citi

Dacă şi numai dacă

Dacă timpul se va sfârşi,
Noi vom deturna clipele
Pe trasee redundante,
Spre alte puncte cardinale

Dacă spaţiul se va termina
Şi va deveni punct fix
Ne vom mobiliza să ieşim
Din apăsarea strâmtorii

Daca viteza centrifugă
Va derapa pe turnantă
Şi va deraia prin decor
Vom da năvală la zenit

Dacă lumina conştiinţei
Va trece bariera gândului
Vom citi de pe retină
Viitorul omniprezent

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (10 septembrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţină vreme, am căpătat, prin această metodă primejdioasă, nu numai o mare uşurinţă de a citi şi de a mă înţelege, dar şi o cunoaştere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simţămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simţeam totul. Aceste emoţii încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic raţiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi şi mi-au dat despre viaţa omenească nişte noţiuni bizare, smulse din cărţi, şi de care experienţa şi cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul florilor

Prin gândurile mele puse în amurg
îmi ascund cuvintele printre petale
unduind în mireasma de flori albe
care vestesc răsăritul primăverii.

Depărtările parcă devin înguste
şi timpul trecut e atins de uitare,
în contemplarea câmpiilor tremurând
lângă misterul zăpezii adormite.

Florile caută sclipirea stelelor
şi clădesc ele singure curcubee
sub tremurul glasului de ciocârlii
strângând şi culorile înmiresmate.

Florile au înţelesuri neînţelese
şi lasă moştenire reînvierea,
ne ţin întrebările fără răspuns,
iar visul lor nu-l vom citi niciodată.

poezie de Constantin Rusu (aprilie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul fiu

Din cîţi copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.

Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.

Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fiul?

Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Locuri Comune (1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre palazzo-uri, tocmai ele sunt cele care reflectă lipsa de personalitate a ideii, întreaga esenţă negativă a perioadei petersburgheze, de la început şi până la sfârşit. În acest sens, nu mai există un oraş care să-i semene; din punct de vedere arhitectonic, Petersburgul este reflectarea tuturor arhitecturilor lumii, a tuturor perioadelor şi modelor; totul a fost împrumutat treptat şi toate împrumuturile au fost deformate într-o manieră specifică. În aceste clădiri, poţi citi ca într-o carte toate fluctuaţiile de idei mari şi mici, care, sistematic sau subit, au venit la noi din Europa, învingându-ne şi subjugându-ne treptat.

Dostoievski în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particula de gheaţă a lui Robu

(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)

Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un gheţoi,
Electrizând şira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul aşteptării
Unui deznodământ în doi?

Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel şi după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creştet până la călcâi?
Când se va naşte nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chit (a se citi la umbra personajului biblic Iona)

Pământul e o mamă eroină,
În fiecare an însărcinată
Nouă luni,
Renaşte primăvara.
Mamă, câte fete ai?
Cât voi mai aştepta să naşti
Şi primăvara mea?
Nu vezi că nu am de ales?
De ce nu m-ai fi logodit de mic,
Să nu mai am de ce s-aştept o fată
Mare?
Mamă,
Scuteşte-mă de această povară
Şi mă însoară
C-o primăvară
Care-i fecioară,
Căci mi-a trecut şi vremea-n care
Feciorul singur să se-nsoare
Poate.
Însoară-mă, mamă, cu toate!

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut un legământ cu prostituţia ca să strecor desfrâul în sânul familiilor. Îmi amintesc de noaptea care trecuse înaintea acestei legături de primejdie. Zării în faţa mea un mormânt. Auzii un licurici, mare cât o casă, care-mi spuse: "Am să-ţi fac lumină. Citeşte inscripţia. Nu din partea-mi vine această înaltă poruncă." O răsfirată lumină de culoarea sângelui, la a cărei înfăţişare fălcile îmi clănţăniră şi braţele îmi căzură neputincioase parcă, se împrăştie prin văzduhuri până-n zori. Mă sprijinii de un zid dărâmat, căci eram gata să mă prăbuşesc, şi citi: "Aici zace un adolescent care a murit bolnav de piept; ştiţi de ce. Nu vă rugaţi pentru el."

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul întâi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul acord de baiaderă

Bastonul, pălăria, o plimbare
Prin anii răvăşiţi de întrebări
Cavalerii nopţilor, călări
Pe uliţele strâmte, fiecare

Albastru fulger cade şi despică
O cremene ce închidea un drum
Amândoi văzurăm şi tăcum
Frumuseţea florii de sipică

Eşti mai bogat dar nu trimiţi misive
Deşi atent, ţi le-aş citi pe faţă
În ochii tăi aceeaşi dimineaţă
Cu vechi accente grave, depresive

Şi lumea-ntreagă doar o cuşcă
Pe care noi, furnici mărunte
Urcăm în spate câte-un munte
În uniforme cu vipuşcă

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!