Replici despre titlu
Rezultate pentru titlu în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Ascultător: Ce este un "titlu onorific"?
Radio Erevan: Titlu onorific este atunci când soția spune: "Soțul meu este capul familiei".
replici din Radio Erevan
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Iată un titlu mortal: "Războiul rece: singura formă de luptă cu încălzirea globală!"
Mișu: E periculos! Vrei să supărăm mișcările pacifiste?
Nina: Atunci, îți propun alt titlu: (Declamativ.) În Camera Deputaților se testează noul vaccin împotriva gripei porcine!
Mișu (cât se poate de serios): Ești obsedată politic! Iar aluzia ta este de prost gust...
Nina: Prost gust? Așa ai spus?
Mișu: Exact!
Nina: Bine, dar acesta este gustul publicului larg... Scrie, Mișule, de gripa porcină...
Mișu: E o știre verificată?
Nina: A venit pe surse!
Mișu: Cunoști rezultatul?
Nina: Testarea s-a încheiat pozitiv...
Mișu: Adică?
Nina (se urcă pe masă): După vaccinare, imunitatea parlamentară a deputaților s-a întărit considerabil...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre imunitate parlamentară
Mișu: Formidabil! Cât de pătrunzător poate fi uneori glasul opiniei publice! "Oamenii își caută dreptatea și dincolo de moarte"! Ce titlu frumos!
Nina: Iar deasupra, un scurt generic: "Datorită nepăsării criminale a autorităților"!
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Charlie: M-am culcat cu o femeie care a vrut să fie bărbat. Sau m-am culcat cu un bărbat în corp de femeie. Sau, și asta e nouă și preferata mea și titlu autobiografiei mele, mama mea și eu ne-am culcat cu același tip!
replică din filmul serial Doi bărbați și jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Poftim? (Entuziasmată.) Vorbești serios? Violul din strada Doamnei? Nemaipomenit! Auzi, Mișule! E vorba de un viol! În sfârșit s-a produs un viol și pe strada Doamnei...
Mișu (entuziasmat): Viol? Viol ai spus? În sfârșit, o știre serioasă! (Pauză). Vreau detalii? Dă-mi telefonul! (Ia telefonul de la Nina). Alo, Ramona? Când s-a consumat acest viol? (Pauză). Poftim? Chiar acum? Încă se mai consumă?
Nina: Senzațional! Un viol în direct!
Mișu: Relatezi de la fața locului? Extraordinar! A venit și poliția?
Nina: Formidabil! Ce titlu, Mișule! Viol violent, arbitrat de poliție, în strada Doamnei!
Mișu: Poftim? Și poliția de ce nu intervine? (Pauză). Am înțeles... Poliția filmează scena... Pentru televiziune?
Nina: Senzațional! Poliția acordă violatorului asistență tehnică...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Tu ce-ai face în acest caz? Ți-ai relua activitatea sportivă?
Mihai: În nici un caz! Orice s-ar întâmpla, nu mă voi întoarce în sport! Am decis să renunț; n-am să-mi schimb această hotărâre, oricine ar insista, oricât...
Lucian: E bine că ești hotărât, că știi ce vrei. Nu cred că greșești; sper să nu regreți niciodată.
Mihai: De regretat, cu siguranță nu!
Lucian: De ce?
Mihai: Eh; să zicem că m-am cam săturat; ceea ce fac acum mi se pare mult mai interesant.
Lucian: Și totuși, ești dispus să renunți la titlul de campion mondial, la medaliile de aur, la faimă?
Mihai: Faimă?! Pot afirma că n-am fost niciodată atât de faimos cum sunt acum, de când cu oficializarea misiunii; cei mai mulți au aflat de activitatea mea sportivă de abia acum, nu înainte. La titlu, la medalii... Nu cred că valorează mai mult decât participarea la misiune și deja am renunțat.
Lucian: Participarea?! Dacă va mai avea loc această misiune; iar dacă nu?
Mihai: Nu contează; am ales drumul științei, pe acesta am să merg mai departe. Indiferent ce s-ar întâmpla.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jergens: Balboa, George Jergens. Luați loc, vă rog. Domnule Balboa...
Rocky: Puteți să îmi spuneți Rocky, domnule.
Jergens: Spune-mi Rocky, te reprezintă vreun impresar?
Rocky: Nu. Sunt doar eu.
Jergens: Rocky, am o propunere pe care aș vrea să ți-o fac.
