Poezii despre Michelle Rosenberg chemare, pagina 15
Asul de Cupe (Sonet Tarot)
A venit vremea să asculți chemarea
Inimii tale, care îți vorbește;
Urmează cu încredere cărarea,
Căci soarta lucruri bune-ți pregătește:
Relații noi, trăiri deosebite,
Iubire multă, sensibilitate,
Tot felul de momente fericite
Și-un sentiment plăcut de libertate.
Dar dacă mintea-ți este egoistă
Nu poți s-auzi a inimii chemare
Și viața atunci îți pare foarte tristă,
Cauți iubirea, însă ea dispare.
Acum se pun semințele iubirii
Sau cele rele ale pătimirii.
poezie de Octavian Cocoș (18 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surpriza dimineții
Am primit de Dragobete,
Multe flori prinse-n buchete
Șapte ghiocei în soare,
Și un plic cu o scrisoare:
-Ce mai face Doamna mea?
Pune-ți ghete și-om pleca
Pe șosele șerpuite,
Printre creste arcuite,
Urcând muntele de piatră
La cabana suspendată
Patru pași până la nori
Ce aruncă cu ninsori,
Cât mai bate iarna-n geam
Și nu-i mugure pe ram.
Liniștea-i deplină-n munți
Timpul trece fără punți.
-Ai dreptate, mă grăbesc
Azi, orașul părăsesc....
[...] Citește tot
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-un taler să așezi, poete...
Pe-un taler să așezi, poete, lutul greu
Că doar din lut suntem și tu și eu...
Pe-al doilea taler pune fantezia
Și vei vedea cât trage Poezia!
Căci ce-am fi noi, afară de pământ
De n-am trudi cu râvnă la cuvânt?
Ce-ar zice oare Creatorul, dacă,
N-am scoate-un vers divin din piatră seacă?
Prietene, care citești și ai chemare,
Răspunsu-l afli chiar în întrebare:
Cum să nu fie Poezia "grea"
Când litere de plumb rodesc în ea?!
poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se leagănă blând o floare
Se leagănă blând o floare
În adierile de vânt,
Emanând dulcea chemare;
- Viață fără-asemănare
În cerul sfânt, în cerul sfânt.
Ne lipim floare de floare,
Legănați de Duhul Sfânt
Și buchetu-i tot mai mare,
Ia amploare, ia amploare
Împlinind Sfântul Cuvânt.
Zâmbet dulce zboară, zboară,
Sărutăm visu' împlinit,
Har divin ne înfășoară,
Slăvim Taina ce coboară
Mire scump, Mire iubit!
poezie de Ioan Hapca (21 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasul de neliniște
Te-am cules
din boabele de rouă
în ceasul de neliniște
și dor...
să te-nalț în dans de flori
sub muzica stelară
ești aici,
dar gându-mi străbate
oceane și mări
prin ploaia de cuvinte
într-o altă dimensiune
a timpului
privirea ta curge încet
în dulce a nopții
chemare
într-un târziu
ai deschis sufletul
de petale și tremurând
mi-ai spus că mă iubești
stelele ardeau ca niște
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiuni fierbinți te-ademenesc
Se deschide cerul... a lumină,
Marea se întinde spre amurg,
Așteptându-te ca pe-o regină
Visele în valuri când se scurg.
Norii-s adunați ca o chemare,
Soarele se-ascunde în tăceri,
Timpu-i ca o spumă... de uitare,
Prinsă-n chinga veșnicului ieri.
Dintre falduri, clipa te-nfășoară
Într-o simfonie... de-așteptări
Și-n adâncul trupului coboară
Cu parfum de dor... și sărutări.
Ți-e deschisă calea spre iubire,
Pasiuni fierbinți te-ademenesc,
Patima o bei... dintr-o sorbire
Când speranțele... te-ncolăcesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor frânt
Zbor frânt, picaj în derivă,
rotocoalele m-ademenesc
în vâltoarea sorții mă aruncă
de ziduri înalte mă lovesc.
Captivă-s pe eșafodul macabru
călăul își spală mâinile-n sânge
ghilotina scârțâie a chemare
pe locul unde viața se prelinge.
Tiranul renunță la decapitare
urzește alt plan nelegiuit
ciungă să mă târăsc pe pământ
fără aripile ce-mi zvâcnesc în spinare.
Supurează răutatea din ochii lui
când fâlfâitoarele mi le sugrumă
ce destin mai am eu acum când
înaripatele mi se zbat în țărână?
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
ți-aș fi făcut cunoștință cu ea
apropos
ți-a trimis salutări
dar distanțele dintre noi
s-au transformat în tăceri
sau în telefoane blocate
într-o lipsă cronică de like-uri
și-n poze ascunse
te-am văzut azi
în femeile ce-au trecut printre mine
un profil
sau o muchie de gleznă
un buchet de trandafiri
sau o mână cu degetele lui budha
un tors
sau o simplă mirare
în sfârșit
eu te caut în mine
[...] Citește tot
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăuta
respir prin mănunchiuri de gânduri
port în brațe pulberi de stele
culese într-o noapte din ele
în larg, un val
se zbate în marea nebună
privesc răsăritul luminii
cu petalele sufletului deschise
a dulce visare, a suavă chemare
tremură curcubeul pe cer
în delirul aprins al unui vis nestins
se scurge și curge în zare
mireasma suavă a rază de soare
în inima serii coboară cocorii
au plecat la culcare și norii
pe țărm, o lăută mai cântă
un cântec străvechi
despre iubire, speranță și viață
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea
Și-am venit la tine, mare,
Iar vara de acum s-a dus.
Să-ți simt ultima chemare,
Să văd un ultim și iubit apus.
Timpul va trece așa lent...
Te voi purta în al meu gând.
Despărțirea-i de moment
Ne revedem curând, curând!
Desenăm amintiri an de an
Cu penelul cel mai fermecat
Și mi-ai dat mereu elan
Frumusețea ta m-a inspirat.
Când eu îți spuneam povești
Mă mângâiai cu a ta spumă.
Întipărită-n suflet ești...
Și despărțirea mă sugrumă.
[...] Citește tot
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!