ostenit

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greşit, m-a iertat
Si iar am greşit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă şi de ruşine,
Se ascunde de ceilalţi îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpuşeală şi vine vara.

Pe îngerul meu
Intemniţat la mine in vine
Aş vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierţi Doamne
Si înapoi să-l primeşti!

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor tandru pe maci

E noapte cu vulpi pe şosele de var
Adulmec zăpezi de catran şi absurd
Mi-e deal într-un hău de iubire şi iar
Mi-e vale de colţii săpându-mă surd.

Mi-e teamă de ieri într-un mâine trecut
În bernă mă plec si mi-e negru de ploi
Călugării râd cu un râs prefăcut
Când dinţi de şacal mă târăsc prin noroi.

Sunt barcă la mal troienită de spini
Pe funii de pod tot oftez piei de lup
Ucide-mă, timp, eu am sânge pe crini
Şi pâinea de azi mi se sfarmă de trup

Să plec, aş pleca, mânăstire de dragi
Să mor, aş muri, rămânând nenăscut
M-aş face prohod de iluzii în fragi,
Pe bocet de iezi m-aş întoarce în lut.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea ocupat

Când m-ai văzut, mergeam pe drum,
Părea că te-ar fi ameţit
Aroma-mi fină de parfum,
Stimate domn prea obosit.

O clipă m-ai privit, intens,
Mi s-a părut că mi-ai zâmbit,
Nu ţi-am răspuns, nu avea sens,
Păreai un domn prea ostenit.

Ne-am mai intersectat o dată,
Ai îndrăznit de mi-ai vorbit,
Eu am rămas cam încurcată,
Stimate domn prea obosit.

M-am întrebat ce căutai
Pe drumul meu, tu ai oftat,
O clipă numai mă priveai,
Stimate domn preocupat.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (29 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora trei

(In memoriam - Ana Podaru)

E ora trei ce te-a chemat,
în rochie de mireasă te-a-îmbrăcat,
sufletul ostenit ţi-a primenit,
te-a scos din drum întroienit.
Acuma zbori prin galaxii
şi ţeşi marame de lumină,
de sus priveşti copii şi flori
îmbraci pământul în iubire.
Aleargă cai nepotcoviţi
cu coame-n vânt, de dor nebun,
te caută, nechează-n drum
şi lasă-n urma lor doar scrum.
Bat clopote a jale mare,
în plină toamnă răsar macii pe cărare.
Pământu-i înecat de lacrimi
copacii-îmbătrâniţi te cheamă
dar tu continui al tău drum

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta carte

Sfânta Carte, Cartea legii
De tine n-o depărta
Caută tu zi şi noaptea
Să faci ce e scris în ea.
De Domnul e insuflată
Şi ea este de folos
Să înveţe şi să-ndrepte
Omul ce e păcătos.

Nu te îngrozi pe cale
Când Domnul e însoţitor
Căci în toate ce vei face
Vei ieşii biruitor.

Slovele ce-s scrise-n Carte
Abat ochii de la rău
Ele dau înţelepciune
Sunt Cuvânt din Dumnezeu.

Martoră-i cartea aceasta

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopti întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi suieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!