minciuna are picioare scurte

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mara

Mara, fetiţa scundă, ce sta pe Strada Mare
Avea o păpuşică. Era mândră de ea.
Şi o iubea din suflet. Era o alinare,
Şi-avea mare valoare. (I-a dat-o mama sa).

Era o jucărie, cum nu mai era altă!...
De-o frumuseţe rară, desprinsă din poveşti!...
Gingaşă ca o zână..., subţire şi înaltă,
Doi ochi căprui şi limpezi. Te pierzi când îi priveşti.

Copiii de pe stradă veneau ca să se joace
Cu Mara, şi păpuşa. Ce fericiţi erau...!
(... Şi timpul trece-n grabă şi nu se mai întoarce...)
Iar ei creşteau în joacă... Pe loc nu rămâneau.

Dar într-o dimineaţă, cînd s-a trezit devreme
Şi-a mers să-şi ia păpuşa din raftul cu hăinuţe,
Rămase-n prag, uimită!... Păpuşa râde, geme
Şi îşi roteşte capul, şi mişcă din mânuţe.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciumberică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tauri şi coride

verile toride
tauri şi coride
ferestre diforme
picadori în uniforme
îmbulzeală şi te strânge
lumea vrea să vadă sânge

Dai cu banul, ai ales
Viva, viva Cordobez!
Un salut ca la paradă
Lucea sângele pe spadă
Plecăciune fandosită
Lumea urlă fericită
Nimeni nu mai are stres
Holaa, holaa Cordobez!

Dându-şi sângele afară
Taurul trăgea să moară
El cu coarnele pilite
Sta departe de ispite

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intr-o zi de toamna

Cum stă ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi
Şoptesc cuprinşi de gânduri copacii visători
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi

Pe fata rece a zilei, slabă şi neclară
Îşi cern a lor apă izvoarele de sus
O frunză prinsă-n spasme leneş se coboară
Şi moare-ngenuncheata pe geana de apus

Stau amorţite păsări prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Şi plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemişcată şi pe pământ străin

Fuioare lungi de ceaţă albe pe spinare
Înghite-acum pustiul şi-un haos uluit
Iar tăcuta noapte şi-aşterne la picioare
Covor din lumea moartă cu suflet vlaguit

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Voicu (octombrie 2019)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spune că munca-i în zadar

Nu mai spune că rănile şi munca-s în zadar
Că duşmanul nu doarme, că lupta n-are rost,
Că răul e puternic, nu-i rezistă niciun adversar,
Că lucrurile vor rămâne pururi cum au fost.

Dacă speranţa-i iluzie, frica-ar putea fi o minciună;
S-ar putea ca, fără să-i vezi, prin văile cu flori şi fân
Prietenii tăi s-alerge şi-astăzi după fluturi împreună,
În timp ce tu doreşti doar să le fii vâlcelelor stăpân.

Când valurile-obosite se izbesc de ţărmul tare
Şi parcă se sparg în van, cerşind smerite un răgaz,
Undeva-n spatele lor prin râuri şi zăpoare
Vine tăcut, crescând clipă de clipă, marele talaz.

Şi nu doar pe fereastra dinspre est, în sublim decor
Când se-arată zorii, în glorie lumina creşte –
În faţă se-înalţă soarele încetişor, încetişor,
Dar, iată, spre apus pământul străluceşte!

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i moartă

De acum nu le mai este teamă,
Sunt perforaţi numai de linişti.
Ura lor este-atât de calmă,
Plânsul s-a transformat în râsuri.
Iubirea-i moartă, este vidă,
Purtată-n vânt de pescăruşi,
Casa imensă este goală
Şi nu mai are-acum nici uşi.

Dar au uitat poate puţin,
În timp ce traversau Strassbourg-ul,
Când, fericiţi, râdeau-plângând
În mers, balasnându-şi trecutul.
Şi mai uitară amănunte
Prin staţii scurte, pasagere,
În timp ce-şi mai făceau iluzii
Şi se iubeau, tânjind himere.

După amiază urma amurgul
În clinchete de sonerie.

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tot ce-am făcut

Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
şi hula strigată-n etern -
ca un fel de sudalmă.

Pentru tot ce-am făcut
pentru voi -
meritam o mângâiere, poate
nu defăimarea la lume
şi ură şuvoi.

Nimeni nu ştie cum am răbdat,
şi câte nevoi am purtat
sute de kilometri am mers
ca un soldat în război - ca să fie,
pâine şi sare pe masă la noi.

Am dormit şi pe străzi
şi-am mâncat ce mi-au dat;

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea amintirii

şi sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
şi zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopţi adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne şi de veri
de tot ce ne desparte şi-i dincolo de ieri
şi-i dincolo de toate, de viscole şi ploi
şi flux de derivate cu noi şi fără noi
ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea
să nu-ţi mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale şoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte şi cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt şi nori

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii poet...

În pragul neuitării spre seară se adună
pe o retină falsă cu umbre din trecut,
iubitele rebele în straie de minciună
să-mi pună vrăji amare în apa de băut.

Eu le aştept pe toate, la ora cuvenită,
să le aduc aminte de frustele trădări
lasate dimineaţa în inima-mi rănită
când una după alta mă părăseau în zori.

Doar una dintre ele voia să mai râmână,
otravă să îmi toarne în visul hibernal,
cu un pocal de aur descoperit pe lună
de cel numit Oreste, călare pe un cal.

De ar veni şi astăzi, cu vrăja-i selenară
repusă în pocale cu vinuri din zenit,
aş aştepta cuminte pe banca de afară
cu dorurile toate venind din infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 16.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să mai zici?

Se-aşază roşu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munţii salopete şi câmpu-ncepe-a înnegri.
Mă cer albastru încă-o vară, mă soare şi mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre un colind îndepărtat.
O strig să mă mai lase-n iarbă cu flori, cu fluturi, c-un bondar, din frunze ea îmi face barbă, din vânt... puseu financiar.
Îi scriu că nu am chef de prune, de mere, ghebe ori gutui, că nu semnez adeziune la anotimpuri cu pistrui.
Îi zic de dulce şi de mamă, de tată, sfinţi, de zei, de toţi,
Îi spun că nu vreau must, pastramă, nici ceaţă, nici noroi pe roţi,
Nu vreau zacuscă, hribi, palincă, nu vreau plăcintă cu dovleac
Şi nu fac nicio caterincă: varza murată e un fleac.
Mă dor, deja, facturi bombate, mă doare vara ce s-a dus,
Mă dor şi frunzele uscate, mă doare soarele-n apus,
Şi marea tot mai supărată, şi parcul tot mai dezgolit,
Şi un genunchi, rotund, de fată, acum total acoperit.
Şi dor şi zilele mai scurte, şi răvăşitul oilor,
Şi nucile căzute-n curte, şi răpăiala ploilor,
Şi cuiburile părăsite de berze, stârci, şoimi, pelicani,
Dor şi fâneţele cosite, dor adunările de ani.
Norocul e că toamna asta, la fel ca cele din trecut,
Nu e vreo soră cu năpasta, ci doare cum a mai durut.
Iar de va fi, dar n-o să fie (aşa cum am notat mai sus),
Nu e nicio filozofie: chiar şi exclusul e inclus.

poezie de Eduard Lupascu (29 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!