Rocky: Să fiu partener în antrenamente?
Jergens: Poftim?
Rocky: Păi, sunt interesat. Știu că sunteți în căutare de parteneri de antrenament și vreau doar să vă zic că sunt foarte... disponibil.
Jergens: Sunt sigur că ești.
Rocky: Absolut. Să fac antrenamente cu un campion ar fi o onoare și, știți ce, domnule Jergens?
Jergens: Ce?
Rocky: Și nici nu aș lovi sub centură. Aș fi un bun partener de antrenament.
Jergens: Rocky, nu mă înțelegi. Propunerea mea e următoarea. Te-ar interesa să te bați cu Apollo Creed pentru titlul de Campion Mondial la Categoria Grea?
Rocky: Nu.
Jergens: Ascultă, Rocky. Apollo a văzut cum te lupți. Îi placi și vrea să lupte cu tine.
Rocky: Doar că, știți, eu mă bat în cluburi. Eu sunt un amator, iar acest tip e cel mai bun. Nu o să fie o luptă interesantă. Vă mulțumesc și apreciez gestul.
Jergens: Rocky, crezi că America e tărâmul tuturor posibilităților?
Rocky: Da
Jergens: Și Apollo crede asta. Și o s-o demonstreze lumii întregi dându-i unui necunoscut șansa de a accede la titlu, iar acel necunoscut ești tu. El te-a ales pe tine, Rocky. Este o șansă unică în viață. Nu poți să o ratezi. Ce spui?
replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sabrina Fairchild: A fost odată ca niciodată, la nord de Long Island, la treizeci de kilometri de New York, o mică fată pe o mare moșie cu mulți servitori: grădinari, un dendrolog, un vâslaș care să aibă grijă de bărci, să le dea drumul pe apă primăvara și să le răzuiască iarna; erau specialiști care să aibă grijă de terenul de tenis exterior și interior, de piscina de afară și de cea interioară. Și mai era un om fără un titlu anume care avea grijă de un mic pond din grădină în care înota un peștișor pe nume George. De asemenea, mai era un șofer pe nume Fairchild, adus din Anglia cu mulți ani în urmă, la fel și Rolls Royce-ul. Fairchild era un șofer bun, rafinat, distins precum cele opt mașini pe care le avea în grijă și avea o fiică pe nume Sabrina. Ca de fiecare dată în ultimii treizeci de ani, cu ocazia curselor de yacht, familia Larrabee dădea o petrecere. Și niciodată nu ploua în seara respectivă. Erau patru Larrabee în total: tatăl, mama și cei doi fii. Maude și Oliver Larrabee s-au căsătorit în 1906, iar unul dintre cadourile de nuntă a fost o casă în New York și moșia asta pentru weekend-uri. Cea din oraș a fost transformată în Saks Fifth Avenue. Linus Larrabee, fiul cel mare, a terminat la Yale, iar fratele lui, David a frecventat pentru scurt timp unele dintre cele mai bune facultăți din est și a trecut prin mai multe căsnicii într-un și mai scurt timp. Acum e un renumit jucător de polo și îi datorează lui Linus șase sute de dolari. Viața era frumoasă cu familia Larrabee. Aproape un paradis în Long Island.
replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mickey (îl găsește pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineața. M-am dus la tine acasă și mi-au zis că ești aici. Este ora trei dimineața, puștiule. Adrian e o fată bună. Și știi că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îți zic ceva... și e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă șansă. Este a doua. Nu știu... cel mai mare titlu posibil... și o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Și asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu ești pregătit. Nu ești nici pe departe în formă. Așa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl bați serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa așa. Ca și cum nu ai fi conștient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ți spargă fața. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câștige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că ești mult mai mult decât atât, puștiule. Mult mai mult! Dar, așteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac și eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta și eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta și mă voi ruga. Ce am de pierdut?
replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la titlu
- Programul Național pentru Achiziția de Cărți și Abonamente la Reviste din Categoria Culturii Scrise 2022
- Biblia păcatelor
- Zeit
- Casa de la tară
- Club Azur
Mai multe articole despre titlu la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la titlu
- DOOM 2: priorat pristandaua
- Noi termeni adăugați în dicționarul Merriam-Webster
- Cuvântul anului 2018 pentru Merriam-Webster: justice
- off the wall
- Podul
Mai multe articole despre titlu la Blog.Ro-En.ro »