Poezii despre suspenda

Rezultate pentru suspenda în creaţii poetice, în ordinea relevanţei şi a calităţii:

Conclus

Infinitul mă suspendă între minus şi-ntre plus,
Dacă aş muri azi-mâine, am spus tot ce-aveam de spus,

Aş păstra în minte ochii cărora tu m-ai supus
Şi cuvinte argintate cum iubirea a compus,

Deşi ea rămâne mânzul ne-nşeuat şi nesupus,
Aşa cum a dovedit-o timpul rece, antepus.

Te-aş iubi, însă ardoarea tot ce-atinge e distrus,
Ca şi moartea care este poezia de conclus.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec ştrengăresc

doar roţile treceau prin pulbere.
casele rămâneau în urma mea
de-a stânga şi de-a dreapta
mai lătra câte un câine
îşi mai luau zborul bobocii de gâscă
de pe marginea şanţului
unde apa înverzise de la ultima ploaie.

printre frunzele duzilor
soarele îşi vâra snopii de raze
până în spiţe
opintindu-le
dar genunchii juliţi
nu încetau să se mişte
sus - jos
sus-jos

în capu' uliţei
câmpul deschidea o gură de rai
expirând fluturi

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e ce crezi...

Azi, într-o lume când nu e timp să ne cunoaştem,
Eu am aflat o taină surdă, lăsată din vremea când ne naştem…
Îngăduit de Dumnezeu, aşa a fost să fie…rămasă suspendată
Într-o poartă de timp ce a salvat o viaţă; a fost viaţa mea moartă.

N-am cunoscut pe nimeni să fi-nţeles ce îmi descoperise
Destinul modelat celest pe timpul pământesc care albise…
Eram frustrată în chemări, mult prea bogată-n nerăbdări,
Război afară, luptă înăuntru…potop de renunţări.

Când vremea te suspendă, din ochi străin nu se explică…
Şi eşti privit în multe feţe şi eticheta o ai mică…
Năpădit-au răni din judecăţi pripite ce nu îmi definesc
Fiinţa mea completă, care să existe…a plâns nelumesc.

Dar a venit şi vremea să pot înţelegând, să strălucesc…
O soartă toţi avem, iar acceptarea ei este un dar ceresc;
Dar a venit şi clipa mea, din tot al meu mulţumind etern
Celui ce m-a creat şi care m-a trezit ca să trăiesc demn.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Nord

φ = 023o20'16"N
λ = 122o54'53"E

Ca fumul diurn, nimic mai statornic
peste Marea de Est, nimic mai vizibil
şi nimic mai real ca umbra ce încerca,
obsesiv, să o purifice de opacizare.
Nu, era o femeie, vă jur! Cheng I Sao,
închinând desăvârşirii influenţa totală.

Fără îndoială, marinarii trebuiau să realizeze
o unitate de profunzime
care să se orienteze către adânc,
iar ea avea tatuate înscrisuri
pentru existenţa tăcută
de dincolo de răsăritul Mării de Est.

Cu toţii primeau a treia zi, răsplată,
irumperea ritului.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homoversalis

... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
şi plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înţepe spaţiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...

... sunt răspândit femptomolecule, imens,
aşa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coş ce sunt piept,
respiraţia suferinţelor urcânde pe aburi, în speranţe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu ştiu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-opreşte, e doar sens...

... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
şi-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictatura iubirii

De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odin şi Poetul

Ei cer să cânt... durerea mea adâncă
S-o lustruiesc în rime şi-n cadenţe
Dulci ca lumina lunei primăvara
Într-o grădină din Italia.
Să fac cu poezia mea cea dulce
Damele să suspine; ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Şi juni nătângi cu ţigarete-n gură;
Frizaţi, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinţi,
Să reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adâncă
Unei simţiri adevărate - nişte mofturi.
Mai bine-aş smulge sufletul din mine,
Aş stoarce cu o mână crudă, rece
Tot focul sânt din el, ca în scânteie
Să se risipe, pân' ce va-njosi
Să animeze pe deşerţi şi răi.
O, şi de-aţi plânge chiar, dacă durerea
Adevărată şi neprefăcută
V-ar topi ochii şi a mea cântare