apar

Soare, lună, stele

Despre soare, lună, stele,
Scriu în versurile mele.
Când soarele străluceşte,
Luna atunci odihneşte.
Ceru-i văduvit de stele
Fiindcă odihnesc şi ele.
Apoi, roata se-nvârteşte:
Astrul nopţii străluceşte
Şi soarele odihneşte.
Stelele pe cer apar,
Se aprind în lampadar.
Sub feericul ei cer,
Noaptea este un mister.

poezie de Dumitru Delcă (14 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castrul speranţei

Privesc în zarea spartă
seninul-albastrului de cer,
frânturi de curcubeu apar
în umbra unui nor stingher.

Un vânt al gândurilor toate
aduce ploaie de dorinţe,
o risipeşte aşa, deodată
în marea multor suferinţe.

Iar pescăruşul luat de val
pluteşte la fel ca pagaia
şi zilele ce curg pe rând
aprind în inimă văpaia.

Apare o rază de lumină
din luna ce-i un mare astru,
aprinde candela în suflet
speranţele devin un castru.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă extrag din visul

ce tainic mă ţinea în himere
cobor picioarele goale
pe parchetul rece şi mă aşez
în faţa unui ibric ce strigă
să fac din moftul lui literatură
cafeaua abureşte în cană
adaug un hău de pădure
albită în depărtarea lui decembrie
stiloul elegant lasă litere şi versuri
pe hârtie apar steluţe tresărind
din visul părăsit după o lungă
teorie oscilând spre infinit
ţigara din pachet mă îmbie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii unui erou

(în memoria Lianei Dumitrescu, lacrimi şi respect)

Cerul a început să plângă
Durerea voastră, fiindcă eu,
Purtând în piept o rană-adâncă,
M-am îndreptat spre Dumnezeu.

Eram un înger al iubirii!
Şi libertatea unei vieţi
Zbura din piepturile voastre...
Privesc din lumea celor drepţi,

Cum iar va izbândi dreptatea
Şi ca un soare-am să apar,
Pe cerul sufletelor voastre,
În orice clipă, iar şi iar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul aprins

O apă de ploaie cu picuri grele, alungite -
aşa îmi apar vorbele tale.
În cuvinte se pune vulnerabilul în mişcare,
iubirea se pierde în moartea clipelor,
păsări pestriţe duc în cioc seminţe de vânt.

Unii îşi îmbracă hainele cerului,
gustă cu plăcere fructele;
de sub copaci nu se mai vedea pădurea.

Cuvintele se frig pe limbi de foc;
restu-i o ceaţă densă şi nu arde
decât rugul aprins
din inima ta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preaviz

Trecem pe trase diforme
în spaţii policrome
curând von sări paragrafe
dorinţele nu ne mai suportă
aburii respiraţiei
creşterile sunt tot mai lente
până când degenereză
în alte sincope
momente cruciale apar
şi dispar ca nişte particule
bombardate cu alte particule
printe căutări aleatorii
particula lui Dumnezeu
e totmai greu de observat
atunci iarăşi am decis
să caut ajutor angelic.

poezie de David Boia (7 aprilie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru azi...

Mă mulţumesc modest să fiu,
fără excese de zurliu,
să-nvăţ mai multe, ca să ştiu
cum să n-am sufletul pustiu.

Cum se cuvine de-oi trăi,
norocul sigur va veni,
în har mă voi îmbogăţi
să pot pe alţii noroci.

În evidenţă dacă ies
m-ar mângâia un gând ales:
din roade multe ce-am cules
să dărui, dar nu în exces.

Să stau de veghe, să fiu treaz,
dar să nu fiu eu cel mai breaz,
să-i apăr pe-alţii de necaz
să-i pot doar molipsi cu haz,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Într-o bună zi-n grădină
A intrat, cam decoltată,
Cu pas gingaş de felină
O încântătoare fată.

Pe unde calcă răsar flori
Şi saltă-n zbor mici fluturaşi;
La semnul ei apar cocori
Şi crapă-n ramuri muguri graşi.

Cine-i fata zâmbitoare
Care-n urmă-n iarba rară
Ghiocei şi lăcrămioare
Lasă peste tot pe-afară?

Cucul, ce prin văi se-ascunde
Şi se culcă-n crânguri seara,
Mă strigă: - Îţi voi răspunde!
Fata asta-i Primăvara!

poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!