Epigrame despre vorba, pagina 15
Soluție universală
Cu o vorbă elegantă,
Când de muncă nu ai chef,
N-ai decât o variantă:
Fă-te, peste alții, șef!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeile ne pot cuceri
Doamnele frumoase, zvelte
Pricepute-n UNELTIRI,
Când e vorba de UNELTE,
Ne-amețesc doar din priviri.
epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri (2017)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scafandrul
Tare-i greu acum să spun că
Îl pricep și nu m-ascund,
Când e vorba despre muncă,
Tot mereu se dă la fund!
epigramă de Olimpiu Radu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn împotriva leneviei
O vorbă zice, înțeleaptă,
"Fă lucrurile cu temei!"
Vă las acum, fiindcă m-așteaptă
Trei miliarde de femei.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Femeia, chiar și fără haine, e-o prăpastie de taine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpuri noi
Vă spun ce-i timpul, azi trăit,
Dar nu ca pe o vorbă seacă:
E-un râu ce curge liniștit
În care cei mai mulți se-neacă.
epigramă de Alexandru Gecse din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asemănare
Într-adevăr, înalta-i frunte
Și creierul de sub chelie
Îți dau impresia că-i munte...
Când vine vorba de prostie.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antidarwinism românesc
Cu-o teorie mai drăguță,
În vorba voastră ne vârâm:
S-or trage unii din maimuță,
Dar noi ne tragem... de la Râm!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
PNL
PNL-ul fără plan, strigă tare
Vor și ei la guvernare.
Spune-o vorbă din trecut:
Carul gol face zgomot mult.
epigramă de Adrian Timofte din Umor cu adresă (2023)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soluție
Când vreau o vorbă să mai schimb
Și nu găsesc, de fel, cu cine,
Mă duc prin piață să mă plimb
Și-ncep să conversez... cu mine.
epigramă de Iulian Bostan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui elev
L-a plictisit azi "ăl de geografie"
Cu fleacuri ca: Snagov, Carpați, Sinaia...
Păi astea le-a fumat el - vorba aia -
Din, ca să zic așa, copilărie!
epigramă de Sorin Pavel din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!