angi melania cristea

Iubire siderală

dragostea vine de pe lună
în silenzio stampa
are gust caduc de morfină
o adulmecă toţi câinii perfid
dă (in)dependenţă
delir trimbulind

pulberea ei argintează stelele
cometa aburindă se rupe din cer
ca o inimă pulsează sânge
în eter(n)
dragostea este corabie eşuată în oceanul livid
plouă peste ea cu meteoriţi saltimbanci
mirosul iubirii se răspândeşte opulent
acru ca nişte struguri necopţi
gura ei desenează umbre sângerii
pe brocartul sidefiu al norilor
sufletul nesăţios trezeşte demoni

e o paradă de (re)sentimente stelară

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reject

poezia şi rutina de a fi
sau dimpotrivă viul şi rutina de a nu fi
toate cu miros de tinereţe strivită
fluieratul impiegatului înainte de a-ţi porni
trenurile

parcă văd blazarea ferestrei
chipul tău obosit cerşind mii de îmbrăţişări
aşezat lângă strada cu ciment fierbinte
beau din vinul tare şi mă risipesc într-un du-te-vino ilogic
ştiu că te vei despărţi de umbra mea şi nu mă vei mai găsi în săptămâna efemeră
când glasul tău asuda de culoare

trag încă o rochie peste primăverile astenice
care mă recompun fidel
atunci când am strivit ţigara de pieptul tău
poate că
gara de tranzit a rejectat săruturile stereotipe şi
uşile vieţii silenţioase
nebuna aceea care la gurile de metrou ţi-a promis

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriei mele

numele meu nu se dă împrumut
şi nu poţi să îl loveşti de pereţii de piatră
unde vulturii aruncă prada
cum ne aruncăm noi corifeii

dacă eşti însetat caută-ţi apă şi lasă valurile
să îţi spele picioarele dar nu îţi pune
numele meu în pieptul cât un cadrilater
el s-a născut odată cu aşezarea
în coasta României care ne-a primit bogată în bunătate şi demnitate

când esti fiu de Românie nu furi şi îţi porţi
costumul tău de dac
numai laşii fură renumele altora şi mânjesc cu necinstea lor soarta
fără să accepte că un tradator nu mai are nume
şi este un pui de cuc ce îşi aruncă fraţii vitregi din cuib

dacă vrei să porţi numele patriei mele
naşte-te încă o dată
dar întunericul nu cunoaşte renaşterea şi nu are un nume

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!