intuneric nichita

În noaptea rece, geroasă

În noaptea rece, geroasă,
Când somnul era stăpân,
Un om se-întorcea acasă
Înfruntând vântul păgân.

Avea tovarăşi doar luna
Şi puzderia de stele,
Vântul ce bătea întruna,
Prevestindu-i clipe grele.

Prin întuneric de smoală,
Cu făpturi nedefinite,
Omul cade, iar se scoală,
Vrea să meargă înainte.

În pădurea care-i mută
Omul rătăceşte drumul.
Picioarele nu-l ajută.
Adăpost îi e gorunul.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric de smoală ...! Iar în frumoasa grădină, lumina nu mai apare de nicăieri! Păcat! Cu uimită dezamăgire, aştept ... [...] | Citeşte tot comentariul

Tristeţe

În noaptea neagră, candelabru sumbru,
Mai luminează visele şi viaţa
Deşi visez, visez de-o viaţă-ntreagă
Simt cum încet, încet moare speranţa.

Secundele le văd cum se ridică,
Uşor, precum un abur, către cer
Simt linişte, simt nerăbdare, frică
Şi-n zborul lor, cu ele, vreau să pier

Mă-ntorc tăcut la existenţa noastră,
Dar nu sunt eu, e-o rază de lumină
Care pătrunde printr-o ceaţă deasă
Acum în întunericul din tină

Şi mă trezesc sub un umbrar de nouri
Străin, tăcut, cu lacrimile-n barbă,
Părând că-aştept să se ivească zorii...
Dar mă întreb: de ce atâta grabă?

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. şi-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
şi-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi aşeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... şi brat de sprijin pentru paşi ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuţă insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
şi sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul drumului

Nu-i dat fiecărui om să ştie ce va cânta în ultimul lui ceas,
Privind cheiul pe care vapoarele-l părăsesc sau ce va simţi
Înconjurat de mugetul mării, ţeapăn, ajuns acolo, la capăt,
Sau ce va spera când îi va deveni clar că nu se va mai întoarce.

Când timpul pentru tăiat trandafirii sau mângâiat pisica va fi trecut,
Când apusul incendiind pajiştea şi luna îngheţând-o în argint
Nu vor mai apărea, nu-i este dat fiecăruia să ştie ce va descoperi.
Când greutatea trecutului se va sprijini pe nimic şi cerul

Devine-o lumină-n amintire, şi poveştile norilor cirus
Şi cumulus sunt încheiate, şi toate păsările-s suspendate-n zbor,
Nu fiecare om ştie ce-l aşteaptă sau ce va cânta
Când nava lui alunecă-n întuneric, acolo, la capătul drumului.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune timpului

Cere-i lui Dumnezeu,
păstrându-ţi picătura de fineţe,
nu-i cere prea multe
pentru atâta tristeţe,
decât să te asculte
şi de poate să ierte.

Cere-i lui Dumnezeu,
când eşti împărţit în două grădini
în care râzi şi suspini...
să-ţi pună în loc de ninsoare
lumină pe palmele goale
şi apa cea vie la rădăcină.

Cere-i lui Dumnezeu
să-ţi cearnă anii de întuneric
prin timpul călcat în picioare,
rupt ca o creangă subţire
şi stins ca o beţie într-o lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu, Lumânarea sufletului scrie (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arma mea

Daca te intreaba cineva
Ce-mi esti tu, femeie, sora, fata,
Sa raspunzi ca tu esti arma mea,
Singura mea arma-adevarata.

Nu le spune mult mai mult de-atat,
Lasa-i, tot ce vor, sa presupuna,
Arma mea, mai ai de doborat
Negrul vultur dintre noi si luna.

Moartea care-mi da mereu ocol
Trebuie s-o faci sa nu mai vina,
Nu uita ca joci intregul rol
Si in intuneric si-n lumina.

Stiu ca pentru tine n-am permis
Si ca ilegal te port in brate,
Zica poterasii ce-au de zis
Eu nu merg la iepuri sau la rate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (21 noiembrie 1986)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - II

În împletiri de întuneric
Cuvintele plâng sub cicatrici;
Lacrimi fără de contur sferic;
Tu, Viaţă, să nu-mi fugi de-aici!

Arogante-s tăcerile-n vechi blazoane;
Ocnaşi la iluzii toţi mai sperăm până
Lacrimi de sfinţi curg tainic din icoane
Şie, Viaţă, noi îţi suntem vai, la pândă?!

Coborâm din trufii în false elongaţii
Pătrunşi de efemer şi de abis;
Ne dă nemărginirea noi, noi senzaţii,
Dar Viaţa nu primeşte vis după vis?!

Cuvinte însângerate vor să ne devore;
Atâtea legi, decrete, stări de urgenţă...
Cu Dumnezeu nu ne mai vor în agore
O, Viaţa mea, fii miezu-mi de prezenţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul trebuie să strălucească

Ai mâncat din sufletul bun cât ai vrut,
l-ai lăsat sărac la margine de prăpastie
fără să-i auzi ecoul lăuntric.

Simţi drumul care nu iubeşte căderea
şi te întorci odată cu păsările prin întuneric
până la lumina magică a naşterii adevărate.

Când totul trebuie să strălucească
în timp ce piedicile încep să dispară,
se înalţă cuvântul cu evantaie de dragoste.

Prea dureros înfloreşte flacăra iubirii,
înainte de a cunoaşte sabia plutind prin aer
îşi îngroapă suspinul sub flori visătoare.

În faţa deschiselor porţi ale cerului
ascultă o rugă din sufletul săracilor trist
şi rotund pune semne la tâmple.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!