william++shakespeare++citate

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 80

O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Ştiind c-un spirit mai înalt te cântă
Şi cu putere-n slavă el te ţine,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu eşti precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Şi pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar şi-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.

El înfloreşte, eu îmi văd sfârşitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 38

Şi cum să-mi tacă muza îmbufnată
Când tu insufli versuri minunate?
Dar eşti o temă mult prea rafinată
Pentru hârtii de proastă calitate.
O! Şi numai tu ai merite depline
Dacă ce-am scris priveşti cu-apreciere,
Căci orice prost compune foarte bine
Când cu lumina ta îi dai putere.
Fii tu a zecea Muză, mai dotată
Decât acelea nouă invocate,
Pe cel ce te imploră fă-l să poată
Să nască versuri veşnice, curate.

Când muza mea plapândă mă ajută
Truda-i a mea, a ta e slava sfântă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 85

Din bun simţ, Muza mea nu glăsuieşte
Când harurile-ţi sunt elogiate
De-o pană ce dibaci te poleieşte
Cu stihuri de-alte Muze inspirate.
Eu cuget drept, când alţii scriu de bine,
Şi strig "Amin", ca un diacon fraier
Când cei capabili te slăvesc pe tine
Cu-al lor condei ce toarce vers din caier.
Şi când aud cum altul te cinsteşte
Rostesc, "Adevărat", deşi aş spune
Ceva mai mult, c-al meu gând te iubeşte,
Dar vorbele ezită să se-adune.

Unii pun preţ pe ce zice cuvântul,
Pe când eu tainic te slăvesc cu gândul.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 130

Ochii iubitei nu-s precum un soare;
Buzele ei nu-s roşii ca mărgeanul;
Neaua e albă, sânul ei gri pare,
Păru-i sârmos şi închis cum e catranul.
Văzut-am roze multe, colorate,
Dar în obraz să-i stea nu se îndură;
Şi sunt parfumuri mult mai delicate
Decât al ei miros ieşind din gură.
Îmi place când vorbeşte, dar ştiu bine
Că muzica mai delicat răsună;
Nu ştiu cum merg zeiţele divine:
Iubita mea păşeşte pe ţărână.

Dar, zău, că este mult mai rafinată
Decât orice femeie lăudată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71

Nu mă jeli când eu voi fi murit
Şi clopotul cel trist va anunţa
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă ştii,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuşi vrei ca să citeşti
Când eu ţărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ţi-l aminteşti,
Lasă-ţi iubirea să se facă scrum,

Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini şi eu sunt mort.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!