la*multi*ani*fratele*meu

Ăsta zic şi eu noroc

Intr-atat ne-mbata viata
Cu iluzii si stradanii
Ca nici nu bagam de seama
Cat de repede trec anii.

Cred ca nu importa urbea
Daca-i
Ramnic sau
Focsani
Totul e ca eu pe-atuncea
Avea optusprezece ani.

Si-n orasul plin de crasme
Si cu centrul plin de praf
Nu era nici un teatru
Si nici cinematograf.

???
???
Pompieri, oborul, gata

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Agârbiceanu din Poezii -Ed Tineretului 1967
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nime nu va fi-n cămară...

Nime nu va fi-n cămară,
Decât înserarea. Poate
Încă iarna cu-ntristarea
Din perdelele lăsate.

Încă fulgii cu noianul
Înălbirii lor sublime,
Încă streaşina, troianul,
Iar cu-acestea încă Nime.

Iar pustiu să-mi viscolească
Firea mea. Din lac să cheme
Iernile ce-or să-mi albească
Chipul meu din altă vreme.

Spini de gheaţă să-mi înfigă
Anii, când mi-or fi la vamă,
Sobele să-şi mânce frigul
Stivuit până la geamuri.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Boris Pasternak, traducere de Anatol Codru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea II

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?
Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,
Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?
Acea tainică simţire, care doarme-n a ta harfă,
În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă,
Când cu sete cauţi forma ce să poată să te-ncapă,
Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă?
Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. -
Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voştri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-şi caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negaţia ei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăii

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
şi casă bună n-am făcut prin ani
căci mâna voastră veşnic e pătată
de sângele românilor sărmani
Trufaşi, şi cruzi, şi fără de măsură
nici fiarele pădurii nu-s ca voi
cu ochii tulburi, injectaţi de ură
visând la un mileniu de noroi

"Să piară-n veci valahilor sămânţa
sunt mult prea vechi şi prea s-au înmulţit
din Cluj la Satu Mare şi Săpânţa
auzi doar graiul lor nesuferit!
Afară cu valahii! Sau la moarte
exterminaţi-i până nu-i târziu
mutaţi-le hotarul mai departe
pe-aici să nu rămână unul viu!"

Şi aţi trecut la fapte glorioase
dar simpla crimă nu era de-ajuns

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, adevăr sublime...

O, adevăr sublime - o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce - a mucoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,
Stăpân pe-a ta gândire - cum eşti p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia goleşte al ei sân.

Cind poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un câne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Tu eşti gelos - ferit-a... cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, uliţa îl aştepta la poartă. El nu ştia nimic: era aşa de mic!
Căsuţa lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci ştia numai să scâncească şi se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile şi cu picioarele, a prins să meargă de-a buşelea prin molateca împărăţie a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe, bucălat şi fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de ţesături şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilaşul păştea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al urşilor, al lupilor, al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul îşi croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moţăind scuturată în rodii de rubin şi adormind în cenuşă.

Ionel Teodoreanu în Uliţa copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!