la*multi*ani*fratele*meu

Blestemul meu de-a te iubi

Tu eşti ce eşti acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin,
Şi care s-a născut să te constrângă
Şi să te facă fericită-n chin.

Nu-mi semeni, dar îmi eşti întreaga viaţă,
Eşti taina-n care lent am să dispar,
Eşti inima al cărei ritm mă-ngheaţă
Bătând tot mai adânc, dar tot mai rar.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În greu surghiun siberian

În greu surghiun siberian
Răbdaţi osânda cu mândrie,
Căci truda voastră nu-i în van,
Gândirea voastră-i veşnic vie.

Nădejdea, soră cu urgia,
În hruba neagră de blesteme
În voi trezi-va voioşia,
Căci va veni dorita vreme:

Iubiri, prietenii profunde
Vor trece porţi cu lacăt greu,
Aşa cum pân' la voi pătrunde
În ocnă, liber, glasul meu.

Cădea-vor lanţuri, temniţi crunte,
Şi fraţii vor veni spre voi,
Cu libertatea scumpă-n frunte,
Să vă dea spada înapoi.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi?

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă şi singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
Şi n-am băgat de seamă
Când ai închis oblonul din grădină,
Tărcat cu dungi egale de lumină.

Am bătut încet în fereastră
Şi iar am bătut, mai tare,
Şi am intrat în încăperea ta.
Curată rînduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
Toate paginile cărţii erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?

Patul era nedesfăcut.
Cearşaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-şi legăna arcuşul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-şi tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine şi mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse şi aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut şi mi-a măsurat atent dimineţile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret şi-n surdină nopţile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conştiinţa,
Cine-mi limpezea în foc şi în dragoste cunoştinţa
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit şi m-a ferit de prăpăstiile morţii
care-mi pândeau cu lăcomie paşii pe cărările vieţii,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saţ paşii inimii în viaţă,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!