atarna

Septembrie

Zăbovim până târziu, urmărind cum, domol, ne învăluie noaptea:
Nici un ceasornic nu numără clipele.
Unde sunt săruturi şi braţele îmbrăţişează
Timpul nu are relevanţă.

Miez de vară: frunzele atârnă mari şi nemişcate;
La margine de pleoapă, o stea –
Sub mătasea pielii, o mare –
Ele ne spun că aici nu există timp.

Stăm; frunzele nu cunosc vârsta verii.
Nici un ceasornic nu simte nevoia să ne convingă
Că nu avem decât ceea ce ne amintim:
Vârtejul unor minute în jurul tâmplelor.

Suntem asemeni unui rege şi a unei regine
Atunci când mulţimea nesăbuită preia controlul;
Interval în care copacii îşi leapădă, împăcaţi, coroanele
În lacuri.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă curgătoare

Pripas pe schele plimb iadul
prin inele şi Terre
şi piere un occident
şi-n piele e ciment
şi te verific permanent şi insistent
ca pe un test.

Destinul e un general
cu mâinile îngheţate,
cu mii de ochi la spate,
cu sufletele prin furnal
cad inimile degerate.

Un secol două trei
de mărgele
atârnă de bradul tău,
pe care îl numeşti
cu aluzii şi multă sfială gât
şi frunzele lui incerte
de culoarea proprie, suferă

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

ningea pe noi cu fulgii goi
plecam de aici pe tragice poteci
strângeam nebun în palme vremuri seci
visam în gând o primăvară, dar unde suntem noi

eram o lacrimă, un suspin
păşesc pe drum, dar totul este chin
tu mă întrebai atunci de unde vin
eu mai plângeam la umbra ultimului pin

pe deal atârnă cruci
pe unde treci, pe unde uneori te duci
eu alergam prin văi şi lunci

amintirile trec, amintirile mor
mă strânge trupul ăsta, vreau să zbor
nu pot, aici totul este gol şi trecător

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uscă vise

Octombrie mi-a pus la tâmplă teci,
pline de vise
ce viaţa mi le-a retezat,
atârnă peste umeri
parcă-s puse la uscat
precum ciorchinii plini de struguri
zemoşi şi grei,
în cuie aşezaţi pe grinzi,
la buna-n casă
după ce toamna i-a brumat!
Sunt teci ce taie prin piele
şi visele mă dor,
rămân doar răni deschise
cerşind un ajutor,
bruma sărează amintiri
lăsând în urmă noastră ceaţă
şi clipele cu noi ce nu mai vin,
uscă visele din teci
din noi in jur.... doar ce a fost odată!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Florile sălbatice care-acoperă acest ţinut au fost martore la căderea zeilor,
Dincolo, departe, adie un vânt care se îndepărtează tot mai mult,
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi,
Îl întorc pe Dincolo înapoi pe păşunile lui.

Acesta se numeşte lemn, iar aceasta meşă;
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.

Acest Dincolo există doar în moarte, îngheţat – un buchet de imortele.
Oglinda lunii atârnă nemişcată de un mileniu deasupra păşunii.
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Singur, traversând gânditor aceste păşuni ale clipei.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

pe cer trec stele în grabă, grămadă
desculţ de gânduri
păşesc în jur, spre nicăieri
căutând infinitul
am găsit finitul în albia lumii
mă aştepta
zilele treceau pe lângă mine
într-un joc absurd, un joc inutil
acum, nimeni nu trece, nimeni nu se joacă
doar trişează
pe perete, atârnă agonic
o oglindă spartă de întrebări
priveam în ea tăcerea, era tăcută
mă întâlnisem pe un drum cu singurătatea
era neschimbată, ca aunci
nu m-a recunoscut
a trecut de mine, mai departe
atunci am plecat
în altă parte, căutându-mă
dacă nu sunt eu, atunci, cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta şi alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf şi dur, neînţelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaş, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te aşteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţure

Atârnă parcă dinspre cer cristal topit
Cu-ncolăciri de lupe translucide
De-un gri sticlos catifelat la pipăit,
Alunecos cu ascuţişul bont, din tablele livide.

Se-adună larg din lacrimi de îngheţ
Ce se preling pe altele statui
În pisc cu plecăciune la pământ, semeţ
Franjurând aer plin de nuanţe albăstrui.

Cu gustul pur de apă de izvor
Se picură de-i cald la zero grade,
Sau se prăvale-n scrâşnetul de "mor"
Cum cupe cu şampanie-n parade.

Cât de gingaşă-i creatura siropoasă
Sclipind în noaptea lunii diamant
Cu şlefuiri volupte de-amoroasă...
Un ţurţure, c-un scurt de viaţă, epatant.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbeşti.
Ştiu că-mi atârnă iertarea
În corniţele zâmbetului tău.

Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.
Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,
În ondularea mijlocului tău subţire,
În graţia cu care te mişti,
O, mlădios punct de-ntrebare.

Iartă-mă pentru suferinţele mele,
Iartă-mă că-mi eşti prea dragă,
Că mor când te duci
Şi-nviu când apari.

Iartă-mă, Domniţă-a-inimii-mele!
Cuprinde-mă de după grumaz,
Apleacă-ţi spre mine
Faţa de soare, gene de ceaţă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihail Sadoveanu din Daim (22 martie 1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halim al III-lea

Maiestuos şi sacru, Eu sunt Halim al III-lea,
Domnitorul domnitorilor.
În mâinile mele albe
Începe dimineaţa poporului meu.

De fiecare dată când respir,
Răsuflarea-mi caldă ajunge la neştiute fecioare;
În continuitatea mea se dezvăluie
Parfumul timpului.

Măsura lumii
Atârnă de încuviinţarea mea.
În pacea trupului meu
Castelele-şi află propria pace.

Am eliberat poezia, ştiinţele şi izbânda
În siajul marilor vulturi.
Lăsaţi, pe mări şi pe câmpuri,
Generaţiile să se bucure.

[...] Citeşte tot

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!