Epigrame despre terra
Rezultate pentru terra în creații epigramatice, în ordinea relevanței și a calității:
Evoluție
De la mamă la fetiță
Se purta cândva pe Terra
Frunza fragedă de viță,
Dar de când cu filoxera...
epigramă de Nicolae Petrescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încălzirea globală și românii
Apar modificări pe Terra
Și mă întreb stimați confrați:
Când se va-ncinge atmosfera,
Vom fi și noi... mai dezghețați?
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evadare de pe Terra
Înmulțirea-i explozivă,
Totul are un demers,
Avem însă o perspectivă
Să țâșnim ăn Univers.
epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apocalipsă
Trăim în brațe cu Himera,
Fugind de iad cu disperare,
Pe lângă traiul dus pe Terra
Infernul e o relaxare.
epigramă de Petre Lămășanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apocaliptică
Stratul de ozon se tot subție,
Toate cele vii, pe Terra, pier:
Încă-un debutant, c-o poezie,
A făcut o gaură în cer!...
epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eclipsa
Am văzut eclipsa și-s
Amuzat, cum nu se poate:
Sus, pe cer, un ochi închis,
Jos, pe Terra... guri căscate.
epigramă de Efim Tarlapan din Îngerii din cerul gurii... (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jos, pe Terra, guri căscate La eclipsa din neant Un spectacol unic, poate... Și-un inel cu diamant. P.S. "Inelul cu [...] | Citește tot comentariul
Soluție ideală
Aflând, eu meditez intens,
Cum să prefacem biosfera:
De-ar fi pe lume-așa consens
Ce Paradis ar fi pe Terra!
epigramă de Constantin Iurașcu-Tataia din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coronavirusul
Un virus mic ce-o viață stinge,
Făcând pe Terra un pârjol;
De mine sigur nu se-atinge...
Că am în vene alcool!
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o clipă pe terra
Se nasc doi prunci (doi pui de om),
Dispare-un soț sau o nevastă,
Se naște-un vers, apare-un tom
Și câte-o epigramă proastă...
epigramă de Gheorghe Steriade din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui fumător
Când s-a contopit cu terra
Deși nu era hapsân,
Și-a luat și tabachera
Și un cancer la plămân.
epitaf epigramatic de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >