voci

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariaj pe pleoape indecise

pe degetul de moarte ţii verigă,
meleag nălucă, umbra taine-şi lasă...
lenos prepari o dragoste de casă
din patimi ce în rosturi să se-nfigă.
de frumuseţe-n chipul tău grimasă
mă oglindeai la tine-n văzul rigă...
pe voci de întuneric iaduri strigă
şi chemi pe sfinţi la oaste numeroasă.
că prin acoperişuri de pagode
ploua-n inel un mariaj hain,
ca şerpi treceau deşertăciuni apode.
pe-amor în colţ de-apocalips anin,
din buze îmi dezbrac, foşnind din ode,
sărutul veşted, putrezit puţin...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Xena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu un sonet. Deplină amăgire

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire.

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.

sonet de Adrian Munteanu (5 aprilie 2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Omar Khayyam

De ce ne împărţim după canoane
Plecându-ne la fel şi fel de zei?
Când pomenea despre ulcioare sparte,
Khayyam vorbea atuncea despre ei.

Am sfărâmat perfecţiunea firii.
Simţirea sufletului noi am îngropat.
Călăuziţi de voci inerte,
În tină capetele ne-am plecat.

Am sfărâmat în pumni petale.
Şi unda râului în tălpi am tulburat.
Şi cine cui va cere socoteală?
E vina noastră că am îndurat!

Poetul plânge. Filozoful se revoltă.
De peste veacuri tot s-ar face auzit.
Dar ce folos, că nimeni nu-l ascultă.

poezie de Viorel Mitea
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfină-mi Românie

Se dărâmă totul în jurul năpârcilor
Rujeoala sărută copii, ucigător
Kama Sutra acordă poziţii-n putere
Şi averi câstigate mult prea lejere

Bătrâni ţin religie sfântă, rugă spre moarte
Copii au uitat să mai viseze din carte
Politica e o afacere pe spate
De voci dezbinate ce urăsc, mute

În rânjet de figuri belzebute
Ce-nlănţuiesc viitorul in ocnele crude
Cu hoarde străine ce muşcă-n baracude
Sfânta delfină şi dulce-mi Românie

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd de toamnă

Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Şi tot aştept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Păşind mirări de stih şi flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Şi a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniştii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând prin sânge

Parcă zeci de voci necunoscute,
Înlăuntrul meu suspină des,,
Însă, numai una mi-am ales,
Pe cea ce suspină pe tăcute...

Fără glas, ea vrea să mă salute,
Cu suspinu-i rafinat şi-ales,
C-un mesaj subtil, subînţeles
Şi cu versuri vrea să mă sărute.

Scrisul ei e-o operă de artă,
Ce-mi susură lin, în carnea-mi trează,
Doamne, scrisul ei duios mă poartă

Spre un alt poem, care urmează,
Versuri pe ulcioare fără toartă
Se-ntâlnesc în sânge... Scânteaiază!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrară în casă; Lucian ultimul. Un motan gri sări în braţele Liei şi începu să toarcă mulţumit; nu părea a fi deloc interesat de papagalul de pe umărul stăpânei sale. Auzind voci, domnul Stancu se apropie de ei. Nu reuşi să-l observe prea bine pe tânărul sosit, căci atenţia îi fu atrasă de papagal, care-l întâmpină cu următoarele cuvinte, cu glasul său piţigăiat. Lucian intră totuşi în cameră, deşi el parcă n-ar fi dorit. Spre surprinderea lui însă, domnul Stancu se arătă destul de amabil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic în lumea asta

Nimic în lumea asta nu doboară
Speranţa ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.

Iar frigul nopţii cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.

La Carul Mare timpul se înjugă
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Şi închinări nedesluşite-ndrugă,

Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moartea care mersul ei il curmă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!