Serie
"Coșmar"
Surprins de-această întâmplare,
M-am zbuciumat în somn cumplit,
Că-ntrece orice așteptare:
Visasem că sunt fericit!
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tentativă
Ajuns un om în toată firea,
Îmbogățit făr-de măsură
El a sperat, dorință pură,
De-a se-nsura cu fericirea
Și căutându-și ferm iubirea,
A oferit ca sinecură,
Mult aur, perle de cultură,
De-o să-i aducă împlinirea
Aflat-a însă, bossul Ghiță,
Că și-alții-același lucru vor,
Iar când de ciudă fu "beat criță"
Își zise dezaprobator
Că fericirea e-o zeiță,
Iar el, un simplu muritor.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce n-o avem
Cu fericirea, n-ai să poți,
Avea relație prea fastă:
Ar vrea să o posede toți,
Dar din păcate ea e castă.
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!