Toate rezultatele despre iarna+de+gheorghe+dimitriu, pagina 14
Iarnă "grea"!
Tot bag lemne și cărbuni,
Hornul sună ca o goarnă,
Culmea, peste nouă luni,
Se va naște-o nouă iarnă!
epigramă de Mihai Sălcuțan (2018)
Adăugat de Liviu Gogu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ocean de iarnă între noi...
Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.
Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.
La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.
De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Si sa fie iarna
arunc plictisit
bucăți din scrisorile noastre
în coșul de gunoi
din mijlocul camerei
încet începe să plouă
cu zăpadă
și dintr-odată
simt că aș vrea să dorm
o mie de ani
cu capul în brațele tale
și să fie
iarnă
poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă
Vine iarna peste noi
Fără gând de joacă.
Nu ne-ntrebă chiar defel
Ce dureri ne-ncearcă.
Și ninge cu gheață în sate,
Iar norii devin tot mai grei
E mută ninsoarea albastră
Iar noi prietenii ei.
poezie de Elena Husariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- iarnă
- O iarnă-i anotimpul democrat
Când ninge, zi și noapte-n lung și-n lat,
E perioada când, bine-nțeles,
Ne înjurăm primarii mult mai des!
Iarna, definiție
definiție epigramatică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând în vânt
În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze așternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Și aripile-n jurul ei mi-am strâns.
Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase și cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"
În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"
Sunt gând în vânt, pot fi furtună, știu,
Dar și o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a ști că-i viu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul de vis
Deschide-mi ușa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Și nu mai vrei să ieși, nu vrei să-mi lași,
Din ce-mi erai, nici urmele de pași!
Deschide-mi cât să pot să-ți las un gând
Să-ți spună că mi-e toamnă și, curând,
Îmi va fi iarnă și în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!
Deschide-mi, să-mi fii, iarăși, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopțile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelași teamă: c-ai să pleci!
Deschide-mi! Știi, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul nimănui
În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.
Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, știi?
Simțea că vine iarna cu zâmbetul de ger
și suferea la gândul că, încă, e stingher.
Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost și... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalță spre lumină cu noi cu tot. Bizar!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna e ca vara
Terra s-ancălzit ca para.
Toate cele prind viață,
Iarna este ca și vara
Numai... pensiile-ngheață.
epigramă de Vasile Iușan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă peste toamnă...
au venit norii să-și scuture nămeața,
să-și scuture albeața pe toată dimineața,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
și este iarăși frig și este dor de vară
sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
și bate vântul rece și rece e pământ
și undeva sub streșini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars
se scutură din ceruri, stropi albi și înghețați,
atât de mulți deodată, atât de dezbrăcați.
se-așează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze și noroi
se prinde alb pe zare, pe drumuri și poteci
și chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălțile de gheață, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb
[...] Citește tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!