a+urca

Zbor

Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopţii în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (III)

(...)

Cu-o strângere uşoară şi rece îi luă mâna,
Pe fata lui, o clipă, se-ntipări noianul
De gânduri tăinuite, dar fără veste, toate
Se stinseră, iar mâna-i căzu fără putere,
Cu paşi înceţi spre poarta porni, dar n-arăta
C-ar vrea să-şi ia adio: se desparte zâmbind.
Trecu prin greaua poartă-a palatului, urcă
În şa şi-n lumea largă porni. De-atunci nicicând
N-a mai trecut el pragul bătrân şi înnegrit.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între vorbe şi-ntre fapte

Între vorbe şi-ntre fapte
E mereu un spaţiu gol
Peste care un şeol
Stăpâneşte ca o noapte

Oamenii de teamă urcă
Semnele care coboară
Când lumina înfioară
Lighioanele ce spurcă

Şi întoarce împotrivă
Marginea după un centru
Veşnic temerea ei pentru
Naufragiu sau derivă

Totul ni se pare straniu
Nici aievea, nici în vis
Un abis întredeschis
Ca o mină de uraniu

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunile de sus sunt cucerirea Cosmosului de către om. Dumnezeu i-a dat omului ideea şi îndrăzneala de a urca în cer încă de viu, de parcă i-ar fi spus: "Vino cât mai aproape de mine, cât mai aproape, ca să mă cunoşti mai bine şi să te convingi că exist." Probabil aţi auzit că unii dintre cosmonauţii americani au declarat, la înapoierea pe pământ, că au trăit de multe ori sentimentul că îl simt pe Dumnezeu în apropierea lor şi că, de câte ori dormeau, îl visau.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci...

Taci... ascultă...
Pulsul urcă sălbatic spre tâmplă.
Tăcerea... doar ea ştie
să vorbească inimii tale
în limbajul sufletului meu.
Cuvăntul tăcerii
se naşte croit din culoarea vie
a inimii.
Îl îmbrac într-un sărut
şi apoi îl trimit către tine.
Atât doar... lasă-mă să-l cos
pe aripile inimii tale,
să auzi când iubirea mea
îţi vorbeşte în şoaptele tăcerii.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

spune tot ce nu s-a spus, tot ce ştii şi ascunzi
aerul nerespirat, sărutul neâmplinit,
lumina rămasă pe buze, micul univers în care vrei să pătrunzi
lasă-ţi pleoapele încet, întâmpină apusul în hainele tăcerii,
adu-ţi aminte de ziua de mâine,
de liniştea clipei ce bate în dulcele păcat al plăcerii
spune tot ce nu s-a spus, spune... şi-apoi aşteaptă
cuvântul se-ntoarce în tine şi te urcă: treaptă cu treaptă

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe val

În valurile vieţii, adesea m-am scăldat.
Eram mereu deasupra, sub val nu am intrat.
Cât am fost pe val, ce mult m-am bucurat!
Când a căzut valul, nu m-am speriat.
Am luptat eroic să mă prind de mal,
Să ies iar deasupra, s-ajung la final.

Cum talazul mării, urcă şi coboară,
Izbeşte în maluri şi se-întoarce iară,
Nu mă dau bătut, nici nu fac scandal,
Mă ridic din apă şi iar sunt pe val.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!