la*multi*ani*fratele*meu

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaica şi scroafa

- "Ca mine-n toată lumea nu-i
O mamă care s-aib-atâţi copii" -
Scroafa se laudă unei leoaice.
- "Ai mulţi - răspunde asta - unul eu,
Dar e leu".

fabulă epigramatică de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea soarelui

( Speranţele aleargă cu pumnii strânşi la tâmple.
speranţele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
speranţele ducându-şi la buze-un deget pal
se-ndepărtează...
--- Taci!... )

Ca un pumnal ce sfâşie o piele,
un avion alunecă pe cer.

Opt şi un sfert!
Mai mult nici o secundă.

Un trăsnet!
Deodată, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-ngheţate ca-ntr-o gură
încremenită.

Timpu-a murit.

Cine dărâmă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori m-am gândit că la naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un cerc. Dar pe drum au pierdut o bucată din el şi, ajungând lângă leagănul meu, n-au mai avut ce face. Şi-au zis, probabil, "să se descurce cum va putea, şi dacă va fi înţelept se va preface că n-a observat"... Prin spărtura cercului meu, singurătatea m-a pus mereu la încercare.

Octavian Paler în Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Adăugat de iulian ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru ploaie

Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă şi felină a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul...

Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente, ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.

Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.

Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare te-nghite lacom...

Şi de-a lungul şoselelor kilometrate, tu pari un şir de caravane ce duc Saharei de mâncare.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine începu să latre, apoi, gudurându-se, se luă după mine. Nimeni nu-şi poate imagina dacă nu a simţit-o el însuşi - mângâierea pe care ne-o aduce un animal ce vine să ne ţină companie atunci când zeii ne-au întors spatele.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

De regula consolarea vine de la animalul biped, tanar si de sex opus. Cand repudierea divina e compensata de un [...] | Citeşte tot comentariul

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cere

Cere iertare iarăşi omului cu tenul închis
care stătea-n crevaşa clădirii şi care ţi-a cerut câţiva bănuţi
şi tu l-ai minţit încă odată faţa lui uscată s-a deschis
ca o palmă şi te-a lovit cu ruşine iar tu trebuie să te simţi
ruşinat tu i-ai văzut trăsăturile chipului distorsionate şi l-ai
recunoscut ca fiind încă fiinţă omenească nu un animal altul
decât animalul care-i fiecare dintre noi deşi ne minţim că nu-i aşa
acea minciună e o cruzime care speri tu va fi dizolvată-n valul
unui zeu iertător un zeu în faţa căruia vei sta cum ai stat
în faţa acelui om dar zeul tău se va întoarce de la tine
şi te va părăsi lăsându-te fără cuvinte tot aşa cum acest om
în zdrenţe este fără cuvinte-n faţa ta.

poezie celebră de Thomas Mann, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!