minciuna are picioare scurte

Pledoarie finala

Nu mai am lacrimi să plâng deznădejdea nopţilor
Ce mi-au biciuit trupul cu amintiri
Călcate in picioare de vreme.
Refuz să privesc înapoi
Spre mormane de vorbe stricate,
Mă declar vinovată...
Din simplul motiv
Că mi-e greaţă de pledoarii
Ce nu pot împinge la sinucidere orgoliul.
Renunţ la mine
Şi jur
Că n-am să mai fiu vreodată!
Îmi promit să uit
„De toţi şi de toate”,
Să mor dintre patimile sfertului meu de veac,
Să fumez azi ultima ţigară
La ore târzii în noapte,
Gândindu-mă la toate stelele cerului meu!

Am să revin...

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Mitrut
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

chiar dacă printre mii şi mii te-am căutat
şi te-am găsit
iar tu iubire mi-ai jurat
şi te-am crezut, fiind lulea îndrăgostit
oricum, mă închid în sinea mea netălmăcit
mă închid aşa, în sinea mea şi tac
dar nu pentru că eu te cred
sau că-i adevărat
ci pentru că iubesc şi sunt bărbat
sunt robul sentimentului ciudat -
iubirii astea scoase la mezat
în lumea asta plină de veniţi şi de plecaţi
mai buni ca mine şi mai talentaţi
mai tineri, mai perfecţi, mai degajaţi
mai îndrazneţi şi mai sofisticaţi
într-un cuvânt mai - mai că l-am uitat...
- şi încă una, înca vreau ca tu să ştii
- când vei pleca, promite-mi să mai vii
chiar dacă e minciună, tu să-mi scrii
în telefonul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (16 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmpla... la ceas de seară

să nu dăm vina pe tricourile albe
cum vinovate de viol sunt doar fecioarele ascunse-n nopţi de spaime
şi imn de slavă ridicăm barbarilor cuceritori
să nu dăm vina pe tricourile albe

să nu învinuim doar vântul
când munţii de gunoaie se plimbă ca la ei-acasă
şi-încearcă să ascundă sărăcia şi spoiala
să nu învinuim doar vântul

să nu dăm cu cuvinte în cuvinte
să nu îmbrăcăm vidul în forme fără fond
să dăm cuvântului puterea şi respectul care l-au pierdut
să nu dăm cu cuvinte în cuvinte

noi oamenii cărţi ar trebuie să uităm ce-i ura şi dispreţul
ei, oamenii afişe ar trebui să-înveţe ce-i iubirea cât mai este timp
voi asupriţii ce-aţi crescut doar cu minciună
descoperiţi-vă unicitatea şi-împlinirea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe tavanul unui dormitor

Zorii se ivesc acum;
Mă trezesc să plec la drum.
Mă îmbrac, îmi iau mâncare
Mişc din mâini şi din picioare,
Mai învăţ câte puţin
Plâng şi râd, asud, suspin,
Ascult muzică vioaie
Scriu cuvinte pe o foaie,
Văd amici, vrăjmaşi buluc
Şi-apoi iar în pat mă duc.

Chiar de-s mândră şi vioaie
Stau în patul din odaie.
Chiar de mă orbeşte jalea
Tot în pat mi-e alinarea.
Şi de am capul plecat
Tot mereu ajung în pat.
Ies pe-afară şi apoi
Fuga în pat înapoi,
Toamnă, iarnă, primăvară,

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai pietrele mor frumos

De ce sa ne ingroape, de ce sa ne arda?
Parasita de suflet,
Despartita de cer, intinsa la orizontala,
Carnea noastra nu stie sa dispara discret.
Ce mai ramane din noi devine umila hrana
Pentru bacterii si alte vietuitoare primitive
Care ne devoreaza incet, prea incet.
Parasita de suflet, carnea noastra
Se descompune incomplet,
Ca florile in glastra: mirositor si abject.
Orgolii, orgolii, orgolii...
De ce am merita sa fim mai presus
Ca florile sau ca alte vietuitoare sub soare?
Numai pietrele mor frumos
Si uneori copacii -
In picioare.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţ

Trece pe uliţa, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu ştiu de-i fată
Şi nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Şi-aşteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veşnic în picioare
Şi-aleargă fără scrâşnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l aşteaptă
Târziu, în nopţi de trudă
Şi-n zori cine-l deşteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluţu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bronzurile vor suna
Leturghii în slava ta
Şi-or cânta vreo două ore
Piculinele sonore...

Şi-or porni cu paşii lini
Ca vasalii bizantini...
Crinii toţi de la grădină
Sub balconul tău să vină!

Şi suna-vor lung pe cale
Clopote din catedrale;
Şi-or să cânte pentru tine
Cele zece piculine...

Îţi voi pune la picioare:
Flori de sânge, flori de soare...
Şi-am să-ţi cânt în două zile
Zece strofe juvenile.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Inginerul Tinca (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din cerul obscur

Privesc în adâncul frumos şi curat
din spatele ochilor tăi minunaţi
şi trec într-o lume cu oameni ciudaţi,
ce par că sunt îngeri din sfântul regat.

Se-aude o muzică stranie-n jur,
iar liniştea ei îmi creează-un fior,
căci muzica tristă mă face să zbor
spre dulcea lumină din cerul obscur.

Simt pieptul cum creşte, devine enorm,
iar inima-mi bate mai altfel, ciudat,
în aerul proaspăt şi înmiresmat.

Culeg o petală din zboru-i planat,
o mângâi şi-n tine încerc s-o transform,
m-aşez liniştit la picioare... şi-adorm.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!