erai tinar si in putere

O femeie: Shlomo? Credeam că renunţi la tot ce ai şi că te muţi în Nepal. Shlomo, nu îţi aminteşti de mine?
John: O, Dumnezeule, nu ştii. Îmi pare nespus de rău. Shlomo a suferit un accident în timpul unei scufundări. Da, s-a ridicat la suprafaţa prea repede şi scurgerea de oxigen... bietul om, nu îşi mai aminteşte de nimeni, nici măcar de mine, propriul frate. Sunt doar un tip de treabă care îl ajută pentru el.
O femeie: Bietul de tine!
John: De fapt, nici nu poate auzi. Tot de la accident. Şi vă aflaţi aici pentru nunta lui Cleary?
O femeie: O, da, da, dar trebuie să plec. Am avion spre Madrid, dar...
John: Trebuie să plecaţi?
O femeie: Da.
John: Am înţeles, în regulă.
O femeie: Aş putea să mai stau câteva minute. (Jeremy începe să facă semne cu mâna.)
John: De fapt, nu este nevoie. Shlomo îmi cere să îl duc la baie acum şi apoi să îi dau nişte prăjituri. Prin urmare, este în regulă... (Jeremy face semne disperat.) Bine, bine! Te duc întâi să îţi iei prăjituri şi apoi la baie.
O femeie: Ştii ce? Uite numărul meu de telefon. Dacă pot să te ajut cu ceva...
John: Să aveţi un zbor plăcut! Nu vă faceţi griji pentru noi. Vom fi bine. Trebuie să o scoatem la capăt. (Pleacă.)
Jeremy: Medic. Arată bine. O să încerc.
John: Cum ai de gând să o suni? Crede că eşti surd.
Jeremy: Cu toţii vrem să luam parte la înfăptuirea miracolelor. Ea este o parte din el. Oameni care ajută oameni. E un lucru care îţi dă putere.
John: Dumnezeule, eşti nebun. Dar pot spune că eşti şi genial.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi ceilalţi?
Traian: N-am idee ce vor fi ceilalţi; totul a fost deja stabilit, dar eu m-am interesat doar de tine...
Lucian: Dom' director, dacă într-adevăr nu dumneavoastră aţi aranjat ca eu să fiu comandant, am să accept şi această funcţie, bineînţeles, numai dacă şi ceilalţi colegi ai mei vor fi de acord cu numirea mea. În caz contrar, prefer să rămân doar membru al echipajului; e suficient!
Traian: Luci, eşti enervant! De câte ori vrei să-ţi repet că nu puteam aranja nimic, nici dacă aş fi vrut?! Dar, pentru liniştea ta, am să te informez că nici dacă aş fi avut posibilitatea, n-aş fi procedat astfel, pentru că de obicei, îmi place să fiu corect, nu să stabilesc regulile jocului după bunul meu plac, doar pentru că sunt directorul. În plus, în asemenea cazuri, nu mă las deloc influenţat de sentimente. Poţi să pricepi atâta lucru?! Respect ceea ce trebuie respectat, nu impun numănui să-mi dea ascultare orbeşte! E adevărat: Sunt directorul în acest Institut, dar asta nu înseamnă că am putere deplină aici, că-mi pot face de cap cum vreau eu şi că toţi ceilalţi trebuie să execute fără să crâcnească orice spun! Prefer să-mi fac datoria aşa cum se cuvine, fără a da nimănui posibilitatea să-mi reproşeze cine ştie ce. Când se va întâmpla acest lucru, am să-mi dau singur demisia şi-am să mă retrag cu fruntea sus, fără să aştept să mi se ceară să plec. Am demnitatea mea şi ar fi bine să înţelegi asta!
Lucian: Mă scuzaţi, dom' director...
