a+urca

A fost odată un împărat mare şi puternic, şi el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel şi chipuri cum să facă să-şi însoare copiii ca să fie fericiţi. Într-o noapte, nu ştiu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, îşi chemă copiii şi se urcă cu dânşii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-şi ia fiecare arcul şi câte o săgeată.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea unui luceafăr este experienţa vastă a luminii căreia nu-i poate supravieţui nimic până la următorul salt în neant al astrului preaplin de lumină, la fel cum speranţa se naşte din toate resursele interioare ale omului într-un moment capital, contopindu-se cu sufletul lui pentru a urca din nou în planul universului ca o stea nou-născută, cu drept de viaţă şi lumină.

Camelia Opriţa în Se poate la fel de bine ca soarta omului să fie un joc al stelelor pe cer
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În auto(mobil)

"Ce noapte fermecătoare!"
"Asta-i cea
(arată spre duduie),
care-a fost aseară, -
ar fi chiar ea?"
Spuseră pe trotuar:
"Mai că
se răsturnă peste şine
cea
pe care o ştii".
Dintr-o dată, oraşul se scrânti.
Beat urcă pe pălării.
Firmele-şi căscară mirarea
precum gura, spăimos.
Scuipară
ba "O",
ba "S".
Iar pe culme,
unde se bocea întunecat
şi oraşul

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vladimir Maiakovski (1913), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muma zmeului făcu ce făcu şi trecu muntele, căţărându-se din colţ în colţ, şi, să te ţii după dânşii! Văzând Ileana Simziana că iară era să-i ajungă, spuse neguţătorului; iară acesta, după ce se înţelese cu calul, scoase din urechea lui cea dreaptă o perie şi o aruncă înapoi. Îndată se făcu o pădure mare şi deasă, de nu putea să treacă prin ea nici pui de fiară. Muma zmeului roase din copaci, se agăţă de ramure, sări din vârf în vârf, se strecură, şi tot după dânşii, alergând ca un vârtej! Dacă văzură că şi de astă dată îmblă să-i ajungă, fata împăratului întrebă iară pe cal ce să facă, şi acesta îi zise să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Ileanei Simzianei şi să-l arunce înapoi. Cum aruncă inelul, se făcu un zid de cremene până la cer. Muma zmeului, daca văzu că nu se poate urca pe dânsul şi să treacă dincolo, nici să roază din acest zid, nu mai putea de ciudă, şi cum era de cătrănită şi amărâtă, se urcă şi ajunse cu gura la gaura ce lăsase inelul să rămână, şi suflă văpaie din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri ca să-i ajungă şi să-i pârjolească, dară ei se aşezară jos la rădăcina zidului şi nu le păsa nimic de focul zmeoaicei.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi telurice

În haine negre cu trene
Ies nopţile din avene
Înnegrite la sprâncene
Asortate cu orgoliu
Învelite în linţoliu
Echipate ca de doliu
Urcă nopţile pe brânci
Din genunile adânci
Căţărându-se pe stânci
Vin nopţile din abisuri
Depăşind grave suişuri
Evocând doruri şi visuri.
Vin de multe generaţii
Cu sau fără invitaţii
Incitând la meditaţii.

poezie de David Boia (24 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţi de netrăire

Ai încercat vreodată
să te joci cu nimicul?
Să-l închizi
în propriile forme
obligându-l să-şi suporte
golul din oglindă?
Să-i arunci în ochi
ploaia de visuri
şi lumina ce urcă
prin toate orele de neviaţă,
să-i agăţi apoi nezborul
de podul
celor mai albastre
dintre ceruri...

Când vei găsi răspunsuri
ce o să faci cu povara
netrăirilor noastre?
Oare ai să mai crezi
în nevinovăţie?

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al efemerului, ca pe o scenă pe care oamenii urcă zgomotos şi trec tăcuţi în uitare, un spectacol în care culorile se nasc şi mor în freamătul soarelui.
Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al cerului atâta vreme cât sunteţi înăuntrul timpului, combinaţi frumuseţea din interiorul vostru cu o sinceritate perfectă în relaţia cu Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul ( din cartea Zidul gândurilor ) (2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e uşor de înţeles un geniu, dar e cu neputinţă de înţeles un geniu sterp. Sunt culmi muntoase pe care le poţi urca, tocmai pentru că sunt luminoase. Când peste tot pluteşte negura şi peste tot ameninţă prăpăstiile nedumeririlor, nimeni, nimeni nu poate cunoaşte acel munte, care nu are nici nume, nici stăpân.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!