Poezii despre amintiri dintr-o calatorie, pagina 13
LUMINA DINTR-O LUMÂNARE
Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,
De-aceea viața e Lumină,
Vin nopți degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopți, nici bani, nici mari de nume;
Lumina e în fiecare
Și Dumnezeu ne însoțește,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfințește.
Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieții,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeții!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe amintiri
Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.
Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.
De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.
Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ținând în brațe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sângerează lumina
zilele sunt arse acum
în jur lacrimi și fum
am despărțit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am știut că am pășit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viața asta este scrum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, soarele...
Soarele s-a ascuns în spatele dealului,
Sub sprânceana căruia stă ascunsă casa bunicii.
Acolo îmi petrceam verile.
Sub nucul bătrân,
Scârciumul veghează amintiri
Cu aromă de copilărie.
Libelulele dansează pe cerul turcoaz,
Ori călugărițe forfecheaz ă frunza porumbului.
Scârțâie cumpăna fântânii,
Măcinată de neliniști și singurătate.
Este singură pe drumul spre moarte...
Când dorul ămi ferecă pașii
Întorc privirea-napoi
Și îi limpezesc taina ce s-a deschis ca o poartă,
Îmbogățind universul.
Să-mi lăsați deschisă ușa
Spre poarta neuitatelor amintiri!
Nu vreau să le pierd!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă așez să-ți scriu pe suflet câteva rânduri,
Și-ncetișor închid ochii ca să te văd mai bine.
Simt timpul trecându-mi printre degete,
Și destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Și apa prin simțuri să-mi curgă-n șuvoaie.
Și-mi tună trecutul prin al vieții întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ți vorbesc chiar acum ca un cleric,
Așa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri de palomă
din comorile verii am strâns amintiri
splendori de vis am așezat în suflet
ador vreamea când raze răspândesc iubiri
când freamătul luminii îl resimt în umblet.
păcat că păsări cântătoare or să plece
să răspândească rapsodii pe tărâm tropical
se apropie iarna cu atmosfera rece
și timpul e ca viforul deloc amical.
dar roadele toamnei toate sunt dulci
strugurii mustesc de parfum și aromă
porumbul se mai coace pe înalți uluci
frunze au căpătat nuanță policromă.
sub vântul blând se leagănă nuci
pe aripi de vis învăț zbor de palomă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zid de mărgean
Un fluviu năvalnic și Calea Lactee,
Pustiul Saharei, Oceanul Indian,
Pe noi ne desparte, etern, o idee.
Eu sunt doar un semn dintr-o scriere veche.
Tu, graiul ascuns pe tăblițe de lut.
Lumina din tine e fără pereche,
Eu sunt un atom, neînsemnat, nevăzut.
Tu ești anotimpul din fiece clipă,
Eu numai un strop dintr-o ploaie de vară.
Din trupul materiei eu sunt o risipă,
Tu ești o furtună cu glas de vioară.
Eu sunt doar un val dintr-o mare albastră,
Tu, țărmul la care mă sparg și dispar,
Ești tot necuprinsul din trecerea noastră,
Eu doar o scânteie din vântul hoinar.
Tu, ești ecuația cuantei de vis,
[...] Citește tot
poezie de Andrei Aurel Stomff
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focuri din toamne
se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieții noastre
viața e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenței.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri
Soarele timid răsare pe un orizont tăcut
Frigul mă cuprinde-n brațe tremurând cu un sărut
Strada este cam pustie rar vezi trecători pe drum
Iarna si-a intrat in drepturi, casele au coș cu fum
Pomi cu ramuri dezbrăcate, negri par bine bronzați
Părăsiți fiind de frunze stau de vorbă ca-ntre frați
Mâine este Boboteaza, fiecare-și face loc
Așteptând apa sfințită cu un fir de busuioc
Sfântul Ioan Botezătorul cu smerenie si har
Sărbătorile de iarnă le inchide in sertar
Zile trec si zile vin cu tristeți și bucurii
Anii se adună-n palmă și vor fi doar amintiri
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!