simultan

Iubire ca-n vis

Se făcea că cerul suia simultan cu noi,
Printre miliarde de quasari cantautori
Să amplifice iubirea noastră cosmică
Într-o îmbrăţişare de idile gigantică
Concomitent cu senzaţia vie de iureş
Triam viitorul în energii dezinvolte,
La propriu şi cu senzorii pe automat
Doar noi existam ca fiinţe multiple
Peste tot cât se pretează eternitatea,
Sunt infime şi notorii fazele limitrofe
Când noi trepidam la unison în etern,
Pulsând pasional din inimi gigantice
Progresiv am cuprins total universul
Şi l-am devansat în statură continuu
Încât a rămas mărginit mai pe urma
Unui resentiment apoteotic, dar uman
Resemnat cu statura nouă de-o potrivă
În raport cu spiritul afectiv imprimat,
Pe unele itinerare realmente nepătrunse
În clipa de apogeu depăşirăm infinitul

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (30 septembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în oglindă

La primul cântat de cocoşi,
Mama ne umplea buzunarul cu rouă,
Noi plecam uzi până-n cer, radioşi,
Când tata tăia întunericu-n două.

Cupola discretă ne-mproşca cu catran
Dar simţeam cum ne mângâie briza...
Paşii pe cer îi făceam simultan
Plin de jderi, lunecând cu banchiza.

Ne cădea alburii, picături de pe frunte,
Nişte perle rotunde, acolo pe glod,
Dar topeam în ozonul de munte mereu
Duhuri turbate vuind lângă pod

Se rupea întunericu-n palme,
Frământat de mânerul samarului greu,
Stelele reci zornăiau zori mai calme,
Între pas şi-ntre suflet mereu.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativ, absolut simultan

În fapt, ziuă-i mereu cum noapte
Şi stat, e-n mersul de Planetă.
Câştig, se pierde la ruletă...
Urlet la surzi... nu sunt nici şoapte.

Adânc, e doar că-i înălţime,
Iubirea-i doar un egoism...
Ateu, e ego-n misticism
Şi unu-n doi, este-o mulţime.

Marea-i şi nor şi râu la termen
Şi pierderea-i câştig găsit.
Odihna-i gând neobosit...
Grâu-i colivă, dar şi germen.

E negrul, alb complet închis
Şi naşterea-i moarte de făt...
Tristeţea-i sfârşit de desfăt
Şi iad, e colţ... la paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu răspunzi doar instinctelor tale...

dacă femeea aleasă nu e a ta
dacă bărbatul de-alături nu e acel
tu insuflă-ţi că poţi trăi fără ea
iar tu- că mai poţi fără el

oricum, în viaţă vor mai fi şi alte femei
oricum, alţi bărbaţi simultan te-or iubi
tu insuflă-ţi un val de constante idei
că viaţa-i schimbare în orice n-ar fi

şi dulceaţa iubirii o afli sorbind
apele reci din mai multe izvoare
Universul răspunde la toate cu jind
prin noul plăcerii şi vechiul ce doare...

aruncă în lături gelozii şi tristeţi
şi unicul-unica- uită -i în ceţuri
azi viaţa-i mai lungă şi vin dimineţi
când îţi vine să zburzi ca un mânz fără hăţuri...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncimea iubirii

Dragostea e un dezastru delicios,
Care nici măcar nu-ncape-n viaţă,
Este când fierbinte, când de gheaţă,
Îţi înfige cuţitul, mândro, până la os...

E un şarpe-nsetat de dulce otravă,
Lie-Cocârlie, cu trup îngeresc,
Un freamăt de aştri, cu suflu ceresc,
Fructă zemoasă, de-a pururi, pârgavă!

Este o scăpare-n dezastru suprem,
Fundătură şi ireparabil năvalnic,
E o tristeţe şi-un zâmbet zburdalnic,
O infracţiune cercetată... in rem.

Adâncimea iubirii se măsoară-n suspinul
Pe care-l arunci în eter, mângâiato,
Într-un ritm perseverent – ostinato –
Dragostea-i complice cu absolutul şi chinul!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistic patinaj

Am ascultat cânt în de-argint patine peste luciul gheţii,
Fredonări de cupluri suple se topind unul într-un altul
Simultan superb scăldând în şiruri lungi sudoarea vieţii
Zi cu zi corp împletind imn lui sufletului, 'naltul.

