fluiera

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa...

(Fie-ţi aproape trifoiul raiului, bunicule! 😥)

în aerul acela s-au risipit de mult umbreluţele din puful păpădiilor şi mirosul trifoiului din livezi
bunicul îşi ascuţise ultima oară coasa acolo, sub streaşina casei, de unde urmau să cadă lacrimile îngheţate ale unui cer de adio
îmi amintesc şi acum că trebăluia molcom şi privea adesea în zare, ţuguindu-şi buzele
uneori fluiera, iar eu îngăimam cuvintele refrenului său preferat:
floarea înfloreşte o dată...
cântam şi alergam înaintea lui făcând cărări prin lucerna verde ca bomboanele de mentă din buzunarul veşnic plin
îmi amintesc şi acum sunetul coasei şi scârţâitul plâns al florii de trifoi
unde eşti, bunicule, şi de unde ne priveşti când priveşti?
zarea a încărunţit, iar coasa ta agăţată în pironul înfipt în brama şurii aşteaptă încă o înflorire

astăzi, pe toloaca întinsă şi albă precum un giulgiu
plutesc amintirile unui 23 februarie îndoliat

floarea înfloreşte o dată,
bunicule,
o dată...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drog

Dormea, mergea în autobuz,
Diavolul era mofluz,
Umbla nesăţios prin spaţii,
Pământul se-opintea cu graţii,
Durere, ultime convulsii,
Se-nsenină în preajma Tuzlei,
Dar oasele se sfărâmau
Ca stâncile-n ţinutul Grau,
Înfiptă-ntr-un pământ roşcat,
Gheara de vultur chel, cambrat,
Crepusculul mai purpuriu,
Un Dammenwalz, puţin hazliu,
Iar vocea flăcării gemea,
Contesă mea din Montserrat,
Curent de aer rece, stins,
Astfel e visul neînvins,
Efect de drog, ne spune trist,
Profesoral, un naturist.
INTERMEZZO - Dumnezeu vede moartea peste tot,
Dar nu-i spune un cuvânt. Îl doare în cot?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Wenlock Edge

Pădurea pe Wenlock Edge are necazuri mari,
Copacii de furtună-s jumuliţi, pe Wrekin este jale;
Rafalele culcă la pământ şi tufe, şi lăstari,
O nea de frunze curge pe Severn la vale.

Fluiera tempesta pe deal, ca dată-n streche,
Şi pe vremea când oraşul Uricon* era în floare:
Acest vânt e foarte vechi – şi mânia lui e veche,
Dar atunci, demult, altă pădure i-a ieşit în cale.

Atunci, eu nu eram născut, romanii vegheau
Acolo pe vârful dealului în acel răstimp:
Sângele care-l încălzea pe yeoman-ul englez sau
Gândurile care-l dureau erau acolo-n schimb.

Ca vântul înfigându-se-n copaci, cuţit,
Furtuna vieţii l-a încercat pe om mereu;
Copacul omului n-a fost niciodată liniştit:
Atunci erau romanii, acum aici sunt eu.

[...] Citeşte tot

poezie de A.E. Housman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze

Poetul nu este profet,
Nu este un sfânt în pustiu,
Doar un om ce pierde hârtii prin casă,
Uită coduri, pinuri,
se-mpacă, uneori, cu vecinii,
fluieră câinii pe stradă,
numără păsările în parc,
aşteaptă primăvara,
visează seraiul lui Harun Al Raşid,
călătoreşte cu Sindbad
şi, în final, moare în somn.

Te-am invitat la masă, deşi nu meritai,
Îmi spune tovarăşul Ciu En Lai,
Din cauza ta au plecat mesenii,
Îmi şuieră între dinţi tovarăşul Lenin,
Nici unul nu-mi spune ce are cu mine,
Eu sunt iubit între canine,
Chiar şi pisicile mi se uită în ochi,
Dar nu mă suportă

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, punând capul scorpiei într-un burduf, şi în cellalt cărbunii ce făcuse, se întoarse la prăvălia stăpânului său, îşi luă fierul pentru care muncise un an şi se puse a-şi făuri o sabie şi un buzdugan. După ce le isprăvi, îşi încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse în două; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l scoată, ce să vezi? fierul nu era înfipt, ci era o vână din munţi. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce, rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era, se întoarse la prăvălie şi izbuti a-şi face o sabie şi un buzdugan cari să-i fie tovarăşi nedespărţiţi. După aceea se duse cu tovarăşii săi la fântâna botezului şi le boteză, punând săbiei numele de Balmut ajutătorul meu, şi buzduganului Omorâtorul vrăjmaşilor mei; apoi se întoarse iarăşi la prăvălie ca să-şi ia ziua bună, fiindcă voia să plece să-şi caute părinţii.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioraşul marinar

S-a sculat în zori şi, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creaţă,
A ajuns nava şi s-a prins de-o parâmă,
Şi-a fluierat către luceafarul de dimineaţă.

Şi-n vreme ce fluiera ascuţit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraş, deşi eşti tânăr şi foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.

Nisipul şi drojdia valurilor se-amestecă
În peşterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori şi inima
Ţi-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."

"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toţi
Oamenii, pe cei de pe ţărm şi pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea fugilor

Cartea fugilor

Fulgii fug ca într-o carte, îţi închipui, ai un frate,
Stă-n şezlong şi fluieră şi văzduhul şuieră.
Asta fuse poezia când ne luam cu toţi simbria,
Multe lupte se-ncheiară cu ciocanul şi cu gheară,
A venit o nouă lume cu meduze şi cu spume,
Cu pisici de Siam, Burma, mii de ani ne paşte turma,
Ierburi verzi, ierburi uscate, cum să ieşi cu-o nouă carte?
Un roman briliant, profund ca un gând al lui Tze Dung,
Mi se pare mult mai practic, bei cucută-n mod socratic.
Rank Xerox, Rank-banc, ţipă un puşti din Petersburg Sankt,
Viaţa noastră nu contează când totul se atomizează,
Voi fi un conte, tu o coantă, încearcă să-nţelegi flamandă,
Oh, statueta mea de porţelan, de ce nu pot să fiu un pic uman?
Dar fuga este hotărâtă, Bach ne-nsoţeşte cu o bâtă,
Sărim peste prăpăstii, peste-abisuri, clavirul prelungeşte bisul.
Un cântăreţ din Cuzco se arată, iar fulgii fug ca literele-n carte.
Aspidistra să trăiască, iască, pască, teasc, Fetească.
Genitrix este un truc învăţat de Bill şi Brook,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiuri

În cercul sărat al razelor de lună
Prova lotcii face reverenţe nimănui,
Scurmă-n apa sclipitoare
Şi-şi scutură umbra
Într-o înşelătoare plasă de lumină.

Un lanţ ruginit într-o poziţie de reptilă
E legat de pământ cu braţele buruienilor;

Două vâsle, umezite de apa dulce
Sustrasă aerului, stau înclinate
În furcheţii naufragiaţi ai unor crabi.
O plută care nu poate exista călătoreşte –

Nasul unei vidre.
Elegant, un scoicar
Pe două picioare portocalii şi nervoase
Fluieră, ţipă şi-njură pe cineva.

Mareea respiră, într-un soi de balans

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!