vulnerabilitate

Vulnerabilitate

într-un pericol real este lumea,
o alcătuire instabilă,
întemeiată pe un strat subţire de gheaţă, deasupra unei ape adânci.

natura suntem noi.
nu trebuie să ne luptăm
şi nici să învingem pe cineva.

fără a respecta universul
fluxul vieţii rătăceşte calea.
negarea fragilităţii noastre înăbuşă
pământul, realitatea însăşi se destramă.

să ţesem poveşti din minuscule aţe,

sevele pornesc iarăşi,
încrezători, vom urca desculţi
muntele întunecat.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ştiu,
arăt ca un dezertor,
lumea era contorsionată acolo,
nu exista departe,
doar un fix fără chei,
sunt murdară de viziuni pe haine şi tălpi,
m-am ras în cap
pentru ca viitorul acela
să nu mă poată reţine,
singura mea vulnerabilitate la profeţii
era umanul.

îmi dezbrac holera pe pragul acesta,
tu nu mă cunoşti din dinafara aia
căreia i se infecta timpul
câte 1 centimetru de negru
pe zi.

acum,
vin înaintea ta în inima goală,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie la vulnerabilitate

Am ocazia de a fi vulnerabil
alături de cel ce coboară din ultimul tren
am ocazia să fiu primul la capăt de linie,
să lucrez cu fiinţă-mi în moduri binecuvântate
să-mi spun'' ia-ţi sufletul în mâini şi vezi ce faci cu el!''
ai lui Dumnezeu suntem, cu toate,
trăim în poveşti invizibile unde sufletul se creează
am să trag cu creta, pe asfalt un semn...
pentru noi, pentru că încă-i devreme
pentru mine, de aici... se dă startul!
deja, iubesc să fac greşeli,
să fiu de destin citată...
de ce m-aş teme? am nevoie de -o bucurie fără margini
s-o trăiesc însetată ( în acest orăşel)
aşteaptă-mă la capăt de linie, de lume, unde vrei...
am ocazia de a fi vulnerabil...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (7 ianuarie 2023)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulnerabilitate de duminică

sentimentul sălbăticit
gândul ce nu se lasă capturat
în cuvinte

drumul cu praf
toţi smochinii aceştia
înţepându-mă tandru cu frunzele
printr-un geam

eu
desfiinţând încuietorile
ignorând orice etichetă / orice religie
îmi las gaj sângele
suspiciunilor timpului

privirea ta
de la geneze locuieşte
înţelesurile-mi feminine
plânsul reprimat
să se confunde

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linii şi Dumnezei

O linie din palmă e deja trasată cu ruj roşu.
Pliuri călcate la fustă şi dresuri care lasă picioarele reci.
O poruncă despre nesiguranţă şi vulnerabilitate.
O poveste cu o coastă de bărbat,
O putere ascunsă.
O mască bătută în pioneze pe o piele de porţelan.

O linie din palmă e deja trasată de iarba verde şi gustul de lapte cald.
Păpuşa cu un ochi căzut, cu mâinile de plastic
Muşcate cu durere la fiecare injecţie. Fluturele mort
Îngropat într-o cutie de chibrituri în spatele casei.
Frica de Dumnezeu şi de carpeta din sufragerie
Cu o Sfântă Marie în dreapta căreia stau îngerii
Iar în stânga... ard păcătoşii cu gurile deschise.
Buline roşii în loc de note, primite de la şcoală, înţepate cu bolduri în carpetă.
Frigul din odaie... opaiţul cu ulei... carnea de pui arsă în foc.

O linie din palmă se ascunde şi oricât o spăl,
cu săpun de casă,
Nu o pot vedea.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu din spital

Sunt un pasager temporar
printre fiinţe degradate fizic,
printre suferinzi consacraţi,
cu boli trenante în recidivă,
apăsat de izolare
şi de resemnare degenerată în indiferenţă.
Entuziasmul mi-e strunit,
conservând un vag sprijin,
cu perspective sumbre.
Sunt posedat
de eroziunea forţei subtile
a revelaţiei medicamentoase
ce-mi spală sufletul
de mâlul suferinţei şi de păcatul făgăduinţei,
proiectând o viaţă numai lumină şi încântare.
Semne vizibile de angoasă,
trupuri omeneşti schirnave,
chestiuni încâlcite,
manipulatori de idei sofisticate,
raţionamente false

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!