erai tinar si in putere

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Bine, scuză-mă... Şi cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuşi, cu bine.
Lia: Şi totuşi, cum ai reuşit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ţi-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanţă. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulţumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Şi totuşi, ce căutai în oraş?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniştit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniştit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situaţia, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcaţi, îmbrăţişaţi. Maria a reuşit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Eşti sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrăţişaţi, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuşi m-a asigurat că totul este în ordine. Blonda a reuşit să-l convingă, iar eu eram mulţumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reuşit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Aşa e. Să nu uiţi acest lucru!
Lucian: Ce vrei să spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poţi să intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Şi eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce tot spui? Eu... Nu te înţeleg. La ce te referi? Despre ce atenţie vorbeşti? Sau... relaţie?
Maria: Nu mă întrerupe! Şi nu te mai tot preface că nu pricepi despre ce-ar putea fi vorba. E destul de clar că eşti îndrăgostit lulea de Lia, erai de la bun început, de când te-am cunoscut, întotdeauna ai fost, asta am observat la tine încă din prima clipă... Te rog, nu spune nimic! Nu protesta! Nu încerca să mă contrazici sau să te justifici. Ştiu sigur că am dreptate, este ceva în privinţa căruia nu mă pot înşela. Este o intuiţie feminină, dacă vrei să-i spui aşa, care însă nu dă greş niciodată. Am simţit de la bun început că o preferi pe ea şi că nu te-aş putea determina sub nici o formă să-ţi schimbi sentimentele, de aceea nici n-am încercat vreodată. În plus, n-aş fi vrut ca ea să-mi devină "rivală"; probabil că nici nu s-ar fi putut. E evident că eşti înnebunit după Lia, ai fost întotdeauna şi încă mai eşti, poate chiar mai mult decât la început; ţi-e gândul mereu numai la ea... Nu doar gândul, ci şi ochii... Hei, ce înseamnă asta?! Nu cumva o să-mi spui că te ruşinezi!
Lucian: Nu! Pur şi simplu nu credeam că se observă, nu credeam că aş da de înţeles cuiva că ar fi aşa; am încercat mereu să ţin ascunse toate acestea şi mai ales, mă chinuie gândul că nu ştiu dacă ea îşi dă sau nu seama de acest adevăr...
Maria: Eh, bine, nu ştiu dacă au observat şi ceilalţi, însă eu mi-am dat cu siguranţă seama, de la bun început, după cum ţi-am spus, datorită intuiţiei feminine. Iar dacă eu am reuşit să-mi dau seama, atunci poţi fi sigur că şi ea a înţeles acest lucru, mai ales dacă avem în vedere faptul că este ceea ce este, adică psiholog şi psihiatru...
Lucian: Chiar crezi asta? Ţi-a spus ea ceva vreodată în legătură cu...
Maria: Hei, ia-o uşurel! Nu! N-am vorbit despre asta niciodată cu ea; de altfel, cu nimeni altcineva, decât acum, cu tine.
Lucian: Atunci e bine. Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi aşa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luaţi partea! Nici acum nu vă daţi seama că, datorită acestor pastiluţe pe care şi-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult şi bine, pe veci chiar şi poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluţe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală şi toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid şi eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat şi n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Şi nici n-am fi ştiut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine ştie?! Poate că era mai bine! Scăpaţi de mine şi gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Şi gata, că bine zici! E nebun! Vedeţi?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată aşa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ţii minte pentru tot restul vieţii tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înţeles?!
Lucian: Da... Pricep.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Nu vei putea trece!
Frodo: Gandalf!
Gandalf: Sunt în slujba Marelui Foc, stăpânesc flacăra lui Anor. Întoarce-te în întunericul de unde ai venit. Focul negru nu îţi va fi de folos, flacără a lui Udun! Nu vei putea trece!
Galadriel: Puterea duşmanului a crescut. Sauron îşi va folosi marioneta, pe Saruman, pentru a distruge oamenii din Rohan. Forţele din Isengard s-au dezlănţuit. Ochiul lui Sauron este acum îndreptat spre Gondor, ultimul regat liber al oamenilor. Războiul asupra acestui ţinut se va instaura cu repeziciune. El simte că Inelul este aproape. Puterea celui ce poartă Inelul este pe sfârşite. În inima lui, Frodo începe să înţeleagă. Această misiune îl va costa viaţa. Tu ştii prea bine asta. Ai prevăzut că asta se va întâmpla. Este riscul pe care ni l-am asumat toţi. În întunericul ce ne ameninţă, voinţa Inelului prinde tot mai multă putere. Încearcă din răsputeri să-şi găsească o cale înapoi spre a fi din nou în posesia oamenilor. Oamenii, care sunt atât de uşor ademeniţi de puterea sa. Tânărul căpitan al armatei din Gondor trebuie doar să întindă mâna, să ia Inelul pentru el însuşi, iar lumea se va destrăma. Şi acum este aproape, atât de aproape de a-şi atinge scopul. Pentru ca Sauron să obţină dominaţia asupra tuturor fiinţelor de pe acest Pământ, chiar de va însemna sfârşitul lumii. Vremea elfilor a apus. Lăsăm Pământul de Mijloc în voia sorţii? Îi lăsăm singuri în luptă?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Păi, şefu', presupunând că Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poţi nega acest lucru.
Nistor: Ştiu... Şi totuşi, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferenţă, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că şi atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aş fi cerut să mă aştepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis aşa ceva, deşi, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situaţia. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel şi o luam şi pe ea cu noi. În loc de şapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, şefu'?
Lucian: Bineînţeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situaţia.
Nistor: Nu cred, şefu'. Adela nu numai că era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăţa acolo. Şi nu erau acceptaţi ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuşi, în asemenea cazuri de excepţie, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului şi nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu să renunţi la această misiune şi să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenţii, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident şi dom' director, aveau datoria de a-ţi îndeplini aceste pretenţii.
Nistor: Serios, şefu'?! Nu ştiam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iar tu, Nis, bunul şi vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Şefu', sincer, eu n-aş vrea să-ţi reproşez nimic; am totuşi o mică nemulţumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, şefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărţile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit şi doream ca tu să fii primul care le va vedea, la şedinţa pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul şedinţei. Aşa că, nu le-am prezentat deloc la acea şedinţă, pentru că încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăşi am greşit faţă de tine şi te-am dezamăgit. Deşi te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: Aş, şefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greşeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aş putea vedea hărţile tale, pentru că mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi şi mă voi simţi în putere, te voi vizita, în camera ta din oraş, să-mi arăţi toate acele hărţi, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine aşa?
Nistor: Sigur, şefu'. E super! Şi astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!