nefiresc

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

(...)
Vreau să curg ca o turbure apă
gâlgâind peste întinderea ta!
în acest ceas de târzie-ntomnare
trist, nefiresc însorit.
Vreau s-adun frunzele teiului, molcum,
pieptul meu plin să te cheme, durut,
să mă aplec ca o cunună modestă
peste mormântul tău, mut.

Vreau să ard cald, ca tămâia sfinţită,
în a tale goale găvane de ochi,
şi să urc trist cum e fumul subţire
peste întinderea ta.
Printre crengi - curge seninul de toamnă
scânteieri curg printre umbre mlădii
şi pe-ascuns, peste roşul florilor de pe groapă
gâzele repezi se-abat
şi nu ştiu, somnul că-ţi zace sub floare,
că-n curând florile roşii şi-alături

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie violetă

Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.

Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.

Scriu şi şterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simţiţi că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.

Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Şi cât de năbădăios.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Travaliul armoniei

Incercam sa ma prabusesc,
Dar caderile imi erau interzise.
Poezia-si intindea nefiresc,
O plasa de capcane deschise
Ma straduiam sa ma zdrobesc,
Atingeam doar umbra pamantului,
Zdrobeam fructul viu al cuvantului,
Plin de seva, mirosind paganesc.
Peste tot ramuri greu incarcate,
De noeme cu sensuri fertile,
Imi scrijeleau emotii febrile,
Sorbindu-ma cu aviditate.
Deveneam un copil neindemnatic,
Patruns intr-un joc interzis,
Intr-un primordial paradis,
Neingradit de vreo zeitate.
Ma hraneam jinduita cu sensuri,
Ramanand mereu o flamanda.
Simteam o nevoie crescanda,
Sa patrund adanc neintelesuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Simona Paraschiv
Adăugat de AnoMiSs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mai e Petre Ţuţea?

Pătimit-a el pentru popor
Vre-o 13 ani de închisoare
De Petre Ţuţea, astăzi în obor
Aproape nimeni, habar n-are.

Geniul său ştia prea bine
Credinţa-n Dumnezeu şi în popor,
De un deceniu l-am pierdut şi azi îmi vine
De Petre Ţuţea un mare dor.

În manualul de istorie
Speram c-am să-l găsesc,
Dar comuniştii fără glorie
Au considerat că-i nefiresc.

Nu spun că Păunescu nu merita,
Dar voi vreţi să-l scoateţi sfânt,
Iar de Ţuţea, o elită,
Nu mai scrieţi un cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Călin Ciprian Cugerean
Adăugat de Calin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna luptă

Când raţiunea doarme
şi monştri se-nmulţesc
păleşte raza lumii
zâmbetele-ngălbenesc.
Atunci se fură gândul
se aruncă-n jar iubirea,
se pustieşte zarea
şi mintea, şi privirea.
Veşnică este moartea
patroană la zenit,
cât clipa este viaţa,
în cumul, infinit.
Se împletesc în lupte
ca ADN-u-n spire
şi fiecare-n parte
încearcă să respire.
Egală le e lupta
şi pururi războiesc,
ca să învingă una
i-un lucru nefiresc.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare-am învăţat ce-i vremea

Pe mare-am învăţat ce-i vremea,
Ce-i obişnuit şi ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veşnic,
Că vânturile bat ce bat şi se opresc.

Am învăţat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aştepţi cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,

Ştiind că că va veni şi vreme bună
Cu soare zâmbitor şi cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopţii,
Încercănat de griji, de neodihnă.

Pe mările flămânde şi-nvolburate,
Nu mai navighez în lung şi-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod şi-n siguranţă, pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cad în sus...

Eu cad în sus de fiecare dată, când brânciul mă-nghionteşte în spinare
Şi chiar de-o coastă încă mă mai doare, mai urc spre Dumnezeu încă o treaptă.

M-agăţ de cer cu stânga şi în dreapta car un poem de vineri fără nume,
Spre tine şi spre-albastru să mă-ndrume cu versu-n care ţi se-ncuibă şoapta...

Am drum de stele-n galaxia albă şi nove mi se prind de cingătoare,
Să-mi lumineze calea către soare, din perseide-mi împletesc o salbă...

Eu cad în sus şi mai sfidez o lege şi-n zborul nefiresc invoc o muză,
Să-mi cânte poeziile pe buză, de îngrădire şi cenzuri să mă dezlege.

Căderea mi-e bizară, nefirească, un singur gând mai bântuie-n tăcere,
Să cad în sus cu aripi de acere şi raiul, în grădini, să mă primească...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!