padurea freamata

După ploaie

După ploaie pădurea sclipeşte,
Ivită dintre pini, luna îmi tulbură inima.
Zâmbesc şi mă gândesc acasă,
Chiriaş într-un ţinut străin.

poezie de Yue Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eveniment istoric

Se clatină salcâmii,
Se zguduie pădurea,
Se apără românii
Cu arma lor, securea.

Dujmanii îngraşă glia
Cu trupurile lor.
Trăiască ROMÂNIA!
Şi bravul ei popor.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara miresmelor...

E vreme bună şi se văd
plimbări pe aleile parcului,
se simt inimi ce bat pentru alte suflete,
cu izul miresmelor parfumate,
din florile ce-ţi încântă vederea
şi ziua şi noaptea la fel,
pierzându-te în simţiri stranii,
cu pielea ta ce freamătă
ca o vioară în trupul cuprins de refren
şi înălţându-se spre cerul întunecat,
ce adoarme încet în noapte,
iar cei îndrăgostiţi rămân în feerie
şi aştern frumos o scenă de album.

poezie de Eugenia Calancea (5 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara miresmelor...

E vreme bună şi se văd
plimbări pe aleile parcului,
se simt inimi ce bat pentru alte suflete,
cu izul miresmelor parfumate,
din florile ce-ţi încântă vederea
şi ziua şi noaptea la fel,
pierzându-te în simţiri stranii,
cu pielea ta ce freamătă
ca o vioară în trupul cuprins de refren
şi înălţându-se spre cerul întunecat,
ce adoarme încet în noapte,
iar cei îndrăgostiţi rămân în feerie
şi aştern frumos o scenă de album.

poezie de Eugenia Calancea (5 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiune

Factor fundamental e chiar existenţa
În umbra ei creşte pădurea întâmplărilor
şi marea de piatră a necesităţii
Pe fund precum un ou de şarpe
raţiunea noastră se ascunde
Albă curată filă. Vântul blând îi întoarce marginile.

poezie de Wojciech Kawinski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânatul cerbului

Imaginea arată pădurea într-o marne
Sălbatică, mocirle şi lemn călcat de fiare.
Un vânător, la pândă, priveşte cum apare
Şi cum înaintează prin sihlă zece coarne.

poezie de Thomas Braun din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând pădurea

Alerg prin pădure
la întrecere cu vântul,
ascult chemarea
câmpii nesfârşite,
copacii stau muţi
şi le-nţeleg tăcerea,
zarea mă pierde
cerul se răstoarnă
şi fericit visez.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul roşu

Par născute din focul ce arde-n cămin
şi-au luat de la el roşul cănii de vin
şi sclipiri de prin umbre-alergând pe un zid
ca un vânt rătăcit de-al destinului ghid.

Se înalţă-amintiri ca şi pruncii născuţi
prematur şi firavi, vineţii şi tăcuţi,
aşteptând o căldură prin gânduri s-aştern
pe un tot ce înseamnă o clipă-n etern.

Din atâtea cu noi, îmi aleg şi răsfir
pe-un al vieţii tumult, cât un lung patrafir,
o-ntâmplare ce-a fost şi, cu verdele ei,
mi-aminteşte de-atingeri şi ochi în scântei.

Ce căldură trecea prin pădurea de-atunci!
Nu era pic de vânt – doar prin sânge porunci,
şi mergeam prin pustiul cu nimeni în jur,
călători ca prin Rai. N-am putut să îndur:

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul de sfârşit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineaţă
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcoleşte râul sub platoşa de gheaţă,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coşmarul unei toamne în clipa de sfârşit.

Îşi tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce îşi retrage şuvoiul vieţii-n el,
Lăsând în scoarţa-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemişcarea şi-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tuşe-nfrigurate, atingeri de durere
Şi strigăte-ngheţate, lăsate în pustiu.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!