citi

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a pleca la Viena, chiar în dimineaţa plecării, el a ars scrisorile matale. Ştiu sigur asta. Dar cele de la Viena, cele din călătorie, au rămas. Şi scrisoarea matale de pe Rin, n-a citit-o. Nu mai putea citi. Era un teanc de scrisori pe masă. A doua zi după catastrofă, nu mai era. Unde-s? Băiatul nu ştie nimic. În noaptea când dragul meu se odihnea pentru întâia oară, s-au scotocit, înainte de sosirea băiatului, toate saltarele, toate dulapurile. Ce-am putut salva eu înainte, a fost salvat. Restul...

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu cred în hazard, ci într-o rânduială universală, socot că, poate, tocmai ei vor citi aceste rânduri cu atenţie, cu dragoste şi cu nostalgie, pentru a-şi readuce lângă ei pe Tante Alix, atunci când glasul ei va fi amuţit. Sper că fiicele mele, Maricica, Flo, Marianna, Rory, ca şi fiii mei trecuţi de 40 ani, vor înţelege de ce nu le-am adresat aceste gânduri. Ei sunt formaţi. Ei sunt călăuzele celor tineri sub 40 de ani. Dar dacă mă scrutez bine, descopăr în mine un singur gest: vă iau pe toţi în braţe şi vă iubesc şi cred în voi şi în viitorul ce-l pregătiţi.

Alice Voinescu în Scrisori către fiul şi fiica mea, Motto (3 iunie 1955)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kavafis

1.

Pierdut la marginea lumii greceşti,
Ca un scut antic.
Inscripţie din care puţine litere
Se mai pot citi
Şi nu spun decât nişte nume vechi.
Parcă şi-ar fi copiat poeziile
De pe pietre funerare. Pentru fiecare din ele
A săpat adânc în pupila civilizaţiei greceşti.

2.

144 poeme: cimitir - pentru un trup de efeb,
Putrezind în plăcerile interzise ale Alexandriei.

3.

Sufletul poetului spânzură peste fiecare
Inscripţie lapidară

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre silabe

Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul
Să am cu cine înnădi taifas
Când, pârjolit, îmi freamătă pământul
Să nu mă lase-a şti cât a rămas.

Din uşă-n uşă bat, printre destine,
Să-mi fac un drum, o Carte a citi...
Pe partea asta, ştiu!... Acolo, cine-i
Străluminând a margine de zi?...

Complice-mi sunt, cât mă îndeamnă şoapta
Descătuşată, darnic, dintre foi.
Spre stânga m-oglindesc -mă văd din dreapta-
Şi nu-nţeleg de când ajuns-am: Noi!

Silabele se-anină de cuvinte,
Ca strugurii de vrejul lor amar,
Prin Toamna ce se cerne înainte...

Cât, zici, c-a mai rămas din Călindar?

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

O eroare tipografică s-a strecurat într-o zi într-o publicaţie social-democratică. În reportajul cu privire la o anumită solemnitate, se putea citi: "Am remarcat, printre cei prezenţi, pe Alteţa sa, Kornprizul" (în loc de Kronprinz, prinţul moştenitor). A doua zi, ziarul a încercat să dea o rectificare; scuzându-se pentru eroarea sa, scria: "fireşte, am voit să spunem Knorprinz" (de asemenea, în loc de Kronprinz). Vorbim, în aceste cazuri, de un geniu rău care trage sforile greşelilor de tipar, de spiriduşul din caseta tipografică, expresii care depăşesc semnificaţia unei simple teorii psihofiziologice a erorilor de tipar.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea patru dromadere
N-aş mai visa hipopotami
Uitând de orice mamifere
L-aş tot citi pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Mi-aş cumpăra un palmier
Şi stând sub el într-un hamac
L-aş reciti pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Cu toate patru aş pribegi
În vasta lume de himere
Ce-a fost a lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

Iată cum mă furişez eu la graniţa dintre stiluri!
(Ştiu: altădată flăcări vineţii mi-ar fi mângâiat inconştienţa)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenuşa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria şi nimeni nu mai are curajul
să-şi dea viaţa la graniţa dintre stiluri...

"Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!"
Ce spectacol, prieteni!
Ce şansă, pentru cenuşa asta care ne visează

şi tocmai pe noi,
noapte de noapte...

poezie de Mariana Marin din Un război de o sută de ani (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lyman King

Ai putea crede, trecătorule, că Destinul
E o capcană din afara ta,
În jurul căreia tu umbli în siguranţă,
Folosindu-te de previziune şi de înţelepciune.
De aceea eşti plin de convingeri urmărind vieţile altor oameni,
Ca unul care, în maniera lui Dumnezeu,
Se apleacă deasupra muşuroiului de furnici
Şi vede cum pot fi evitate dificultăţile.

Dar să trecem la viaţă:

Cu timpul vei observa cum Destinul se apropie de tine
Sub forma propriei tale imagini din oglindă;
Sau tu vei sta singur lângă soba ta
Şi deodată pe scaunul de lângă tine se va aşeza un oaspete,
Iar tu îl vei recunoaşte pe-acel oaspete
Şi vei citi mesajul adevărului în ochii lui.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, Epitaf (2020), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând astă minune, călugărul o lăsă de-i dete ţâţă până ce se sătură, apo luă copilul, îl desfăşă, îl spălă şi-l primeni cu nişte rupturi de haine de ale sale. El citi mărgelele de la gâtul copilului şi află că se numeşte George şi că este fecior de împărat. După ce se mai mări, călugărul îl învăţă să citească şi să scrie. Plânse George şi călugărul, când muri capra, de nu li se zvântă lacrimile de la ochi multă vreme. O îngropară ca pe oameni. George se tângui mai cu foc de pierderea ei. El ştia bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise şi-l crescuse.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!