la*multi*ani*fratele*meu

Româneşte

Aşa a fost să fie româneşte
să fii îndurător şi milostiv
să faci martir din cel ce pătimeşte
sanctificat într-un tablou votiv.

Aşa a fost să fie româneşte
de două mii de ani de când durezi
să-ţi fie pline apele de peşte
câmpiile de grâne şi cirezi.

Aşa a fost să fie româneşte
să plângi la nunţi, să râzi la-ngropăciuni
popor frumos şi unic care creşte
sub steaua făcătoare de minuni.

Aşa a fost să fie româneşte
să te însori de tânăr şi sărac
copiii să ţi-i creşti dumnezeieşte
să-ţi facă cinste numelui prin veac.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei isvor de mântuire
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 septembrie 1879)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă spăl de poporul meu...

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată nopticica nu închise ochii. Privighetoarea îşi făcuse de cap. Îl mai mângâie însa pe greier iubirea şi laudele pe care o mulţime de maica-domnului – gânganiile cele roşii stropite cu negru – i-o arătau. Lasă că-l căinau că nu putuse dormi, dar din semnele lor, greierul înţelesese că şi ele erau mirate de îndrazneala unei paseri venetice, care turbura liniştea băştinaşilor de neam. Greierului i se umflă inima în piept de mândrie, şi, în zori de zi, li se închina cu plecăciune, poftindu-le, în juru-i, să-l asculte. Şi, cu toată oboseala, greierul le cânta, în cinstea lor, un imn al dimineţei. Iar vacile-domnului îl rugau să nu mai conteneasca, fiindca ele altceva n-aveau de facut decât sa-l asculte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară
întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor
şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară
prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor
s-au lipit de stânci şi codri, şi în mlaştini se-adânciră
şi-au durat colibe-n râpe, tot prin peşteri au cinat
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci şi calomfiră
peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat
Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad
te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sângele din rană
ţi-au smuls vintrele de aur, grâul, munţii verzi de brad
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase
dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept
în adâncul tău prinsese rădăcini un cer de oase
ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept
Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre
mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit
în întreg acest tezaur al eternităţii noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii * 101 bijuterii
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Ostrogoţilor

Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie şi priveşte-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege şi bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanţuri; am răbdat în chip păgân,
Şi mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat şi mi-e stăpân.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, neabătutul

Nu vreau să mai întâmpin nimic,
Nu mai cinstesc,
Nu mai sărbătoresc,
Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei
Doi şi jumătate de la cei douăzeci...
Nu mă mai mobilizează cele nouă şi jumătate, opt, şapte luni
Până la...
Nu vibrez la magistrale
De când mă trezesc dimineaţa şi până seara târziu
(Căci am într-adevâr cu total alte griji şi probleme)
Nu înfierez
Nu aplaud, nu scandez (uitaţi-vă la buzele mele lipite)
Nu mă iau la întrecere.
Mă lasă rece graficul recoltelor bogate,
De la "Însămânţările sunt în toi", până
La "Mai sunt două zile pânâ la încheierea secerişului"
Şi până la "Total pentru export".
Nu mă îmbăiez zilnic în spiritul sarcinilor subliniate
Nu mă angajez ferm,
Ştiu ce înseamnă actuaIa etapă şi fără să mi se urle

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!