intuneric nichita

Ingerul

Ingerul isi priveste imaginea
in mare:
e doar un chip rupt de valuri...
O lacrima de intuneric coboara
sapand adanc in carnea
obrazului de marmura.
Coboara apa in apa,
sare in sare.
Ingerul acesta e pierdut.
A cazut din cer.
L-au alungat,
l-au ocarat.
Si- pierdut o aripa
si a cazut pe taramul
iluziilor.
E doar o alta stana
ivita in desertul viselor.
Ingerul e bolnav de
cuvintele oamenilor.
Grijile i-au ros obrajii.

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsător

Şi visele mai mor din când în când,
Speranţele se duc adesea în mormânt,
Şi-ajung să-şi sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,
Şi se mai miră unii de ce iubim lumina...
Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,
Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,
Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,
Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Gândeşte primăvară şi-ţi vor răsări flori
În prispa adormită c-un zâmbet troienit,
Flori ce-ţi vor da de veste că eşti al meu IUBIT,
Chemându-te la mine, să-ţi dăruiesc fiori.

Topind ţurţuri de gheaţă, vom plânge lacrimi dulci
Şi le vom închina emoţiilor mute,
Împrumutând privirea din ochii blânzi de ciute,
Când sufletul, sfinţit, în mine o să-l culci.

Apoi, ne-om răsfăţa cu vise împlinite,
Din noapte până-n zori, pe aşternut de dor,
Ne-om mângâia pe frunte, alungând orice nor
Născut din întuneric de simţiri neiubite.

Cu alb de ghiocei vom înveli Pământul
Ce se va încălzi la flacăra IUBIRII
Şi amândoi afla-vom secretul fericirii
Ascunse-n Începutul ce-a dăruit cuvântul...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda suferinţei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul creştinului modern

Prăpăstii de lumină,
Hău de întuneric dur,
Porţi deschise în semiobscur,
Chemare divină.

Îngeri ai cerului
Solii ai Domnului,
protectori,
deschizători de Rai,
dovezi ai veşnicului trai.

Omul-fiinţă muritoare,
Capabil de păcate,
Lipsit de virtuţi,
Nesăvărşitor de bune fapte.
Adept al bogaţii,
Al ispitei şi idolatrii,
Nedoritor al mântuirii,
Sclav în patima beţii,
cunoscător al tainelor hoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lectură uşoară

suferinţa îşi caută armonia sa
în lirism, în misterul naturii, pentru noi
doar o lectură uşoară, pentru mine corul
din întuneric
spărgând ferestre, sticla lor vopsită cu negru

vă încearcă unde pioase, moi
catifelate, poate şi o lacrimă
când cânepa nopţii mi-e cămaşă...
..........................................
poetul nu mai există în realitatea aceasta
el este ancorat împreună corăbiilor
din porturi departe, departe
păduchii, setea, ţipătul imploziv aparţin
altui trup insensibil şi totuşi înfricoşat
de lirism – neştiind a-l numi astfel,
de misterul naturii căutându-l instinctiv
armonia negăsind-o în suferinţă, nici
în surâs, nici în iluzia că un poet a trecut
vreodată prin trupul lui, părăsindu-l apoi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moment

De ceva vreme am tăcut,
Nu ţi-am mai spus tot ce gândesc,
Posibil să fi început
Încet, încet să te iubesc.

Şi cum să fac să-ţi fiu amic?
Când simt că vreau să-ţi fiu bărbat,
Oare -aş putea să îţi explic
c-aşa ceva s-a întâmplat?

Scenarii să îmi fac, greşesc,
Tu nu mi-ai dat nicicând motive,
Nu mi-am propus să te iubesc,
Dar curge lent prin portative...

O melodie sub hipnoză,
Şi-un suflet stând sub un steag alb,
Îngheaţă clipa, e o poză,
Şi-s eu cu tine-n cerul dalb.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Gândeşte primăvară şi-ţi vor răsări flori
în prispa adormită c-un zâmbet troienit,
flori ce-ţi vor da de veste că eşti al meu IUBIT,
chemându-te la mine, să îţi trezesc fiori.

Topind vremea de gheaţă, vom plânge lacrimi dulci
şi le vom închina emoţiilor mute,
împrumutând privirea din ochii blânzi de ciute,
când sufletul sfinţit, în mine o să-l culci.

Apoi, ne-om răsfăţa cu vise împlinite,
din noapte până-n zori, pe aşternut de dor,
ne-om mângâia pe frunte, alungând orice nor
născut din întuneric de zile netrăite.

Cu alb de ghiocei vom înveli Pământul,
ce se va încălzi la flacăra IUBIRII,
şi amândoi afla-vom secretul fericirii
ascunse-n Începutul ce-a dăruit Cuvântul...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!