ulterior

Incantaţii roz

Dacă mă întrebi
Despre pământ
Cât e de bătrân
Sau cât e de rotund
Primitor sau lucid
Nu pot să spun precis
De fapt se pare că-i turtit
De la rotaţii
Făcute în milioane de ani
Şi astea toate
La perfectul compus
Aş vrea de fapt
Să aibă viitor
Pentru mai apoi
Culoarea realităţii
Se schimbă ulterior
Haideţi s-o prefacem
Aievea în roz
La prezentul continuu
Până la mii de ani lumină

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (15 septembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un ocean de fum

e o linişte necunoscută
în care ziarele vechi se unesc
să-mi înlocuiască pielea.
undeva mai la dreapta de paharul de plastic
pe care l-am fi golit
pe rând
stă camera de gardă
între nevoia de aer
şi durerea de a respira.
mi-e frică şi sunt sătulă
de conceptul ăsta parşiv
de a fi tu însuţi
că voi nu ştiţi ce-nseamnă să nu
reprezinţi decât
câteva kilograme de carne decolorată
aşa că mă întind pe rugul şters
ulterior
cu buretele ademenitor al clasei
prăbuşindu-mă
în ceea ce a mai rămas din mine

[...] Citeşte tot

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexplicabila părăsire a eşafodului

singur se trăsese pe viaţă
ca pe o roată
supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze
mulţimile amuţiseră
gâtuite de mirare
căluşul tăcerii le înfundase gurile
nu e bine
nu aşa
(strigase călăul care nu înţelegea
cum o victimă îşi poate lua moartea
în propriile mâini)
nu te poţi tortura singur domnule
numai eu stabilesc etapele premărgătoare morţii
unele extrem de dureroase
desigur
cei prezenţi în faţa eşafodului aşteptau
doar doi porumbei gângureau
indiferenţi
(pene de alb
geamăt de roşu

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 iunie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abel Melveny

Am cumpărat toate uneltele cunoscute –
Malaxoare, betoniere, semănători, maşini de cosit,
Mori şi discuitori şi pluguri şi combine –
Toate au stat în ploaie şi sub soare,
Lovite, ruginind şi deformându-se
Pentru că nu aveam unde le adăposti
Şi nici nu le foloseam.
Către sfârşit, când am înţeles că totul s-a terminat,
Lângă fereastra mea, m-am văzut limpede,
Pe când pulsul îmi devenea mai slab,
Privind una din morile cumpărate –
De care nu avusesem nici cea mai mică trebuinţă,
Cum s-a dovedit ulterior.
O maşinărie faină, cândva proaspăt vopsită
Şi gata să-şi facă treaba,
Stătea acum cu vopseaua căzută.
M-am văzut ca pe o maşină bună
Pe care Viaţa nu a folosit-o niciodată

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lună mumificată

Mi-am prins sângele
într-o pânză păcătoasă
adâncită ca o implozie,
în colţul unei oglinzi
croită din glasuri azurii,
croită din sâmburii taifasurilor,
croită din secunde fulgurante,
croită dintr-un material
pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,
explicate în dicţionarul
în care mi-am uitat o secundă
de lumină, de sâmburi, de glasuri,
promisă crinilor
smulşi din caninii tăi uscaţi.

Am învăţat o macara să vorbească
limbile vertebratelor
şi i-au crescut aripi în formă de şenile,
dar integralele mele
fug din carapacea bine definită

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi în alb-negru

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (25 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur

desigur, povestea asta între mine şi restul,
rămâne foarte diform încâlcită.
nu mi-am lămurit încă
nici degetele mereu schimbătoare
care bogat se încarcă cu duioasele nuanţe
pentru ca generos să te pot mângâia ulterior,
eu scufundat în taina nepriceperii vreodată.
mai demult discutând cu stelele
mi s-a desecretizat faptul
că unele au domiciliu forţat în fântâni
pe când altele se plimbă coerent
prin poala unui cer transpirat de emoţii
de câte ori el aţipeşte pe vârfuri de brad.

e adevărat că la unii viaţa gâfâie ca un marfar
pe când la alţii e un vis doar atins de suavitatea unei
orhidee obiectuală.
mai e adevărat că şi eu
m-am băgat într-o răsuceală de viaţă
unde numai se plânge-n largul logicii

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur

desigur, povestea asta între mine şi restul,
rămâne foarte diform încâlcită.
nu mi-am lămurit încă
nici degetele mereu schimbătoare
care bogat se încarcă cu duioasele nuanţe
pentru ca generos să te pot mângâia ulterior,
eu scufundat în taina nepriceperii vreodată.
demult într-o discuţie cu aştrii
mi s-a desecritizat faptul
că unii au domiciliu forţat în fântâni
pe când alţii se plimbă coerent
prin poala unui cer transpirat de emoţii
de câte ori el aţipeşte pe vârfuri de brad.

e adevărat că la unii viaţa gâfâie ca un marfar
pe când la alţii e un vis doar atins de suavitatea unei
orhidee obiectuală.
mai e e adevărat că şi eu
m-am băgat într-o răsuceală de viaţă
unde numai se plânge-n largul logicii

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă monocromă (după Romanţă policromă de Ion Minulescu)

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
M-aş bucura enorm, ca un şomer,
Şi-aş cere serios apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul peşte pescuit cu flota
Şi primul ceai băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreţia blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Şi profunzimea gândurilor rele.

[...] Citeşte tot

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!