minciuna are picioare scurte

Procedeu

Uită absolut tot ceea ce ştiai până acum
şi uită-te în ochii nemiloşi, abrazivi
ai nonsensului prezent, care altul?
Ai sau n-ai putere, totală este moartea ta de trup.

Merg în rânduri oamenii legaţi cu lanţuri unii de alţii,
şi toţi dimpreună înlănţuiţi ca molecule metalice
în evoluţie numai aparentă.
În fond, doar stând.

Autobuzele nu respectă culoarea roşie a semaforului,
nu există alte maşini, doar vehicule colective.
Pentru că în ziduri cu urechi auzul s-a umplut de vopsea,
nici trădarea nu mai e ce-a fost.

duhneşte de te împietreşte
cauza acestei alte idei
răvăşind clipele acelor maimuţe.

Substanţa aerului au pierdut-o într-o vară, cândva;

[...] Citeşte tot

poezie de Cosmin Brehoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmură glasul mării

Murmură glasul mării stins şi molcom
Încunjurând a Italiei insulă mândră ­
O, luminaţi, a cerului stelele albe,
Câmpilor noştri.

Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumei
Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele goale ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri şi smirnă.

Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri
Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă;
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din vis #14

Viaţa e plictisitoare, prieteni. Nu trebuie să spunem asta.
La urma urmei, cerul tună şi fulgeră, marea cea mare lâncezeşte,
noi înşine tunăm, fulgerăm şi lâncezim
şi, în plus, când eram mic, mama îmi zicea
(cu fiece ocazie) "Să recunoşti că eşti plictisit
înseamnă că nu ai

Resurse Interioare." Acum trag concluzia că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt plictisit de moarte.
Oamenii mă plictisesc,
literatura mă plictiseşte, mai ales dacă e cultă,
Henry mă plictiseşte, cu suferinţele & spasmele lui
groaznice ca cele achiliene,

că este iubitor de oameni şi artă îndrăzneaţă, care mă plictiseşte.
Şi dealurile liniştite, & ginul, par a fi dungi de culoare
şi oarecum un câine
s-a mutat pe el & coada lui apreciabil de departe
în munţi sau în mare ori în cer, lăsându-mă
în urmă pe mine, cu coada-ntre picioare.

poezie de John Berryman din The Dream Songs (1969), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Ţi-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât şi păros, cu ochi bulbucaţi, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ţie

Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simţi trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai eşti, Doamne. Ce trist şi -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.

Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, eşti în mine.
In toate eşti tu, flori si soare, în fân şi pe tufa cu mure.
Să mor şi nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici şi goi, doar cu frunze şi apă. Mi-e bine. Cu tine.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

ridicată-n picioare şi aplecată se apropie de icoană
e seara când o văd destul de clar
cu bucuria adunată-n ochi şi rugăciunea pe buze
pe drum trec carele zidite cu ştiuleţi mai sus de margini
se aude-n răscruce o voce subţire
un om aleargă pe uliţa-n pantă
neliniştea serii se furişază în cutele frunţii
se adâncesc de atâta povară de ani
trupul se clatină uşor pe o parte
priveşte pe furiş bătăturile palmelor
faţa-i se luminează şi alunecă-n oglinda crăpată
mirată surâde
apoi neatentă se loveşte de pat
noaptea - umbră neagră se aşază lângă perdele
n-o lasă lumina să-nfăşoare chipul ei îngândurat
de lampă se agaţă un fluture pictat
bunica aleargă să închidă fereastra
un necunoscut bate la geam
frica-i îngheaţă aerul în oase
uliţa toată-i pustie

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă pentru toţi

La cumpăna cerului
plânge ochiul Domnului,
umple fântâna cu lacrimi,
cin' le bea scapă de patimi.

Multe inimi seci, uscate,
vin acolo pe-nserate.
Beau, dar, rătăcind cărarea,
le cade în suflet sarea
şi-apoi sunt mai însetate,
suduie şi-şi fac păcate,
ridicând spre Dumnezeu
aprigul pumn de ateu.

Inimi seci, nemângâiate,
fără soră, fără frate,
pribegesc în lung şi-n lat,
făcând cu Diavolul pact.

Ochiul lor e plin de ură,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemn de foc

Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.

Şi ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
Să fiu copac în lume, să port pământ pe glezne
Şi încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
Să pot intra sub iarbă, să capăt rădăcină...

Şi când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, să te sărut pe gură...
Pe urmă celelalte ce vor urma fireşte
Vor pedepsi pe-acela ce astăzi te iubeşte.

Şi tu nedumerită de taine nepătrunse
Să te trezeşti deodată că te-nfăşori în frunze
Tu însăţi mă vei pune pe foc cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă voi fi din nou cu tine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina sufletelor

"-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa"

Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită

[...] Citeşte tot

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (27 martie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!