fruct oprit

Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a adormit inima?

Mi-a adormit inima?
Şi-au oprit stupii viselor munca,
a secat apa de la roata morii
din mintea mea,
se-învârt cupele goale,
numai umbra locuieşte-n ele?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează ca lumina zilei.
Nu doarme, nu visează –
ochii ei sunt larg deschişi,
citind semne de departe, ascultând
la frontierele tăcerii vaste.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Umblu după inima ta
Şi fără somn ca o apă
Aştept revărsarea.
Întorc spre tine,
Spre ţărmurile neliniştite
Şuvoiul ce l-am oprit
Să-l arunc peste
Nisipurile mişcătoare.
Nu-mi spui nimic
Şi-ţi închipui că îngerii
Sunt blonzi...
Trecem necunoscuţi
Dar ţărmurile sunt lungi
Şi-n ape iată-ne iubitule
Îmbrăţişaţi...

poezie de Doina Cetea din Culorile începutului
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de speranţă

Trup lângă trup şi lumină-n lumină,
Desfătare uitucă pe lespezi fierbinţi -
Tu, pierzania mea dintr-o zi ce-o să vină,
Mai îngăduie-mi gândul că poate nu minţi.

Purtătoare de fruct, preacurată fecioară
Fericirii de-aş şti că te vinzi pe arginţi
Nici atunci răul tău n-ar putea să mă doară
Cum mă doare doar spaima că poate nu minţi.

Să apună de tot carnea mea prea bătrână
Lângă mugurii tăi nefiresc de cuminţi
Şi din oarba-mi trufie nimic nu rămână
Dacă-n schimb am speranţa că poate nu minţi.

Tu, stăpână şi stea nevisată vreodată,
Tu, îndemn repetat al ieşirii din minţi,
Bietul meu adevăr e-un păcat fără pată
Şi mă-nchin la minciună că poate nu minţi.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul II (Lumina te învăluie)

Lumina te învăluie în flacăra ei caducă.
Bocitoare palidă şi distrată, stând în acea direcţie
contra vechilor elice ale amurgului
care se învârt în jurul tău.

Fără cuvinte, prietenul meu,
retras în singurătatea acestor ore ale morţii
şi cuprins de pulsaţiile focului,
urmaşul pur al zilei ruinate.

O creangă de fruct alunecă din soare pe veşmântul tău.
Grozavele rădăcini ale nopţii
se ridică, subit, din sufletul tău,
şi lucrurile care se ascund în tine se redescoperă
ca oamenii palizi şi melancolici,
naşterea-ţi recentă, să găsească hrana.

O, magnific şi roditor şi atrăgător sclav
al orbitei care se-nvârte şi trece în negru şi auriu:
răsari, fii călăuză şi stăpâneşte o creaţie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia neagră

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraş
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaş.

Altul: - O făclie
Şi-un coşciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperfecţiunea mea perfectă!

De am vrut sa plec, tu m-ai oprit,
oleacă n-ai zăbovit,
în a şterge cu burete
trecutul meu plin de regrete;
cununa mea plină de spini,
transformat-o-ai în trandafiri;
noaptea nu s-a mai arătat,
de când tu strajă mi-ai stat.
pe a mea tristă câmpie,
crescut-au flori de iasomie,
curcubeie întortocheate,
lumi noi, perfect creionate,
în mii şi mii de culori,
cu mii şi mii de flori,
într-o imperfecţiune perfectă,
dintr-o lume defectă.

poezie de Adriana Monica Burtea (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau iarăşi cu uşile-nchise

Stau iarăşi cu uşile-nchise
De milă, de frig, de urât
Şi-alături mi te-nchipui încât
Păşesc numai pe cioburi de vise

N-am putut să facem saltul
Nici ne-am străduit întruna
Căci iubirea este una
Iar destinul, mereu altul

Închid ochii şi te văd
Fragedă precum un fruct în pârg
Când aş fi dat întregul târg
Pentru tine, oricărui prăpăd!

Aş vrea să plâng dar nu mai pot
Mă simt ca un copac bătrân
În urma căruia rămân
O victimă într-un complot

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă zi

Tristă zi,
Chiar de eşti înaltă-ntre cei vii
Te-ai grăbit,
Mai bine nu veneai,
Ruptă-n malul Begăi rămâneai.

Ceasurile toate au tăcut
Îmi ţineau prin vreme de urât.
S-au oprit în ghintele de cai,
Tristă zi,
Mai bine nu veneai!

Tristă zi, mai bine nu veni,
Eşti cea mai frumoasă şi vei fi,
Eşti cea mai înaltă dintre toate,
Prima zi de sfântă libertate.

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!