+l�sa�i +copiii +s� +g�ndeasc�

Dumnezeule, cât timp vor fi mici, vor fi încântători; într-o zi însă, au să vă reproşeze că v-aţi gândit mai mult la voi decât la ei. Copiii devin oameni, şi oamenii sunt ingraţi.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliţi. În faţa iconostasului clipoceşte candela. Pe masa din mijloc, stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinţiei-sale, un ceaslov vechi, scorojit şi unsuros. O musculiţă, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo şi-ncoace. Se uită prin strachini, se aşează pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca şi cum s-ar în china, ba intră până şi-n potcapul cel nou, pe care plodurile îl aşezaseră pe pat cu fundul în jos şi-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roşii – căci e Paştele. Nimic...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Musculiţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, clasa a VIII-a

S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.

Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.

Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.

Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (13 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, şi p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se şi se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, îşi luă soţie pe fata împăratului vecin, şi se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzu că aşa merge treaba, îşi făcu o căscioară, îşi mai îndulci şi el traiul şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineaţă să-şi ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Aşa frumuseţe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O şi luă binişor şi cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă şi foarte mare, în care colivie îşi aşeză găina şi o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă şi de drumul de toate zilele prin pădure şi de suitul în copaci.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am conştiinţa...

Am conştiinţa vorbelor nerostite şi a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa drumurilor şi căutărilor,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa trăirilor neţărmurite,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa dorinţelor nestinse,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aştern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, şi ca să o pedepsească, luă de soţie pe ţigancă, iară pe fosta lui nevastă o făcu slujnică. Biata femeie văzu bine nedreptatea ce i se făcu: dară neavând încotro, tăcu şi răbdă cu nădejdea în Dumnezeu că-şi va revărsa mila lui asupra ei, şi va da odată, odată, la iveală nevinovăţia sa. Şi mai trecând câtăva vreme, iată, măre, că răsări din băligarul unde fuseseră îngropaţi copiii doi meri. Coaja acestor meri era suflată cu aur, de lucea ca ziua, când noaptea era întuneric beznă. Ei creşteau într-o zi ca într-un an, şi după puţin se făcură mari. Ţiganca, care ştia blestemăţia ce făcuse, se temu, văzând frumuseţea merilor...

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai dat, Doamne?!

Lui Ozea Rusu

Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogăţindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaş; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toţi copiii sărmani. Omul era nesăţios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoţ. Şi fiindcă negoţul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului să călătorească prin ţări străine după negoţ. Porni dară într-o călătorie depărtată peste mări şi ţări. Într-o zi, când lipsea şi nevasta lui d-acasă, copiii intrară în colivie ca să se joace cu găina. Jucându-se ei acolo, unul din ei ridică aripa găinei şi vede că este ceva scris acolo...

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!