intuneric nichita

Poetului

poetului i se plimbă cuvinte prin
măduva spinării
el le ignoră căci e captiv în
forma buzelor muzei
nu e nimic altceva decât liniştea pe care
o calcă în picioare strigătul lui lăuntric

poetul regretă că muza nu e altceva decât
o pipetă
cu care acesta îşi introduce nuanţă
printre prelungirile neuronale
căci ce sunt eu, dragă muzo,
sau cum îmi strălucesc poemele
în întuneric

îmbrăcată în versuri rătăcesc
din cuib în cuib în căutarea
ta
căci n-ai de gând să te arăţi la braţul paharului de vin
sau al ceştii de cafea, dragă muzo,

[...] Citeşte tot

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine nu e atâta cruzime cum crezi

în mine eşti tu
cu toate nefericirile adunate pe buze
gata să rotunjeşti plânsul
şi totul să se prăbuşească
oare ce ai cu tine
suflete
cât de mult te urăşti

în mine nu e atâta răsfăţ cum se vede
în imagini trucate
în mine e strigătul tău
gata să ne coboare în infern
dar eu nu am atâta cruzime pe cât crezi
eu am o mână întinsă spre tine
şi dragostea la fel
cât a mai rămas din ea
după amputările succesive

în mine nu e atâta întuneric şi nici atâta răutate
încât să te las în mijlocul unei sinucideri

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Kali

Stelele pier,
Nori acoperă nori,
E întuneric, vibrant, sonor.
În urletul furtunii
Mii de suflete nebune
Abia scăpate din închisoare
Smulg copacii din rădăcini
Măturând totul pe alei.
Marea se zbate tumultoasă
Vârtejind valurile înalte ca munţii
Pentru a atinge înaltul cer.
Strălucitoarea lumină
Se revelează peste tot.
Mii şi mii de umbre
Negre ale Morţii
Împrăştiind plăgi şi dureri,
Dansează nebuneşte,
Vino. Mamă, vino!
Teroarea e al Tău nume
Moartea e respiraţia Ta,

[...] Citeşte tot

poezie de Swami Vivekananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UFO

dragostea noastră
o pictură de Toulouse Lautrec
candid abstractă
două animăluţe lâncezind în comoditate
ca într-o baie de soare
şi
o psihoză vegetală
crescând printre noi
izolându-ne

atacuri de panică
să îţi provoc
mă joc
cu întrerupătorul din creierul tău
cu dozele tale de lumină şi întuneric

pe tavanul înalt
imperialist
lung metraje est europene proiectându-se
lung metraje

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morpheus

Eu sunt cea din urmă care curmă lumina
Şi-aşază pe pleoape moartea şi vina,
Tu vii din întuneric, un mostru de aramă,
Şi le pătrunzi mintea superb ca o dramă.
Te simt, te aprind, te ucid şi te gust,
Şi-ţi adulmec pe gât parfumul ce frust,
Văd monstrul din tine cum musteşte de fiere,
Şi totuşi în suflet pentru tine-am doar miere.
Tu, zeu cu aripi de înger la tâmple,
Tu m-ai golit, tu mă seci, tu mă umple!
Visează-mi tu visul şi dă-mi doar un ciot,
Eu nu te visez, eu te văd peste tot.
Morpheus din vise morfeic seduce,
Morfina-mi din sânge, otrava mea dulce,
Lumina e slabă, durerea-o străpunge,
Mai vino o data şi gustă-mi din sânge.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduc aminte!

Ce este bine să fac de-acum?
Să merg mai departe, când m-am oprit din drum?
Într-un cântec vreau să-ţi spun!
Şi de pare minunat şi chiar de necuprins!
Nu poţi fi astăzi supărat
Când stelele s-au stins
Leagă-te de mine, nu vreau ca să te pierd!
Pe aceste căi, de-o viaţă-ntreagă merg!
Bucură-te azi, ca pentru totdeauna!
Cum soarele-i pe cer, aşa va fi şi luna!
Fii lumină tu, celor din întuneric!
Şi ai să-i vezi pe toţi, într-un mod generic!
Îţi aduc aminte!
Să nu uiţi ce-ţi spun, atunci când stai pe loc!
Pleacă mai departe, căci viaţa nu-i un joc!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de opiu

Triunghiuri de corzi plutesc de-a valma
prin dioptrii abisale,
ca şi cum din ac derivă înecul,
ca şi cum în rai se preschimbă infernul
ar creşte sânge în game,
şi tot ce-n litere zugrăveşte pe verticală
infolii transparente,
aşa să tremure oceanul zdrobit în genune.

Crud sceptru mortuar îngâni tăcere
sub cruce
şi tu,
cervix al mutaţiei prefaci cerul
în ulei, bând-ul.

Întuneric crăpat în deziluzii
m-ai lăsa sălbatic să-ţi gust
lumina osoasă
în timp ce tentacule de opiu
îmi topesc trupul

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!