a+urca

Şi de sus, de unde sta, i se părea câteodată că şi el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înţelepte, tăcute ca şi el. Şi era fericit. Singura fiintă fericită! Iar când zorii mijeau şi când, liniştit urca acoperamântul să se strecoare iaraşi în noaptea vreunui pod, gândea, multumit, că n-are nici o îndatorire catre nimeni, cum nimeni n-avea către el. Şi cugeta: "Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău – să trăieşti singur: tu şi cerul deasupra".

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga unei mame

Undeva în depărtare, într-o margine de ţară,
în căsuţa părintească, ducând o viaţă amară,
O mamă îndurerată, că-s copiii duşi în lume,
cu faţa adânc plecată, rosteşte o rugăciune.
"Aş vrea copiii, Doamne, să vină lângă mine
atunci când va fi vremea, să merg şi eu la Tine.
În lacrimi să mă scalde, s-alunge-al meu păcat,
să pot urca la Tine, cu sufletu-împăcat.
În Tine am credinţa, că ruga-mi împlineşti,
că faci pe-a mea voinţă şi-n ceruri mă primeşti."

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceriş

O miere aurie s-a vărsat
Din fagurul apusului în holdă
Iluminând belşugul de recolta
Şi poleind ţinutul secerat.

Apoi, când soarele s-a scuturat
în desfrunzire de vâlvoare-nvolta,
Văzduhul dogorind părea o boltă
De uriaş cuptor înflăcărat.

Simţeam cum urcă spre-nstelarea-naltă
Din grâul ars de soare un prinos
De-arome-mbatatoare laolaltă.

Ieşea din câmpul greu de-atât prinos
Omul cu fruntea că o pâine caldă
Cum aburită din cuptor s-a scos.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja

Plouă cu miresme. Dinastii de vorbe
drum în piatră taie, desfrunzind cărări.
N-am zăpezi destule, să le-ngrop pe toate
albele rusalce dănţuind sub zări.

Ape se despică, nesfârşite ape,
slovele sunt oarbe, jocul e-mplinit.
Clipele-s regate şi mă-nchid în ele
pânză de păianjen, zori şi asfinţit.

Perle temătoare, în abis captive,
urcă în poeme, înflorind chemări.
Ard mocnite focuri, sacre jurăminte,
n-am zăpezi destule să le-ngrop sub zări.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vedem că nu numai Carul Mare se învârteşte în jurul Polarei, ci toate stelele, întreaga boltă cerească. Astfel, dacă ne uităm spre est, vedem o stea care răsare, pe măsură ce trece timpul ea se urcă, ajunge la cea mai mare înălţime, apoi începe să se lase spre vest, sau apus şi chiar dacă zorii zilei ne-ar împiedica să-i vedem apusul, ştim însă după poziţia ei pe cer că va trebui să apună.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele (1913)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai potrivit ar fi: ea urcă! Diateza reflexivă diminuează destul de mult măreţia imaginii create! Dar e un text excepţional [...] | Citeşte tot comentariul

Eram regalişti. Era ceva normal într-un Regat. În plus, tata, de câteva ori pe an era la Palat - îl chemau cu fanfara Regimentului de Jandarmi pedeştri al cărei dirijor era. Uneori mă lua şi pe mine! Când se putea, de Paşte şi de Crăciun, ni se dădeau cadouri. E, fiind cu tata acolo, luam şi eu cadouri. Mi-aduc aminte de scările alea pe care se urcă la Palat, de taică-meu care spunea "Fii cuminte, fii cuminte!" şi eu mă duceam şi mă plimbam pe furiş prin sălile Palatului.

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoici

călcam în apa
cu scoici pisate-n pulberi fine şi tăioase
pe marginea lagunei
era cumplit de frig
abia se luminase

înfriguraţi şi uniformi
la capătul de dig
stau lamantinii trişti

în cercuri joase
risipiţi şi filiformi
erau şi ultimii licorni

un soare muribund
părea că urcă şi coboară

în ritmul brizei
câteva ciconii
la fel de triste şi de albe zboară

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era curat, vântul potrivit; Victoria se urca perpendicular la o înălţime de 1500 picioare, care fu arătată printr-o scădere de două degete minus două linii în coloana barometrică. La această înălţime, un curent mai însemnat duse balonul spre sud-vest. Ce privelişte măreaţă se desfăşura sub ochii călătorilor! Insula Zanzibar se înfăţişa întreagă vederii şi se desfăcea în culoare mai închisă, ca pe un vast planisfer; câmpiile luau o înfăţişare de probe de diferite culori; pâlcuri mari de arbori arătau pădurile şi câmpiile.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi începu a încurca calul prin curtea împăratului. Părul său cel de aur şi hainele cu care era îmbrăcat strălucea ca soarele. Împăratul, uitându-se la dânsul, tot punea mâna la ochi, făcându-şi umbră. Vezi că se temea să nu orbească încă o dată. El lăudă pe fie-sa pentru că-şi alesese un asemenea bărbat. Atunci împăratul, şi bătrân fiind, se coborî din scaunul împărăţiei, pe care se urcă ginerele său cel mic. Şi împărăţiră în pace şi în linişte până ce trăiră. Iară eu încălecai p-o şea etc.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine

Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.

El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.

Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puţin, puţin mai mult sau toată
Eu – nicăieri şi niciodată.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!