divina

Deviza luminii

Accesând coerent deviza luminii,
Vom trece stadiu anost de rutină
Preluând compact aura ei sublimă
Vom deveni fii cuminţi la orizont,
Poate şi azi lumina de la Big Bang
Mai dăinuie tainic în fiinţa umană,
Poate şi azi acea lumina necreată
Ne mai saltă condiţia din nefiinţă,
Poate şi azi lumina îngerească de sus
Ne învaţă iar condiţia iubiri lumeşti
Sigur lumina divină ne-a făurit intens
Acele destinele implementate în noi
Călăuză transpusă nouă sui-generis,
Pesemne şi astăzi noi ăştia minusculi
Mai bâjbâim în penumbra prezentului,
Imagine aplicată coerent pe retină
Asta-i speranţa noastră de veacuri
Invocând consistent deviza lumini
Acea lumina de la capătul tunelului.

poezie de David Boia (29 ianuarie 2015)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este dor...

Îmi este dor...
De zâmbetul Soarelui aşezat la fereastră -
pasăre-albastră.
Îmi este dor, tot mai dor,
De fiica poporului şi a noastră!
În roiuri de fluturi,
Ca o ploaie de muguri,
Se înalţă spre cetatea divină....
Ca un vis de lumină...
Zbor de pace, te chem!
Ce blestem, ce blestem,
Oh, te-a rupt, draga mea,
Lăsând doliu şi plâns?!
Noi aici te-am pierdut,
Însă te vom avea,
În ce-ai lăsat pe pământ,
Căci mereu vei lupta
Să-mplineşti visul tău...
Un erou vei rămâne,
Un vis împlinit,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!

"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morţii-ndoliaţi...
Piere în întunecare
Toată dragostea de fraţi...

Plouă lacrimă amară
Căci fraţi întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Şi de dragostea divină.

În cascade de aramă
Rana vieţii îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani şi pietre scumpe.

Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi fraţi, duşi de mult în lume...
Fără mamă nu-i uşor!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reacţia luminii

Dimineaţa m-a scăldat cu roua ei,
Binecuvântând Creaţia divină
Am risipit mărgăritare, ce-au devenit cristale de foc
Prinde-mă de mâna
Şi siluetele noastre vor merge pe alee,
Printre picături de ploaie
Pâna ce lumina va forma siluete multicolore
Creaţia se risipeşte prin muguri de pomi,
Prin iarba tăiată, prin zgomotul apei
Se aud lebedele in dansul lor pe apa
Copii aleargă cu pâine să le hrăneasca
Se pierd sunetele printre sălciile pletoase.
Ascund lumina în felinarul din duc
Ascund cărbunii în preacurat loc
Pierd frâiele în călătoria astrală
Adorm cu fiecare cuvânt de alint
Şi mă trezesc precum o floare,
În lumina zâmbetului de copil transcental
Până voi fi picătură de rouă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Iubire plină de transfigurare! – artele frumoase sunt copilele tale; tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile, care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generaţii, îndemnându-le prin cuvinte şi gânduri, inspirate de cer, la fapte glorioase; tu aprinzi din nou în inimile noastre singura virtute folositoare muritorilor, Tu eşti Mila care aruncă uneori o umbră de surâs pe buzele nefericitului condamnat la suferinţă şi tu faci să renască fără încetare puterea cea divină şi zămislitoare a fiinţelor, fără de care totul ar fi haos şi moarte. Dacă ne-ai părăsi, tu, iubire, Pământul ar ajunge neroditor; vieţuitoarele ar fi vrăjmaşe între ele; soarele – foc vătămător, iar lumea – jale, spaimă şi distrugere universală.

citat clasic din Ugo Foscolo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat... un Dumnezeu care ar fi putut să creeze cu aceeaşi uşurinţă copii buni sau copii răi a preferat să creeze copii răi; care i-a făcut să-şi preţuiască viaţa amară şi totuşi le-a scurtat-o cu zgârcenie; a vorbit despre Legi de Aur şi iertare înmulţită de şaptezeci şi şapte de ori, şi totuşi a inventat Iadul; care vorbeşte altor oameni despre morală, dar nu are însuşi niciuna; pe care-l supără delictele, dar le comite pe toate; care a creat omul fără să i-o ceară nimeni, pentru ca apoi să încerce să arunce responsabilitatea pentru acţiunile omului asupra omului, în loc s-o pună acolo unde trebuie, asupra sa; şi care, în final, cu o obtuzitate, la urma urmelor, divină, îşi invită bietul sclav năpăstuit să-l venereze!

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!