enigma

Descântul florilor de ie

Ţesută din Poeme de Iubire,
Ia mea, din Dragoste şi Dor,
Flori de Suspin, Spirit Nemuritor
Cu multă Pierdere şi Regăsire.
Marele Lup Alb Divinul, veghind cu ochi focoşi,
Dacii mei dârji, iubindu-se ca Fraţii,
Dăinuind etern prin lumi de Constelaţii
Din Stele coborâţi, oameni frumoşi.

Un Geniu Pur, atotUniversal
Renaşte sfânt, din Florile-mi de Ie,
Regele Decebal, mândră efigie
Şi miedul sacru, din aurit pocal.
Sunt Flori de mii de ani de suferinţă,
Lupte crâncene, dureri şi Glorie
A noastră zbuciumată Istorie,
De neînvins Mândrie, Biruinţă.

Zilele-n nescrise Calendare,
Cuvintele, ca pietre nestemate,

[...] Citeşte tot

poezie de Antonela Stoica din Spirit sacru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre oglinzi avide

Dintre oglinzi avide, separă-te de ură,
Lumina eminească fii demn a o prelege,
Declară-te curat, mirat de alba zgură,
Când soarele pe chip e a ta Lege!

Fii demn şi nu rodi fruct insipid,
Ce niciodată pilda rea el nu şi-a ogoit,
Ci s-a răscopt în van şi a scornit
Viermii minciunii, ce l-au dezminţit.

Fii purtătorul verbului din lacrimi,
Dintr-o enigmă grea ce ţi s-a dat-
Nu-ţi vinde fraţii, nu-ţi urî duşmanii,
Oriunde ai să cazi, de eşti ingrat.

Tinde să-nşirui argila vieţii sacre
Şi unsă fi -va în ceruri spre citire,
Nu regreta, că te-au cladit pe chakre
Şi te-au dat premoniţiei - grea fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (15 iunie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et l'amour est la et l'amour s'en va... (2)

ploua-ploua...
oracolele divagau – orologii supersonice
ca nişte carii forjau furibund în ţesuturi
degetul uriaş desena în creştetul munţilor semnul
enigma / zbaterea / agonia / focul /resuscitarea / iarăşi-moartea...

–şi noi–

pe-jumătate-goi / pe-jumătate-îngeri
suspendaţi / aproape ireali în potirul
propriilor iluzii estetice / verticale până-la-cer-şi-înapoi
micii salahori ai potopului
testere infailibile ale teribilismelor naturii albe

când

/ascunşi în dragostea noastră ca-ntr-o arcă/
ţi-am spus:
"aici, în lemnul ăsta cu miros de lămâi o să mă ivesc cumva pe neaşteptate
în singurătăţile tale ample şi istovite. ca o fântână / doar ca o femeie"

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul meu din urmă

Aicea m-aş întoarce
Odată îndărăt
Ca să m-aplec sub piatră
În râul care scurmă
Să iau izvoru-n braţe
Şi-apoi să vi-l arăt
Spunându-vă: acesta
E textul meu din urmă.

După atâta viaţă
Trăită-n manuscris
Ca un agent al obştei
Sau ca un alt sihastru
Mi-nchipui că, probabil
Nu-mi este interzis
Să mor purtând în braţe
Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,
O lacrimă din Nord

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,,Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosebud.poem autist

visasem să scriu un poem autist
trecutul trebuia desfiinţat &nopţile bacoviene
copleşind teribilul suflet din adâncuri
nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul
enigma care înfăşura lumea ori mai îndeaproape lumile
în care caiii sălbateci ai vidului îţi hrănesc iluziile
pocnind din bici încerci să adormi reducând aproape la absurd
întâmplările fericite ori în care ai visat să fii fericit raza oaza beduină
imensitatea pustiului putând fi numărată fir de nisip după fir de nisip
acesta e viitorul prinţ al vremelniciei rosteşte cuvântul şi nu muri
sub mâini de nisip sufletul devine infinit djini îl conduc la trap
propunând o nouă mistică şi desăvârşire însă nu rosti cuvântul
ultima clipă ultima strigare aidoma lui rosebud îţi zic nu te pregăti
de moarte pe maluri de râu treci mai departe într-un poem ale cărui morfeme
transcend timpul & spaţiul virtual dintre mine & oricine altcineva angajat
în mistica sublimului în desăvărşita singurătate a strigătului de om viu
răspunsul depăşeşte fantezia şi aşază lucrurile faptele & întâmplările
nevoii de cifra doi abstracţiune a frumuseţii pierdute & a inocenţei
însă tu nu rosti cuvântul decât în tăcere singura ta armă devine epicul
ascuţit ca mii de săbii iluminând deşertul dintre tine şi tine dintre sine

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul, nu gândirea

Mă duc pe gănd în Univers, m-aşez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l ţină legat de tâmplă, încătuşat.
Străbate tot, se naşte-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei şi nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort şi legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am căţărat, în evoluţie, pe cracă.
Mă tot gândesc, şi nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mişcă biţii prin maşini, te duc din cască-n cască,
îţi mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
şi-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitaţia prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!