citatul+zilei+de+duminica

* * *

Îmi e atât de drag
pasul tău prin grădina inimii mele,
cu şoaptele rezemate
de glasul tău, într-o zi de duminică
luminată pe aleea
cu teii înfloriţi...

Ştii?
Miroase exact
ca pielea ta
când o sărută
poemul
dorului meu..

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru un suflet flămând

Duminică dimineaţă.
Mirosul de slănină
umple casa.
Dumnezeu e treaz,
în aşteaptare.

Mă rog pentru ouă,
uşor răscoapte,
şi pentru o pâine
pe care să o frâng alături de tine.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafrul... zâmbeşte

S-a trezit devreme trandafirul
din amorţeala lui nocturnă,
îşi spală ochii-n firele de brumă
să s-aştearnă vesel iar privirii...

La orizontul încă galben-alburiu
Soarele din vălul alb de ceaţă,
cu razele subţiri ca firele de aţă
aruncă lumina spre cerul vioriu.

Mai târziu puţin, spre miezul zilei
trandafirul înveşmântat roşu color,
profitând de umbra unui fir de nor
zâmbeşte larg şi dulce crizantemei...

La sfârşitul zilei, înainte de amurg
Soarele şi roza pleacă la culcare,
orizontul iară-i plin cu ceaţă mare,
din noapte liniştea şi pacea curg...

poezie de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradigma

Îmi adun tăcerea zilei următoare
din adânc de taine, fără început,
o îmbăt cu visuri puse în ulcioare
păstrate cu grijă pe un pat de lut.
Pun pe fruntea zilei mirul neuitării
cu parfum de doruri rupte din tăceri
când pe cerul vieţii se adună norii
mai puţini ca mâine, dar mai mulţi ca ieri.

Mă feresc de vorba nerostită încă
care vrea să scape din firav pripon,
să îmi lase-n cuget rana sa adâncă
pe cântări năuce de malefic zvon.
Am mereu în suflet gând de alinare
să-l împart prin lume marilor căzuţi,
părăsiţi adesea-n margini de uitare
unde stau cu anii încă nevăzuţi.

Din lumina zilei împletesc ofrande
cu-nveliş de visuri şi parfum de dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni de familie

În muzeul nostru – noi mergem întotdeauna acolo duminica –
au deschis o secţie nouă.
Copiii noştri avortaţi, palizi, embrioni gravi,
stau acolo în borcane transparente de sticlă
şi îşi fac griji pentru viitorul părinţilor.

poezie clasică de Gunter Grass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog în destrămare

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul meu de fiecare zi

Poezia ca o duminică gonflabilă
mereu la dispoziţia imaginaţiei
mereu gata să sară în aer
mereu gata să mă treacă dintr-o lume în alta

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (13 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii

sunt zile în care umbrele ies
dintre ziduri
ca ecoul
unui psalm de duminica
ştiu
Dumnezeu şi-a pierdut răbdarea
orice gest
îmi va şterge urma şi
toate drumurile care duc înspre tine

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

scot din rădăcini cultura de
umbre pe furiş
nu-mi place acest aranjament
cu spini ascunşi de lumină
îndes pământul cu ochii deschişi
de lacrimi
mă privesc în oglindă încă
acum cu fiecare dimineaţă
de duminică
nu e toamna crizantemelor albe

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n împietrita pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.

Muiat în blânda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roşii curcubeie
Se frâng pe-o albă cruce sepulcrală.
...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!