fulgere apoi tunet

Comunistului

Sufletul tău nu-i ascuns,
Larg, ţi-l deschizi afară,
Totuşi deplin i-am pătruns
Cea mai intimă cămară?

Simt cum distinct în adînc
Stropii de cîntec se strîng,
Acolo vibrează o strună
Şi sufletul-ntreg îţi răsună.

Lumea amorfă cîştigă
Timbru de limpezi cristale
Cînd patima-n şopot ori tunet şi-o strigă
Strunele tale.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Peste sat stau nori grămadă.
Văzduhul s-a-întunecat.
Ploaia a început să cadă,
cerul rău s-a înfuriat.
Uraganul smulge pomii,
smulge ţigla de pe case.
Fulgere spintecă norii
panica ne intră-n oase.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea e un dar viu şi spiritual care, prin voinţă divină, se arată mai întâi în îngeri, apoi în sufletul oamenilor, apoi peste tot.

citat clasic din Marsilio Ficino
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

apoi

Apoi. Termen de perspectivă.

definiţie aforistică de David Boia (23 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nord

Întinse corzi pe care fructe cad,
cu sonuri blânde preajma-nmiresmează,
din toamnă-n toamnă: aur repetat
în care mici inele îngerii sculptează,

Fulgere scurte, teamă de amurg,
între un munte şi o stea uitată;
şi apele, aceleaşi, care curg,
din nordul rece-al lui a fost odată.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea trece, şi apoi? Apoi îţi rămâne amintirea a ceva dogoritor, ca şi când ai fi pus mâna pe un fier înroşit care ţi-a lăsat un semn adânc.

Ileana Vulpescu în Viaţă, viaţă, legată cu aţă
Adăugat de Irina lazar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea

mai întâi mă sinucid
apoi mă ucid
prin
eludare apoi mai vedem
dacă rămân în viaţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinărind ca o vioară

Am plecat să culeg mure,
după o rimă de pădure,
Am plecat să prind un zbor,
după o ramură de nor,
Am plecat să smulg un sunet,
după raza de la tunet,
şi-am căzut de când cutreier,
în cântarea unui greier.
Unde luat la subţioară...
Am şi fost făcut vioară!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!