arta comunicarii

Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii. "Atotînţelegerea" lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată "comedia divină" a vieţii cu "infernul" ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: "Este un vis! Să visăm înainte!".

Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat şi tu, -
Nici duh languros de pseudoartă, nici de vopsele în vesel spaţiu-atu!

Viaţa în troacă începu cu o graseiată umedă şoaptă,
Continuând cu molateca fumegare a lampii cu petrol, mioapă.

Undeva la vilă, apoi în hăţiş silvan orecum întristat,
Dintr-o dată nu se ştie de ce ea izbucni în pojar liliachiu-fluturat...

- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat şi tu, -
Nici duh languros de artă, nici de vopsele în vesel spaţiu-atu!

De aici încolo, prin sticle colorate, mijindu-mă, văd destul de ciudat:
Cerul, ca buzduganul, ameninţător, pământul, ca un pleş, roşcat...

Mai încolo - încă nu-mi amintesc - mai departe-i ca un film, la ruptură:
Miroase puţin a smoală şi, se pare, a putredă, poate că de peşte, untură...

Nu, nu e migrenă, ci frigul de spaţiu, de infinit asexuat simbolic,
Şuierat de tifon sfâşiat, plus de chitară bubuit carbolic.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte...

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La înmormântarea unui interlop din Ferentari, şef de clan (pamflet)

S-a strâns toată ţigănimea,
Interlopii şi prostimea,
Interlopul să-l conducă
Şi-n mormânt să-l introducă.

Nu o groapă în argilă,
Un cavou cât este-o vilă
Îl aşteaptă pe cel mort,
Chiar la Bellu, cu confort:

(Cu sisteme de-ncălzire,
Unul antiputrezire,
Cu de antifurt sisteme,
Să ferească de probleme;

Uşa grea e aurită
Şi cu artă făurită,
Încrustată, spre fălire,
Cu rubine şi safire;

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (9 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturna

Dormi, frumoasa mea! De-acum
Noaptea luminoasa
Ca o unda de parfum
Navaleste-n casa.

Luna clara din neant
Pune pe covoare
Straluciri de diamant
Si maragaritare.

Ea priveste ca-n extaz
Bluza ta lejera
Si pantofii de atlaz
Langa etajera.

Si trecand prin budoar,
Raza-i ce se rupe
Lumineaza un lavoar
Cu flacoane scumpe…

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giotto avea un talent atât de minunat, încât nu există nimic din ceea ce a produs în veşnica-i mişcare natura care să nu fi fost zugrăvit de el, într-un mod atât de asemănător, încât aveai impresia că aceasta nu mai e o copie, ci mai degrabă obiectul însuşi. Deoarece a scos din nou la lumină arta, care fusese de mai multe veacuri îngropată din pricina rătăcirilor celor care pictau, dorind mai degrabă să facă pe placul ochilor ignoranţilor, decât ai celor înţelepţi, el poate fi pe bună dreptate numit unul din aştrii gloriei florentine... Ceea ce ridica şi mai mult meritul său, era modestia foarte rar întâlnită printre cei de-o seamă cu el. Avea ambiţia să fie prinţul pictorilor; cu toate acestea, nu voia nici măcar să i se spună maestru. Această modestie nu făcea însă decât să sporească strălucirea talentelor sale.

citat celebru din Boccaccio
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri... la tine

Mi-am întrebat ochii de vor să te vadă
Aievea în faţă-mi păşind ca o nadă,
Neclipind au raâăspuns, în lacrimi de peşte,
Că vor să te aibă, sub pleoape, fireşte!

Frumos întrebat-am ca şoapta-ntre vele
De vor să te-audă urechile mele,
Ciulite în vervă-mi răspund pe măsură,
Că vor bucuria ce-ţi naşte din gură!

Chiar până şi nasul l-am pus la-ncercare
De vrea să îţi simtă parfumul în zare,
Şi ca drept dovadă inspirând cu talent,
Mereu mai aproape vrea al tău sentiment!

Mi-a zis chiar şi limba, puţin mai sfioasă,
Că fără veşminte eşti mult mai gustoasă,
Dar pielea se-aţâţă, mă duce de toartă,
Se cere atinsă cu-n aer de artă!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 martie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian lucind

În mijlocul sălii de piatră,
În eleganţa dinadins creată
De-un greu pian acoperit
De-ntuneric vag, înăbuşit.

Deodată, însă, timpul mort
Ucis de-al gândului confort,
Reînvie, din mormântul nins
Când clapa gravă s-a atins.

Uşor, ca o petală-n zbor
Pluteşte-n aer-al meu dor
Călcând pe câte-o altă notă
Din arta prinsă-n forfotă.

Timpul nu se mai măsoară
În ceasul vechi, ce-l împresoară,
Ci clipa-n sunet se preschimbă,
Un infinit, artistul să atingă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!