Poezii despre topit, pagina 13
Marie
Că te iubesc, îmi cer să fiu iertat
Dar viața mea mi-o pun ofrandă ție;
Frumoasă ești, cum alta nu-i, Marie!
Întreci și alba ziuă și cerul înstelat!
Mă iartă că în cale îți ies topit de dor
Când tu alergi pe umăr cu cofița,
Ca trupul să-ți dezmierd și ochii și gurița
De dragul tău preface-m-aș izvor.
Mlădie când te-nvârți în roata horii
Și când cu-n zâmbet larg îți umpli fața
Și blândă și frumoasă îmi pare dimineața.
Să fii a mea ucide-aș toți feciorii!
Lipici le-aș pune opincilor ce porți
Oriunde ai pleca, la mine să te-ntorci!
poezie de Florica Iacob (mai 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
În viscol de nimic
Te învălui într-un nimic
Necunoscut măcar vreun pic.
Incerc să-l pătrund curios
Rămân fulgi din tine pe jos
Și îi culeg să-i plămădesc
Și în mâini iar mi se topesc
În acest nimic misterios
Dezvelit în fulg cu fulg, focos
Și-n nea tu dezbrăcându-l
Sărut cu sărut tandru topit
Lasă-mă să albăstresc nimicul
In Edenul din fulgi ivit
Ca ghiocei roșii-n zăpezi
Ce tu mi le lași și pleci
Prin ninsori căzute reci
Inimii ce-n viscol n-o vezi...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceață obosite, roșii, fără zare
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Șivoaie-n case triste inundară,
Ș-auzi tușind o tusă-n sec, amară
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.
sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sub steaua purității
Nu se va naște
în cuvintele unui poem
cu imagini și metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,
fluidă și vâscoasă cum e viața,
Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârșitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.
Înțelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
și crește ca aluatul dospit
sub steaua purității.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturi sărutându-se
Cu gene 'ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Și-un fulger umed li-e privirea.
Cu drag eu genele-ți ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins și des
Și ast-fel te sărut pe tine.
Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par' că soarele-ar luci
Și 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape.
Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, și mă 'mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc
Iar genele mi se scoboară.
[...] Citește tot
poezie celebră de Carmen Sylva din Cântece și sonete
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
Eu sunt ce sunt și scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.
Sunt șoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Și chiar suspinul inecaților aduși la mal,
De liniștea periculoasă-a unei unde.
Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viața născuta din durere,
Și încă sunt stăpana visurilor mele.
Mai sunt ceva ce încă voi nu știți,
Sunt susurul de apă ce curge liniștit,
Sunt spaima acelora mereu mințiți,
Acelora ce plâng și nu mai vor nimic.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet tropical
De aș fi fost eu stâncă lângă mare,
M-aș fi lăsat azi noapte sfărâmată
Ca-n zori, când te-ai ivit întâiași dată,
Nisip să-ți fiu, pe plajă, sub picioare;
Salină de-aș fi fost, munte de sare,
Doar într-o clipă-n apa-nvolburată
M-aș fi topit, și-apoi, evaporată
Să mă renasc, pe sânii-ți, grăuncioare;
De aș fi fost un fluturaș ce zboară,
De buze-ți mă lipeam, ca de o floare,
Să-mi îndulcesc, de dor, gura amară
Și la ureche-n strune de vioară,
Te întrebam urlând la disperare:
De ce-ai venit cu mă-ta, Mărioară?
sonet de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reconfigurare
încremenise învelit în pulberi de stele
în țara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuși își așază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
și i-a mirat pe toți că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forța
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frișca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roșie și pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său și-l mai amintește
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripa zilei
Printr-o
pădure de pași
pun imaginea aceasta întoarsă a zilei
pe muchia
ochilor tăi
cântec până în dunga albastră
a Cuvântului
privire
întoarsă-n privire
de atâta vedere
mi s-au topit
și degetele ochilor
ca un cuvânt abia stors de-nchipuiri
până în măduva taină a secundei
ce nu-și mai numără pornirile
în pădurea acesta de ochi
și cuvinte
zbor
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zori de ziuă astăzi
ca un animal de pradă ne pândește iubirea
smoala nopții ne suie în cănile de cafea
avem puțin plumb topit pe buze în dimineața aceasta
când ni se naște orizontul în văz
tu, ce colosal semn de întrebare...
eu sunt minciuna ce îți răspunde mirării
în dimineața aceasta adevărul e pentru îngeri
nu-n sângele nostru unit în păcate
în demiurgia clipei
existențele ne poartă corespondență cu Eternitatea,
apoi iar căzând în luturi
luptele dintre noi
emană într-o carnalitate mâine mormânt
parfumul florii lui Eros
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Eros
Comentează! | Votează! | Copiază!