biserica neagra

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de nuntă

O să zic pe drum de seară,
pe o strună de vioară,
o istorie şucară,
că-i cu boală rea, amară;

o istorie c-un crai
de la nunta cu alai,
şi de-ai da cât o să dai,
nu e una mai dihai!

Trist e cânticul, uitat,
de jale şi lăcrămat,
cu un fante de gagiu,
trist, şi vechi de nu-l mai ştiu.

Spune-l, inimă, de poci,
scoate-l tu, ca din găoci,
şi-l sloboade-ncet, subţire,
cânticul cu tristul mire!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torpilarea tancului petrolier

Aţi văzut vreodată-un tanc petrolier lovit?
Nu este-o privelişte dintre cele mai plăcute.
Nava de la prova la pupa arde ca un chibrit,
Inflamat, ţiţeiul spre cer balauri roşii-asmute.

Fum negru-acoperă şi castel, şi bărci, şi catarge, şi binte,
Cenuşă-otrăvitoare şi neagră peste tot se lasă;
Explozii şi flăcări, gaze şi lavă fierbinte
Învăluie nava – nu demult atât de-orgolioasă.

Marinarii de pe navele din apropiere,
Privesc trişti tancul care arde, orizontul întunecându-l.
Neavând nici mijloace să-l ajute şi nici putere,
Privesc doar – şi-aşteptă să le vină şi lor rândul.

Nava strânge-n braţe şi ia cu ea-întregul echipaj
În mormântul fremătător şi rece din abis,
Iar toţi cei care-au străbătut mările plini de curaj
Şi-au câştigat dreptul la un voiaj în paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Robert Goodwin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La icoană

Noaptea s-a lăsat pe vale, şi cătunu-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist şi chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilaşu-şi ţine-n poală,
Şi plângând îl netezeşte pe obrajii arşi de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai ţipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viaţa-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari şi tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morţii frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate...
Ea tresare; cum le-ascultă, şir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreţi, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.

Iat-o scoborând la vale, galbenă şi istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea aţintită
Spre biserica cu sfânta, ea-şi sileşte-ncetu-i pas.
De trei nopţi şi două zile bate drum făr de popas;
Ş-ar fi ocolit pământul făr-a se simţi trudită:
Ea credea profund, orbeşte... Mare şi nenchipuită
E credinţa ce-ntr-un suflet înnoptat şi trist încape!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micile mele metrese

Un orificiu lacrimal spală
Cerul verde-varză!
Sub arborele ce-mbăloşează
A ta diafragmă!

Albeaţa lunii particulare
Cu petec rotund,
Crăcănaţi-vă pe picioare
Voi, grupul meu slut!

Ne iubirăm mult în acea vreme,
Albastră slută!
Mâncarăm omletă pesemne,
Cu scoici umplută!

Spre seară m-ai făcut poet,
Galbenă slută,
Coboară să te biciuiesc
Pe a mea pulpă!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşma

Crâşma din sat, ce stă totdeauna lângă drumul ţării
este locul cel mai sigur unde se pune ţara la cale,
mai mult ca la biserică unde, deo vreme,
buletinul de vot stă ascuns la popă în sertare,
pe patrafir sunt însemnele vrajbei
cu promisiuni ferme de împăcare.
Crâşma satului,
după vorbe de dulce şi scărpinări pe spate, uneori,
alungă din pahar mânia
şi poarta cuvântului nu o închide vreodată,
nu este stavilă în a visului cale,
moara nimicului se zbate chiar dacă apele scad,
lupii turbeţi şi nebuni
nu se apucă de pulpana oamenilor buni...

Crâşma satului a familiilor ruinate ţine clar socoteala
şi zideşte milimetric a primarului cetate,
acel zeu local
ce crede că deţine cărarea şi rostul
şi a lumii plămăestăpânită zare...

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte gravidă de lumină

Îmi bate seara la fereastră,
Cu aripile-i de catifea.
Oftări mi-ating în zbor doar inima...
Un joc de umbre şi de lumină...
Din netrăite vremuri vin negurile să mă prindă,
În mine câteodată grea liniştea se-adună
Din 'naltul cer o stea coboară pe o rază-a lunii
Ce scânteiază în ochii-mi adormiţi de vise.
Un haos mi-este noaptea,
Pustie şi neagră,
Sălbatică fiară ce geme cumplit,
În noapte -mi tresare speriat şi bietul ecut asfinţit...
Doar Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte cu şal de argint,
Urându-mi "Noapte bună!".
Noapte bună-i răspund nopţii
Cu gust de pelin,
Cu ochii trişti şi orbi...
Şi cred că sunt singurul nebun,
Ce o mai cântă-n vers!

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din pat

Umbre şi luminiţe din bucătărie şi din salon se strecoară
Prin draperii, jaluzele şi vergelele de la fereşti,
Iar deasupra capului, traversând noaptea de vară,
Luminează milioane de aştri cereşti.

Nu sunt în niciun pom vreodată atâtea frunze, mii,
Nici oameni în biserică sau la vreun festival
Câte stele sclipesc pe-acoperişul lumii,
Făcându-mi cu ochiul în întuneric, amical.

Câinele Mare, Vânătorul cu centură* şi priviri şirete,
Carul Mare, Steaua marinarului* şi, roşie, planeta Marte
Sclipesc pe crugul cerului, iar vadra de lângă perete-i
Plină jumătate cu apă şi cu stele cealaltă jumătate,

Stele care mă urmăresc atent cu curios şi teafăr temei,
Ele văd cum mă strecor şi cum adorm în pat,
Nici în somn gloria lor sclipitoare nu părăseşte ochii mei –
Ceru-şi roteşte până-n zori aştrii în capu-mi fermecat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!