Traian: E-n ordine, Luci! Pungaş ce eşti; de fapt, ştiai sigur de la început că vei fi scuzat, că altfel nu s-ar putea...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim. E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape. Însăşi natura acestor invenţii ne cere să fim buni, să ne avem ca fraţii, să fim uniţi. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbaţi, femei şi copii deznădăjduiţi, victime ale unui sistem care chinuie şi arestează oameni nevinovaţi. Celor care mă aud acum le spun să nu-şi piardă speranţa. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Şi atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertăţii, ea, libertatea nu va pieri. Soldaţi! Nu vă lăsaţi pe mâna brutelor, a celor care vă dispreţuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe vieţile voastre, care vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi şi ce să simţiţi! A celor care vă îndoctrinează şi care vă tratează ca pe nişte animale. Nu vă lăsaţi pradă acestor monştri, acestor oameni-roboţi cu minţi şi inimi mecanizate! Voi nu sunteţi roboţi, nici animale, ci oameni! Aveţi în inimi umanitate! Voi nu purtaţi ură celorlalţi. Doar cei neiubiţi şi inumani urăsc. Soldaţi! Nu luptaţi pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteţi cei care aveţi puterea să creaţi roboţi, să creaţi fericire! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi această viaţă să devină liberă şi frumoasă! Să folosim această putere în numele democraţiei, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor şansa să muncească, tinerilor – un viitor şi celor în vârstă, o bătrâneţe sigură. Brutele au ajuns la putere promiţând toate acestea. Dar au minţit, nu şi-au ţinut promisiunea şi nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa! Să luptăm pentru o lume raţională, o lume în care ştiinţa şi progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democraţie! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea. Priveşte spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer, Hannah! Priveşte spre cer!

replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de Charlie Chaplin (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Staţi puţin, încă n-am terminat!
Maria: Dar ai zis că vei încheia.
Lucian: Da, am zis că voi încheia cu scuzele, nu de tot. Vă rog, încă puţină răbdare! Pentru că n-ar mai fi multe de spus, dar e foarte important! Luaţi loc, vă rog şi ascultaţi-mă, cu mare atenţie! Deci, nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru... Am să vă rog mult doar să mă ascultaţi şi să nu mă întrerupeţi, deloc, pentru că... Eu, Enka Lucian, comandant al navei spaţiale "Pacifis", al echipajului acestei nave, cât şi al întregii misiuni spre planeta Proxima, vă promit solemn, dragi colegi, vouă, tuturor, azi, duminică, 27 ianuarie 2092, că, începând din acest moment, indiferent de motivele pe care le-aş avea, n-am să mă mai comport niciodată prosteşte sau într-un mod neadecvat poziţiei mele! Deci, mi-am luat angajamentul acum, aici, la modul cel mai serios posibil, în faţa voastră, că n-am să repet asemenea greşeli şi nici n-am să comit altele asemănătoare! Sper din tot sufletul să-mi pot respecta această promisiune pe care v-am făcut-o acum, pentru că dacă nu voi reuşi, atunci... Nu ştiu ce să mai cred! Dar dacă v-am promis, puteţi fi siguri că voi face tot ce-mi stă în putere pentru a mă ţine de cuvânt! Să ţineţi minte această zi, în care eu, comandantul vostru, v-am făcut această promisiune, pentru că eu sigur o voi ţine. Iar ţie, Stela, îţi promit, tot acum, aici, de faţă cu toţi colegii noştri, că nu voi mai încerca niciodată să umblu fără ştirea ta prin dulăpioarele cu medicamente din cabinetul medical şi nu mă voi mai atinge niciodată de pastile sau de orice altceva din cabinetul tău, fără a avea permisiunea şi recomandarea ta!