mersul la psiholog

Povara tresaltă

povara tresaltă pe umeri
forma crucii apasă concret
mărturisirea rămâne lipită de buze
se calcă-n tristeţea luminii

ramura vestirii Domnului e îndoliată
locaşul sfânt e coborât în pământ
călugări în sutane de colb
trimit rugăciuni către cer

e un timp de moarte structurat în tăceri
iarba şi cerul sunt martori
mersul devine o spaimă
oboseala împarte gândul între rece şi cald
mâine e o altă zi fără zâmbet

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aval

Dincolo de golful ideilor, e un turn de control.
E bine de ştiut că întinderea de ape ne cuprinde
de tot. Ca să scapi, nu e de-ajuns o minunată
spargere, o imensă sterilitate.

Eu aştept un triunghi al bermudelor, explozii
de peşti, echipaje căutând un trup după mersul
soarelui, avioane căzute în cuiburi de rândunici.

Oricât evit, oricâte zăgazuri ridic,
eşti acolo, în centrul irisului, iar acum,
treci prin mine, treci prin ceilalţi, cu guşa plină.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)

frumoase paranteze! spune
un prieten canadian. ţin
loc şi de aripi şi de proteze... spune
ologul din mine
a(e)rian
şi recită povestea cu mersul sau zborul în patru
labe sau aripi! mai bine
îmi spun cumva lunecos
ca un săpun pe
riculos nu deschideam nicicând numitele paranteze (pro
tezele de serviciu divin)
mai bine
târâtoare eram rămâneam - spune
şi tu ce-i frumos...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţi pe mare

Această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul senin

se uita la mine printr-un cristal
era curios să vadă mersul meu
pe asfaltul care frige până ce noaptea
se lasă de sus perpendicular
privea îmbufnat lipsa mea de voinţă

cerul senin scutura un anotimp
peste oraşul fragil mistuit
până la sânge te vezi rătăcit
prin secunda ce prinde culoare

cerul senin mă urmărea cum vărs
lacrimi de iubire pe o hârtie
printre copacii de ceară parfumată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul a murit frumos...

Poetul a murit frumos,
Ducându-se la stele,
Căci n-a vrut să coboare jos,
Nici una dintre ele.

Acum privind în jos la noi,
Gânditor la zbaterile noastre,
Zicând: Am fost şi eu ca voi,
Şi iată, mă aflu printre astre.

V-aştept căci veţi veni
Urmându-vă desigur mersul,
Şi atunci când veţi şi osteni,
Vă veţi închide universul.

20 aprilie 2001
Moldova Veche

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre...

despre prea devreme şi
prea târziu
despre păcatele gândului
şi mersul pe marginea abisului
împovărat cu toate slăbiciunile lumii
zbătându-se şi murind
deasupra unui timp care zboară

amăgiri în decor grizonat
cu ochi care sărută
şi mâini care văd rebele sinapse
din adevărul brutal

şi-o lună desculţă venită prea târziu
un geam opac
arome violete
şi-un nicăieri de viaţă agăţat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda

Acel bărbat venise de la nord
Umbla prin toată iarba de afară
c-o floarea soarelui în loc de cord
şi-n gând cu o femeie dulce-amară

îşi frământa cu mâna părul creţ,
le tot spunea copacilor pe nume
căci vrăbiile-n umblet săltăreţ
aveau din mersul ei ceva anume

şi-atuncea floarea soarelui din piept
îi tresărea şi îi rănea rărunchii…

să se fi-ntors în nordul lui perfect
pentru-a-l jeli mătuşile şi unchii?

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

gânduri mutilate se-nvârt rotund
cioplindu-ne starea de lumină,
deznădejdea opreşte timpul în loc,
de pe marginea lui bucuriile cad,
speranţa e plecată în larg,
visurile sunt amorţite.

o zbatere violentă a săgetat spaţiul,
nevăzutul atacă şi altarul,
se numără morţii,
zilele ne sunt furate,
aerul frământă veşti triste
un peisaj cu umbre ne acoperă treptat,
schimbând mersul vieţii.
planeta devine o schiţă făcută de un robot,
pe care încă merg oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păsările dispărute

Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ţi nimerească mersul
Atât de lin?

Unele erau ciudate,
Aveau penele cine ştie cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.

Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Şi le ştergea timpul
Cu dosul palmei.

Hai pe câmp

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!