arta comunicarii

După mai bine de cincizeci de ani de convieţuire, primul gest neprietenos pe care l-a făcut nevastă-mea a fost să moară înaintea mea. Am fugit de acasă vreo opt luni, pentru că nu mai puteam suporta. Fiecare colţişor îmi amintea de ea... În acest răstimp, am chemat meşterii care mi-au schimbat totul în casă. Acum încerc să învăţ să gătesc, ştiu să fac cartofi prăjiţi fără grăsime şi fripturi la grătar. Unde nu reuşesc să mă descurc în materie de artă culinară, mai întreb prietenii: Traian Stănescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrică Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grataragiu. Ion Besoiu ştie cel mai bine să facă piaţă, iar Şerban Ionescu pregăteşte vânat şi peşte. Da, până a trăit Amza, mergeam împreună la vânătoare şi la pescuit...

citat celebru din Mircea Albulescu (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tristă singurătate...

O, tristă singurătate!
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i şi-al lor,
să-şi piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.

O, tristă singurătate!
floare veşnic ocolită...
de apropiaţii tăi,
ce rezişti ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credinţă,
plăcută lui Dumnezeu.

O, tristă singurătate!
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ţi greu,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muzeu

Iar ulciorul mi-a vorbit,
Vrând, se vede, să mă mustre:
În colibile lacustre,
Stând pe scaunul cioplit

De-un druid, eu fui podoaba
Tribului întreg; şi-mi fu
Drag pe-atunci. O vezi şi tu:
Eu şi cu Dalvine roaba,

Fost-am de-un etrusc isteţ
Peste lac în luntre-aduse.
El sub laviţe-avea puse
Multe altele de preţ,

Cari pe-acele vremi senine
Artă şi minuni erau!
Astăzi hârburi poate stau,
Bietele, pe-un raft cu mine!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fabulă pe unde scurte

Mai c-aş scrie-o fabulă şi eu
dacă n-aş fi Doamne leu
prin urmare o leoaică mică
văz cum zi de zi se tot ridică

Şi ajunge Doamne iartă
de trăieşte numai pentru artă
nu mai are fraţi şi nici surori
şi nici părinţi uneori

Însă leul ca să zic aşa
era mândru de copila sa
şi o pomenea în stânga şi în dreapta
până-află şi cel de sus de asta

Şi-o trimise parcă-n drumeţie
tocmai la a tatălui moşie
totuşi ea nu pricepu deloc
de ce leul seamănă c-un porc

[...] Citeşte tot

fabulă de Costel Zăgan din Fabule pestriţe-n cerul gurii (31 august 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, române!

Deşteaptă-te, române, acum de ziua ta,
Şi schimbă imnul ţării, nu mai dormita.
Un imn nou pe care să-l cânţi cu mândrie,
Acest ''deşteaptă-te'' te-adoarme pe vecie!

Trezeşte-te române şi fă din imn o faimă,
Nu te mai stresa să cânţi acestă spaimă.
Fii mândru că pe aceste plaiuri locuieşti,
Gândeşte pozitiv, căci pui de dac tu eşti!

Ridică-te române din negura de vremi,
Şi trăieşte-ţi clipa în care acum sîntem.
Fă din prezent ceva bun pentru viitor,
Educă-ţi copiii, îngrijeşte-te de starea lor!

Dezgheaţă-te române, iubeşte până poţi,
Fă din iubire o artă, şi o hartă pentru toţi.
Fii bun cu tine însuţi, şi ai grijă de ţara ta,
Căci România de acum, nu-i patria altora!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 decembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!