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (privind spre sandviş):... Şuncă de Praga, salam rusesc şi muşchi ţigănesc!.. Câtă solidaritate internaţională, între două felii de pâine albă! (Pauză). Ca să prindă putere, organul puterii trebuie bine hrănit! (Muşcă din sandviş). Am nevoie de calorii! Că m-am ascuţit, mai rău ca lupta de clasă... Munca securistului e grea! Muncă de... cum îl cheamă? (Încearcă să-şi aducă ceva aminte).... Că doar am învăţat astă iarnă, când am fost la şcoala de vară!... Cum dracu' îl chema pe ăla?... Un grec tâmpit, care primise o piatră de moară în gestiune... El o ridica întruna, pentru că aşa avea ordin, dar piatra se prăvălea înapoi, la loc comanda!... (Îşi freacă fruntea cu palma). Muncă de... Iosif?... Nu, ăsta n-a fost grec! A fost dictator... Muncă de... (Faţa i se luminează). Muncă de Sisif!... (Pauză. În scenă se strecoară, pe nesimţite, colonelul Adam. Lupoi îşi continuă monologul, fără să-l vadă). E vorba de zădărnicie, aici... Prind un duşman al poporului, îl bag la zdup... Şi în loc de pace socială, dau peste alt duşman! Tot al poporului, se-nţelege. Unul mai înrăit. Îl bag şi pe acesta la zdup! Vreau să plec şi eu în concediu, la Căciulata, când vine sursa şi mă informează. (În şoaptă) Cetăţeanul Mistică unelteşte împotriva noii orânduiri! A scris trei poezii, cu care subminează statul popular... (Tare). Dar eu nu voi permite aşa ceva! Partidul m-a pus de pază! Liniştea poporului a fost trecută în gestiunea mea! Am datorii mari faţă de partid. Partidul m-a scos din puşcărie! Partidul mi-a dat o pâine albă... Partidul mi-a dat grade şi tărie! (Scoate o sticlă de vin din birou. Ia poziţie de drepţi, cu sticla sus.) Trăiască şi înflorească partidul muncitorilor şi ţăranilor! (Bea zdravăn. Declamă)... Partidul e-n toate! E-n cele ce sunt...
Şi-n cele ce mâine... vor râde... la soare...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian, te rog... Nu-l mai favoriza atât. Nu-i face nici lui bine. Eşti directorul, ştiu că ai putere nelimitată în acest Institut, dar... Lasă-l în pace! Se descurcă foarte bine şi singur; e capabil. Nu are nevoie de intervenţiile tale.
Traian: Intervenţii?! De ce mă acuzi, Diana? Cred că e de ajuns! Să n-o luăm de la capăt! Nu-ncepe şi tu ca Luci, că n-are rost! Trebuie să înţelegeţi că n-am intervenit cu nimic în favoarea lui. I-am dat doar maşina şi telefonul, atâta tot! În plus, o săptămână, cât a lipsit de acasă, apartamentul meu... Dar de intervenit în favoarea lui, n-am intervenit deloc! De ce crezi că n-am făcut parte din Comisia pentru Zboruri Spaţiale? Ar fi trebuit, în mod normal, să fiu preşedintele acestei Comisii. Dar nu s-a putut. Pentru că se ştie că e preferatul meu şi l-aş fi putut favoriza; aşa însă... N-a fost decizia mea! De ce crezi că sunt atât de mândru de el?! Acum sper că ţi-e destul de clar că n-am avut nici un amestec în numirea lui, nici ca membru al echipajului şi nici în faptul că a fost desemnat în funcţia de comandant al misiunii, deci, sper să nu mai aud astfel de acuzaţii niciodată. Şi gata! Crezi ce vrei. La urma urmei, nici măcar nu mă interesează ce crezi, doar să nu mă mai acuzi pe mine de chestiile astea. Nici tu, nici el!
Diana: Bine, deci nu l-ai favorizat. Şi înţeleg că eşti mândru de el, dar încearcă să te abţii; nu mai tot afirma acest amănunt peste tot, în public; e periculos!
Traian: Diana, încetează cu cererile de acest gen! Nu mai poţi să te joci cu mine cum vrei tu. Nu te mai las să mă manipulezi, nu vreau să-ţi mai fac mereu pe plac, nu vreau să mă las mereu influenţat de tine! Îmi ajunge! M-am săturat! Speram că ai să te întorci vreodată la mine, dar acum am înţeles că te-am pierdut definitiv, că nu vei renunţa nicicând la blondul tău, aşa că... Lasă-mă-n pace!
Diana: Să te las în pace?! Bine, cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!