Îmbătări în culori de tonuri, strasuri se uzând pe scene
Din poveşti, legende, trase-n celuloid pentru-albe ecrane,
Ori librete de-un balet, gest, ariile de tenor, sirene
Pe un ritm de zbor în quadriplu, în triplu, dublu.. diafane.

Parcă s-efilează însăşi gând în dansu-n paşi de salturi
Şi în coarde muşchii-i fac bărbaţi tineri sfinţi Icari,
Fete lungi cu chip de zâne au picuri de fustiţe-n falduri...
Lunecări sublime viaţa-i vis şi oameni legendari.

Era timp de-a se uita ştiri ştiute, dive false,
Violenţă-n şold, play-back-ul, limba strâmbă-n derapaj
Retransmis, concurs de truc, nesărate bancuri proaste...
Îmi las minte-n nerv relax, lin m-alunec, îs patinaj!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia după Marin

La început lui dumnezeU îi era frică de întuneric
şi gândul că această situaţie ar putea fi psihanalizabilă
nu-i dădea pace.
Şi dUhul sfânt se plimba singur pe deasupra apelor,
dar nu vedea mare lucru.

– Să fie nişte lumină, avu un impuls creatorUL propriului
sfânT întuneric. Şi veni lumină.
Pământul îşi scoase sexul din apă şi se întoarse ruşinat
cu spatele. Atunci apele se despărţiră de uscat.

Şi dUhul sfânT îi spuse lui dumnezeU că nu este
ştiinţific ceea ce a făcut.
Atunci domnUL inventă simultan fizica
şi psihica cuantică.

Într-un târziu porumbelul nostru plecă dezgustat
de faptul că şarpele îi şoptise la ureche că nişte
vietăţi ipocrite vor face din el doar simbolul păcii.
Într-un colţ al creaţiei Marin îşi bea liniştit cafeaua

[...] Citeşte tot

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia lumii tale, iubite

Iubite,
Ne cărăm păcatele în geamantane
Noi păgânii –locuitori în templul lumii profane-
Poate vom ajunge să înţelegem înţelepciunea celor vechi,
Starea de geometrie şi de graţie a lucrurilor,
Misterele eleusine şi orfice ale strămoşilor tăi
Prin liniile perfecte ale Partenonului
M-am întrebat adesea dacă se mai poate depăşi
Ceea ce este unic pe podişurile spiritului?
Pe pragul unei noi lumi de mucava
Aduc acestui popor iubitor de idoli,
Acestui popor care te-a zămislit pe tine,
Îndrăgostitul meu pururea mâhnit,
Cântări pentru geniul său creator.
Fermecată de lumea sofiei,
Am pătruns în adâncurile minţii tale
În lumea sufletului tău de înaripat,
De exilat, ca şi îngerul, care are o viaţă dublă
Şi trăieşte simultan în două lumi paralele.
Te rog să mă citeşti ca pe o amintire neîncepută

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica ne apare ca un complex înnăscut de intuiţii şi de posibilităţi bazat înainte de toate pe o experienţă pur muzicală a timpului – acel chronos din care opera muzicală ne redă doar realizarea funcţională. Oricine ştie că timpul se scurge în mod variabil, în funcţie de dispoziţia intimă a subiectului şi de evenimentele care-i afectează conştiinţa. Aşteptarea, plictiseala, neliniştea, plăcerea şi durerea, contemplarea devin astfel categorii diferite, în mijlocul cărora se scurge viaţa noastră, şi care determină fiecare un proces psihologic special, un tempo deosebit. Aceste variaţii ale timpului psihologic nu sunt perceptibile decât în raport cu senzaţia finală, conştientă sau nu, a timpului real – a timpului ontologic. Ceea ce defineşte caracterul specific al noţiunii muzicale de timp este faptul că această noţiune se naşte şi se dezvoltă, fie în afara categoriilor timpului psihologic, fie simultan cu acestea. Orice muzică, în măsura în care se leagă de cursul normal al timpului sau în măsura în care se îndepărtează de el, stabileşte o anumită relaţie, un fel de contrapunct între scurgerea timpului, propria sa durată, şi mijloacele materiale şi tehnicecu ajutorul cărora această muzică se manifestă.

Igor Stravinski în Poetica muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!