intuneric nichita

Decembre

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghi

Bolnav de singurătate poetul
din coliba lui ca o insulă fermecată
de întuneric
vede orbitoarele salturi în noapte
ale pegasului cu nări fremătând
aşteptându-l la fiecare fereastră.

Spre nemărginire l-ar duce
calul alb al văilor domoale,
spre mărginitul de soare orizont
calul murg al câmpiilor plate,
spre înaltul cocorilor
roibul căluţ de munte,
spre adâncimi calul arămiu
de pe străvechi funduri de mare.

Dar poetul trece pe rând
pe la fiecare fereastră a colibei
ciocănind pe dinafară cu degetele
ciudăţenia aceea incandescentă

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Vasile (1984)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul de dimineaţă

S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.

Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
şi-a amintit ce-nseamnă zi senină,
şi zbor, şi fugă de singurătate.

S-a ridicat şi a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă şi se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.

În roua dimineţii le clăteşte,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubeşte
şi îşi aduce-aminte, dintre drumuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşca

Puşca este compusă din trei părţi:
partea de sus,
partea de mijloc
şi partea de jos.

Partea de sus este compusă din:
partea de sus a părţii de sus şi
partea de mijloc a părţii de sus şi
partea de jos a părţii de sus.

Partea de mijloc este compusă din:
partea de sus a părţii de mijloc şi
partea de mijloc a părţii de mijloc şi
partea de jos a părţii de mijloc.

Partea de jos este compusă din:
partea de sus a părţii de jos şi
partea de mijloc a părţii de jos şi
partea de jos a părţii de jos -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reliefare

Întunericul acesta ca un scalp
şi tu nervos, simulînd tăcerea
dintr-o nervoasă sală de lectură,
e doar plăcerea mea de-a sta
aici,
la cald, după ce-am tras tot
soarele pe gură, să urmăresc
cum dragostea te ia de guler
şi te-aruncă prin unghere de
grimase,
apoi îţi dă ţigări şi vin,
şi timp pentru cocoaşe şi uitări.

A fost un accident să te cioplesc
din propria mea carne extradură,
din propriul meu creier expirat,
ca să devii o lume ambientă.

Eşti negru la culoare ca pămîntul.
Eşti mediu de statură ca soldaţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanii mei trişti

Se ivesc, unul câte unul,
din întuneric: câţiva prieteni,
unii au nume istorice.
Cât de târziu au început să ne lumineze!
Dar, înainte de-a dispărea, au fost
perfect întrupaţi, trecutul

ascunzându-i o vreme într-un soi
de mantie-a haosului. Au fost oameni care,
cred, au trăit doar pentru a reînnoi
forţa risipitoare pe care tot ei au consumat-o
cu fiecare convulsie-a lor fierbinte.
Ei îmi ţin memoria trează, deşi-s departe-acum.

Adevărul este că n-au tihnă încă
acolo unde sunt – de fapt, într-un alt spaţiu;
eliberaţi de eşecuri,
ei se tot îndepărtează pe orbite eliptice
pentru a se reîntoarce-apoi cu-o dezinteresată
şi aspră energie, asemeni stelelor.

poezie de Thom Gunn,1929-2004, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lătrau visele

Lătrau visele din lesă
Oasele trupului ţipau,
Să le arunc din pedeapsă
Şi-n gura lor înfloreau.

Fără mâini, picioare
Păream o-nmormântare!
Cu aripile depuse
În trilurile nespuse...

Bocite-mi cu bătăile
În ninsori cu penele...
Ce scriseră zborurile
În zale cu versurile.

Ce-mi mureau-n întuneric
Cu tuşul scurs cadaveric
În ce-mi părea lumină
În lumea de vers canină...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!