despre moldova

George Moore

Vorbind despre ‘aspiraţii',
Din împletiturile creionului, mai depresive decât întunericul
însuşi,
Ne prezinţi oare încă o formă imperturbabilă
De bufonerie franţuzească
Sau e vorba doar de auto-persiflare?
Stastiseala de zi cu zi
Ţi-a împrumutat o invizibilă, fierbinte mască de anemie –
Asta în vreme ce-ţi umpleai "micul pahar" de la
decantor
cu un lichid transparent-plumburiu pentru a momi "zilierul peregrin" –
Apoi, în glumă cumva,
Ai evadat cu ea? Înlocuitorul sufletului tău,
Spiritul al unor povestiri bune, te flatează, convins că
Relatând pe scurt
Un incident atent selectat ai cunoscut o altă frumuseţe decât cea
din cociabe, spre
Care să-ţi concentrezi admiraţia.

Până una alta, în ceea ce priveşte viitorul,

[...] Citeşte tot

poezie de Marianne Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declanşatorul de plăceri

Acelaşi vin - cu nobilă sorginte -
În multe feluri poate fi sorbit
Şi poţi uşor uita de cele sfinte
Dacă, privindu-l, te şi laşi orbit.

Cunoscători si neofiţi - grămadă -
I se robesc, prin patimă şi zel,
Ori cad sleiţi de muncă la plămadă,
Dar preţuirea e de-un singur fel...

Aşa încât, se cere cumpătare
Şi multă cumpănire, feţii mei,
Cu cât vorbesc eu despre vin mai tare,
Pe voi vă ducă mintea... la femei.

poezie clasică de George Ţărnea din Declanşatorul de plăceri (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închide ochii

nu este bine să m-apropii
de mijlocul fierbinte al femeii
o pot privi oricând
prin gaura cheii
cum îşi dezbracă noaptea de pe umeri
de pe coapse
cum se întinde pe smochine arse

închide ochii şi atinge
această buză
care-ţi vorbeşte despre lumina
indecentă şi difuză

închide ochii, cititorule,
nu te sfii
dar când înghiţi în sec
mai bine nu clipi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţul

aştept un voucher de vacanţă
să mă cazez lângă o stână
să mulg berbeci de anduranţă

cu o mână pentru lapte
cu o mână pentru lână
cu piciorul pentru stână

şi ce o mai scrie-n carte
fără să moară vreun om bun
despre (n)oi şi transhumanţă

fără să-nvie vreun nebun
scriind poeme pe-o chitanţă
lângă o stână de vacanţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste din anii 60

îi povesteam unei prietene
pe facebook despre prima soţie
ce nebunie!
femeia devine geloasă de parcă-n maşina
ei mică ar trebui să-mi aflu cazare
(?!), de parcă, de
parcă-n maşina ei: un renault din anii
60 ar trebui să îmi aflu scăpare -
ce nebunie!
îi povesteam la volan
femeii cu picioarele mini
sub fuste înguste

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solicitantul

Mai întâi, ce fel de persoană eşti?
Porţi cumva
Ochi de sticlă, dinţi falşi sau cârjă,
Proteză la braţ sau un cârlig,
Sâni sau puţă de cauciuc,

Croieli ca să ascunzi ceva ce-ţi lipseşte? Nu, nu? Atunci
Cum putem noi să-ţi dăruim un lucru?
Nu mai plânge.
Deschide mâna.
Goală? Goală. Aici este o mână

Care poate fi umplută, doritoare
Să-aducă ceşti cu ceai şi să-îndepărteze durerile de cap,
Să facă orice doreşti.
Vrei să te căsătoreşti cu ea?
Ai şi garanţia

Că-ţi va-închide ochii la final
Şi va dizolva suferinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Sylvia Plath,1932-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări V

Etica, morala, adică starea de conştiinţă a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură şi hrană. Această departare cosmică la om dintre gură şi hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează şi-l individualizează, îi creeaza bunul simţ şi acceptarea de către el a lui însuşi, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcaţie între gura şi hrană. Ea manâncă fiindu-şi sieşi de mâncare.

În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărţită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanţa dintre gura şi hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreţie, de forţa, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.

Distanţa între gură şi hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete şi abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanţa enorma la om între gură şi hrană constituie febleţea sa, delicateţea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violenţă este resimţită această distanţă într-un mi

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât de părţi de vorbire.
Ce propoziţie,
ce propoziţie înfricoşată -
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mine

Înmuguresc în mine ca-ntr-o gară
Şi mă sugrumă-al roţilor blestem
Şi timpu-n infinituri se măsoară...
Ecou şi taină, repetat te chem.

Au adormit secundele-n vagoane,
Eu dorm ca un recrut pe bănci de lemn,
Valizele cu amintiri sunt goale,
Poartă doar urma vieţii de infern,

În caruselul vieţii o secundă
Mi-a încolţit la tâmplele fierbinţi,
Ne strigă infinitul, oh, ascultă!
Un semn spre începuturi să-mi trimiţi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!